HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 7 februarie 2023. Despre Betelgeuse, supergiganta roșie

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 7 februarie 2023. Despre Betelgeuse, supergiganta roșie

Ai multă energie şi bune intenţii, mai poţi să şi donezi! Conjunctura te avantajează în folosirea unor veşti sau informaţii. Atenţie la presă şi la net, poţi avea unele date de excepţie.

7 februarie

 

 

 

Pe 7 februarie s-au născut  Charles Dickens, Thomas More, Juliette Greco, Dieter Bohlen, Dan Hăulică, Dinicu Golescu, Ion Acsan, Teoctist.

 

Pe 7 februarie sunt Sfinţii Partenie din Lampasc şi Luca din Elada. Din nou o zi de muncă în calendarul poporului român, nimic în ”Kalendar”.

 

Vă mulțumesc mult, vă mulțumesc din inimă, tuturor celor care mi-au scris, împărțind cu mine bucuriile lor. Vă mulțumesc pentru aprecieri și încurajări, chiar am nevoie.

 

Dar să vă povestesc altceva, a fost mare discuție pe ”Dimineața Astro(logilor)nomilor”. Despre Betelgeuse, Alfa Orionis.

 

Steaua supergigantă roșie va exploda într-o supernovă, suficient de aproape pentru a străluci puternic în timpul zilei, dar suficient de departe încât Pământul să nu fie în pericol.

 

Betelgeuse este cea mai apropiată stea supergigantă roșie de Pământ. Într-o zi va exploda, devenind supernova, dar când? Cu ceva timp în urmă, în jurul lunii septembrie 2019, Betelgeuse a stârnit entuziasm în întreaga lume când a început să se estompeze în mod vizibil. Ciudata întunecare a Betelgeuse i-a făcut pe unii astronomi să creadă că marele eveniment era aproape. S-a anunțat, în reviste serioase că Betelgeuse va exploda în toamna anului 2020 ceea ce nu s-a întâmplat.

 

Și eu v-am anunțat, dar păstrându-mi rezerva, știu eu ce știu despre stele! Dar Betelgeuse nu a explodat încă. Această stea extrem de vizibilă din constelația Orion Vânătorul și-a recăpătat strălucirea, s-a estompat din nou și s-a luminat din nou, aparent revenind acum la o stare mai puțin activă. Cu toate acestea, în mod clar, s-ar putea întâmpla să explodeze în orice moment. Sau, nu!

 

Betelgeuse este ușor de observat, ca a doua cea mai strălucitoare stea din Orion, marcând umărul drept al Vânătorului. Betelgeuse strălucește cu o nuanță roșu-sângeriu. Observarea este bună, pe cerul serii, în primele două luni ale fiecărui an. Cum este această perioadă.

 

Betelgeuse este una dintre cele două stele foarte luminoase din constelația Orion Vânătorul. Cealaltă stea, mai strălucitoare este Rigel. Observați Betelgeuse și Rigel deasupra celor trei stele, Centura lui Orion. Veți observa cu ușurință acel rând de stele - care reprezintă Centura lui Orion - dacă vă uitați pe cerul de seară în ianuarie sau februarie. Se spune că Betelgeuse este plasată în umărul drept al Vânătorului.

 

De ce s-a estompat brusc Betelgeuse? O declarație a Harvard Smithsonian Center for Astrophysics, republicată după verificarea colegilor în ianuarie 2023, explica:

 

În perioada octombrie - noiembrie 2019, telescopul spațial Hubble a observat că materialul dens și încălzit se deplasa spre exterior prin atmosfera extinsă a stelei, cu o viteză de 200.000 de mile pe oră. Luna următoare, mai multe telescoape de la sol au observat o scădere a luminozității în emisfera sudică a Betelgeuse, ca și cum ceva ar bloca lumina în această regiune a stelei. Până în februarie 2020, steaua a pierdut mai mult de două treimi din strălucirea sa, o estompare vizibilă chiar și pentru ochiul fără ajutor, creând un zvon că steaua ar putea exploda și deveni supernovă.

 

Astronomii au explicat în continuare:

 

Cu Hubble, am observat anterior celule de convecție fierbinți pe suprafața Betelgeuse și în toamna anului 2019 am descoperit o cantitate mare de gaz fierbinte dens care se deplasa spre exterior prin atmosfera extinsă a Betelgeuse. Credem că acest gaz s-a răcit la milioane de kilometri în afara stelei pentru a forma praful care a blocat partea de sud a stelei imaginată în ianuarie și februarie.

 

Materialul a fost de două până la patru ori mai luminos decât luminozitatea normală a stelei. Și apoi, aproximativ o lună mai târziu, partea de sud a Betelgeuse s-a estompat în mod vizibil pe măsură ce steaua devenea mai slabă.

 

Credem că este posibil ca un nor întunecat să fi rezultat din fluxul pe care Hubble l-a detectat.

 

Deci, ciudata estompare a Betelgeuse a fost aparent cauzată de un nor de gaz fierbinte, eliberat de stea, care a blocat temporar o parte din lumina stelei.

 

Betelgeuse va exploda ... într-o zi! Betelgeuse se poate afla la aproximativ 430 de ani lumină de Pământ (deși unele estimări o plasează mai departe; determinarea distanțelor față de stelele roșii supergigante, cum ar fi Betelgeuse, este o problemă supărătoare și neclară în astronomie). Betelgeuse este departe, dar este una dintre cele mai strălucitoare stele de pe cerul Pământului, deoarece este intrinsec foarte strălucitoare, de aproximativ 100.000 de ori mai strălucitoare decât Soarele nostru.

 

O astfel de strălucire are un preț. Energia enormă a Betelgeuse necesită consumul rapid de combustibil, ceea ce grăbește sfârșitul vieții sale. Într-o zi, „în curând”, steaua va rămâne fără combustibil, se va prăbuși sub propria greutate și apoi va reveni într-o explozie spectaculoasă de supernovă. Când se întâmplă acest lucru, Betelgeuse va lumina enorm timp de câteva săptămâni, sau luni, devenind poate la fel de strălucitoare ca Luna plină și va fi vizibilă în plină zi.

 

Când se va întâmpla? Mâine, sau probabil că nu în timpul viații noastre. Dar, de fapt, nimeni nu știe cu adevărat. Ar putea fi mâine sau peste un milion de ani, în viitor.

 

Explozia Betelgeuse va influența cu ceva Pământul? Se pare că nu. Planeta Pământ este prea departe pentru ca această explozie să dăuneze, cu atât mai puțin să distrugă viața pe Pământ. Nu același lucru se va petrece pe o rază de câțiva ani lumină unde totul va fi distrus, iar viața, dacă există, va fi afectată de radiațiile intense într-o sferă de 50 de ani lumină. Cel puțin așa spun astrofizicienii.

 

În schimb, oricine va fi în viață pe Pământ atunci când se va întâmpla explozia Betelgeusei va avea o priveliște uimitor de frumoasă pe cerul nopții - o stea foarte, foarte, foarte strălucitoare.

 

Betelgeuse pe cerul nopții. La latitudini mijlocii nordice, în jurul primei perioade din fiecare an, Betelgeuse se ridică în jurul apusului Soarelui. Steaua este bine plasată pentru a fi vizionată în serile de ianuarie și februarie, pe la miezul nopții.

 

Până la începutul lunii martie, această stea este spre Sud la începutul serii. Până la mijlocul lunii mai, poate fi întrezărit scurt în Vest după apusul soarelui. Betelgeuse călătorește în spatele Soarelui la începutul verii, dar se întoarce spre Est înainte de zori până la jumătatea lunii iulie.

 

Stelele desemnate ca Alpha sunt de obicei cele mai strălucitoare din constelațiile lor. Dar Betelgeuse este Alpha Orionis, în ciuda faptului că este mai puțin strălucitoare decât cealaltă stea strălucitoare a lui Orion, Rigel .

 

Betelgeuse este a zecea cea mai strălucitoare stea din cer și este a șaptea cea mai strălucitoare stea vizibilă din Europa, Canada, SUA și Rusia și majoritatea emisferei nordice.

 

Se spune adesea că Betelgeuse reprezintă umărul drept al lui Orion, Vânătorul.

 

Numele proprii ale multor stele strălucitoare sunt de origine arabă. Acest fapt reflectă prezența importantă a astronomilor și astrologilor arabi în timpul Evului Întunecat al Europei. Numele Betelgeuse este derivat dintr-o expresie arabă care este tradusă de obicei ca subțioara uriașului. Desigur, Giantul se referă la Orion, dar - mai degrabă decât la axilă - unii autori văd Betelgeuse ca reprezentând o mână, sau, uneori, un umăr. Deși nu este pe deplin clar ce înseamnă numele, în orice caz, Betelgeuse marchează umărul drept al lui Orion în multe hărți stelare vechi.

 

În miturile antice, Orion este cel mai adesea asociat cu un uriaș, un războinic, un vânător, un zeu sau o altă figură antropomorfă sau animală, deci nu este surprinzător faptul că majoritatea reprezentărilor Betelgeuse au o legătură anatomică. Numele în sanscrită a însemnat și un braț, de exemplu, deși probabil era chiar piciorul unui cerb (sic).

 

În unele părți ale Braziliei, Betelgeuse a fost văzută ca piciorul din spate al unui Cayman (crocodil) sau piciorul anterior al unei broaște țestoase. Pe de altă parte, în Japonia antică, Betelgeuse era considerată a face parte din marginea unui tambur ceremonial. În Peru, a fost unul dintre cei patru vulturi pe cale să devoreze o jertfă umană.

 

Pentru cei cu cunoștințe astronomice, poziția Betelgeuse este RA 05h 55m 10.3053s, dec + 07 ° 24 ′ 25.4 ″.

Doamnelor și domnilor, în decursul timpului s-a discutat mult despre Betelgeuse. Au apărut articole în ”Astronomy Essentials”, ”American Scientist”, ”EarthSky”, ”Nature” etc. Și pe ”Playtech” este un articol, în limba română, din care nu înțelegi nimic. Este tradus cu Google.

Dar s-a discutat și pe ”Dimineața astrologilor” care a devenit, de fapt, ”Dimineața astronomilor”. Nu este rău. Ieri noapte, când am intrat în ”cameră”, astronomii se păruiau bine, pentru că nu erau de acord asupra a două chestiuni: CÂND va exploda Betelgeuse și CÂT de departe este de Pământ.

Am stat și eu și i-am ascultat, reflectând că nu se discută ceea ce trebuie. Întrebarea nu este când sau cum va exploda Betelgeuse ci ce influență va avea pe Pământ. Marii astronomi ai Pământului au tăcut. Nu aveau răspuns la întrebarea mea.

Am mai arătat mai sus că Betelgeuse este o stea strălucitoare, care se află în constelația Orion. A doua ca strălucire, după Rigel. În ultima sută de ani Betelgeuse a devenit din ce în ce mai slabă, ca albedou, își consumă rapid hidrogenul, iar din octombrie 2019 procesul s-a accelerat, fără precedent. Se observă ”gâlme” gigantice pe suprafața stelei, semn că sfârșitul ei nu este departe, are o vârstă cam de 7-8 miliarde de ani. Nu s-a observat că ar avea planete. Supergigantica roșie instabilă se va transforma în novă, poate o supernovă, printr-o explozie colosală, de o energie fără egal. În secundele exploziei, poate câteva minute, Betelgeuse va lumina pe Pământ cu o energie similară cu jumătate din cea vizibilă a Soarelui. Apoi, poate o lună de zile, poate chiar două, poate mai mult, numai Dumnezeu știe, ultima supernovă a fost observată de chinezi, acum trei mii de ani, va avea lumina unui Luni pline, fiind, de departe, cea mai luminoasă stea de pe cer.

Până la urmă, astronomii au căzut de acord. Distanța până la Betelgeuse este de 724 de ani lumină și va exploda la finele lui 2023, sau în anul 2024. Eu doar am zâmbit. Ar dori ei! Va fi un spectacol pe cinste, fără repercusiuni fizice, materiale, asupra Pământului. Părerea astronomilor. Eu cred că nu se poate stabili o dată cât de cât precisă, deoarece legile fizicii, așa cum le știm pe Pământ, par că nu se mai aplică în Cosmos, la fenomene extreme, gen găurile negre, supernovele, sau anihilarea materie-antimaterie.

Din punct de vedere astrologic, Betelgeuse este în zodia Gemenilor, la 28 de grade și 16 minute. Este considerată o ”stea fixă” de natura lui Jupiter și Marte. Explozia ei va sublinia esențial și capital, pentru umanitate, caracterul ei pozitiv dinamic. Este de bine! O supernovă care, poate, va aduce, prin Lumina ei, mai mult bine și normalitate pe acest Pământ în care totul pare a fi greșit, foarte greșit!

Oricum, am spus-o de multe ori, astronomia este o arheologie celestă. Noi o să vedem, poate, o supernovă care a explodat acum 724 de ani! ”Era pe când nu s-a văzut, azi o vedem și nu e!”

În concluzie, Betelgeuse urmează să explodeze ca supernova într-o zi, deși poate nu în curând, în termeni umani. Când va exploda, va fi suficient de luminoasă din punctul nostru de vedere pământesc pentru a străluci puternic în timpul zilei. Dar este suficient de departe încât Pământul să nu fie în pericol.

 

Pentru că, întotdeauna, ascultați-mă, adevăr vă spun, mai avem o șansă, speranța nu moare niciodată, nici nu poate, este nemuritoare, pentru că... mâine este o altă zi!

 

HOROSCOP      7  februarie  2023

 

 BERBEC  Ai multă energie şi bune intenţii, mai poţi să şi donezi! Conjunctura te avantajează în folosirea unor veşti sau informaţii. Atenţie la presă şi la net, poţi avea unele date de excepţie. Eşti într-o perioadă de reconstrucţie sentimentală şi profesională şi ziua de azi e nimerită să-ţi lămureşti unele lucruri şi mai ales să te înţelegi pe tine, structura modului în care descifrezi ceea ce se întâmplă. Configuratiile şi aspectele planetare oferă cadrul pozitiv pentru posibilitatea rezolvării unor vechi probleme.

 

TAUR  Azi nu trebuie să întreprinzi nimic important. Dacă depinde de tine, amână tot ceea ce este important şi mai ales dacă e în legătură cu planurile tale de viitor. Rezolvă situaţiile urgente. Ori problema cu care te confrunţi azi este foarte complexă, ori, din cauza oboselii, nu te poţi concentra. Şi într-un caz şi în celălat nu aştepta să intri în criză de timp, cere ajutor. Cu toate ca vremea si vremurile te influenţează negativ şi treci printr-o perioadă mediocră, fă în aşa fel ca să nu fie vizibil pentru anturaj. Totuşi, cu ceva curaj o să reuşeşti în ceea ce îţi propui.

 

GEMENI   Nu este o zi grozavă, dar nici cea mai proastă din anul acesta! Limitează-te la activităţile obişnuite, cotidiene. Evită graba, mai ales spre seară. Dar, seară plăcută, poate la un film nou. Astăzi dispoziţia ta sufletească este dintre cele mai bune. Aproape nimic nu te poate întrista sau perturba. Atitudinea ta este pragmatică şi utopică în acelaşi timp, performanţă rară şi notabilă, însă poţi să ratezi cu uşurinţă câteva ocazii. Dar cui îi pasă! Ţie, în niciun caz...

 

RAC  Dacă te simţi singur, nu ezita să vorbeşti despre aceasta cu cei dragi, din jurul tău. Cu siguranţă că vei găsi ecou. Vrei să rezolvi problemele, în aşa fel ca toată lumea să fie mulţumită! Transformări în bine ale relaţiilor cu prietenii sau familia. Atenţie mărită la sfârşitul zilei când răbdarea iţi este pusă la încercare. Călătoriile nu sunt sub un semn fast, mai bine stai acasă, în sensul să nu părăseşti localitatea de domiciliu sau reşedinţă!

 

LEU  Trebuie să jonglezi cu echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, ca un acrobat la trapez, fără plasă. Atenţie, dacă astăzi cazi, acolo rămâi! Deci, nu risca, inutil şi păgubos! Profită de această amplificare a vitalităţii, cu harnicia şi voinţa care te caracterizează, să prevalezi, să ai succes. Energia suplimentară furnizată te face să te risipeşti mai ales în latura mai frivola a vieţii, sigur, după orele de program. Interesul, aproape o pasiune s-ar putea spune, caracteristic zilei este pentru îmbrăcăminte. Vrei neapărat să cumperi ceva frumos şi călduros. Foarte bine!

 

FECIOARĂ  Te obsedează, te enervează faptul că nu poţi să comunici total, să spui ceea ce vrei celor din jur şi eşuezi mereu în reproşuri şi scandal. Azi fii mai reţinut şi nu mai spune „adevăruri”! Odihneşte-te mai mult şi oferă-ţi mediul şi anturajul care îţi face plăcere. O zi care se anunţă obişnuită, dacă nu te-ar nelinişti veştile rele din presă. Vezi-ţi de treburile tale, de familia ta, de programul tău şi gândeşte de bine, pozitiv. Şi, repet, gândeşte de bine, vorbeşte de bine, fă fapte bune! Este Crezul primilor creştini, cei care Îl urmau pe Iisus!

 

BALANŢĂ  Eşti mai filosof decât de obicei, astăzi îţi place să spui maxime şi proverbe. În relaţiile sentimentale poţi avea succes numai dacă nu contrazici chiar de la început! Nu pierde timpul! Sfera comunicării este, însă, afectată dar şi evenimentele şi emoţiile în sensul întârzierii şi a estompării lor, mai ales in sfera personala, a propriilor interese. Poţi evita, cu siguranţă, o situaţie neplăcută, prin amânarea unor întâlniri sau prin reprogramarea unor evenimente.

 

SCORPION   Îţi faci iluzii, eşti un pic în afara realităţii! Poate unde este vorba de interesele tale personale. Fii vigilent şi analizeză cu atenţie atitudinile celor din jurul tău, prieteni, familia. Ai un program aglomerat, cu multe de făcut, dar astazi este bine sa vorbeşti mult fără să spui mare lucru şi să nu iei decizii importante. Te pricepi… Nu-ţi lipseşte ambiţia şi energia, dar în conjunctura actuală, astrală şi de la locul de muncă, nu-ţi foloseşte la nimic, singura cale de urmat este „politica struţului”. Şi faptul că acasă familia, prietenii te susţin, orice ar fi!

 

SĂGETĂTOR    Astăzi îţi este favorabil tot ceea ce ţine de intelect, de lumea ideilor şi a spiritualităţii. Ai unele probleme personale şi de familie şi, poate, simţi nevoia să le discuţi cu un cleric. Perioada, totuşi, iti este favorabilă, in general. Ziua de astăzi face să-ti crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm.  Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp.

 

CAPRICORN   Dimineaţa ai o oarecare nesiguranţă. Ai unele îndoieli, dar sunt legitime. Trebuie să treci repede peste starea aceasta, vremurile sunt aspre şi nu cruţă pe nimeni, viaţa nu ia prizonieri! Nu fă confidenţe despre viaţa ta personală, despre proiectele tale de viitor, mai ales la serviciu sau la muncă, sau unde activezi. Nu uita că ceea ce este important pentru tine este să placi celor din jur! Sigur, în primul, primul rând este siguranţa proprie!  Astăzi ai ceva mai mult noroc decât în mod obişnuit, în sensul că nu o să ai niciun necaz mare.

 

VĂRSĂTOR   Cu toate că eşti Vărsătorul de apă, eşti semn de aer! Aşa că o să te adaptezi destul de rapid la veştile, noutăţile pe care poţi să le primeşti astăzi. Eşti gata să treci peste tot şi toate! Seară plăcută, poate la un film nou, poate la sală să te ţii în formă. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la rude, la familie, sau la prietenii buni, la anturajul apropiat, în general.

 

PEŞTI  Trebuie să faci un pas înapoi, nu te repezi, ai nevoie de o perspectivă largă. Poţi să faci un punctaj ca cel când îţi cumperi o maşină. Ai impresia că cel pe care ai pus ochii ascunde ceva! Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Comunică cu prietenii. Veşti bune şi ţi se propun programe de distracţie de seară. Ţine-ţi cunoştiinţele (mai ales cele feminine) strict la distanţa potrivită, nu încuraja efuziunile sentimentale şi micile confesiunile mincinoase. Nu crede tot ce ţi se spune şi nu te lua după sfaturi. Propria inteligenţă şi intuiţia pot rezolva situaţia!

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News