HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR 4 IANUARIE 2023. Pământul, în punctul cel mai aproapiat de Soare

HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR 4 IANUARIE 2023. Pământul, în punctul cel mai aproapiat de Soare

Dacă ai hotărât ceva, nu te lăsa abătut. Însă azi eşti uşor distrat, aşa că trebuie să ai voinţă şi tenacitate. Evită, însă deciziile şi întâlnirile importante, amână-le pentru o zi mai bună.

4 ianuarie

 

 

 

Pe 4 ianuarie s-au născut Sir Isaac Newton, Jacob Grimm, Louis Braille, G.B. Pergolesi, William E. Colby, Irakli Guduşauri-Şiolaşvili Catolicosul Georgiei sub numele de Ilia al II-lea, Sextil Puşcariu, Petru Poni, Mihai Constantinescu.

 

Pe 4 ianuarie, în calendarul creștin-ortodox este Pomenirea Soborului Sfinţilor Măriţilor Apostoli, cei Şaptezeci la număr - Teoctist, egumenul de la Cucumia Siciliei și Apolinaria. Nimic în ”Kalendar”.

 

 

Astăzi, 4 ianuarie 2023, la ora 18:25, punct de calcul Prahova submontană, locul unde se află amărâtul de subsemnat, Soarele este în punctul cel mai apropiat de Pământ, la periheliu. Distanța dintre centrul Soarelui și centrul pământului este, la acel moment, 147.098.925 km. Distanța cea mai mare dintre Pământ și Soare va fi la 6 iulie, anul curent, la afeliu, de 152.093.251 km.

 

Din punct de vedere al astrologiei care contează, nu este nicio interpretare, dar trebuie să ne minunăm cum s-au potrivit toate, axa Pământului, distanța față de Soare, așa ca să se ofere condiții optime vieții. Cred că și cea mai stupidă persoană ar trebui să înțelagă că Pământul este o minune, un Plan al unui Mare Arhitect.

 

Și aici vreau să mai risipesc un mit susținut de anarhiștii isterici ecologiști. Creștere temperaturii globale NU este numai opera activității umane. Ecologiștii nu au auzit niciodată de un bilanț energetic, dar cei de la Max Planck, da. Ca să crească temperatura atmosferei cu un grad ar trebui atâta energie cât se produce astăzi de umanitate, adunată pe 600 de ani. Pământul trece, periodic, prin faze naturale de răcire, glaciațiuni și faze de încălzire, încălzirea globală, aceasta însemnând cantități enorme, cosmice, de energie. Sigur că poluarea, de cele mai diverse feluri, are consecințe nefaste, mai ales asupra sănătății oamenilor din orașe. Sigur că trebuie luate măsuri contra poluării, dar în ceea ce privește încălzirea globală, mă tem că nu putem lupta cu Natura, cu Dumnezeu și că trebuie recalibrate măsurile necesare. Și mai cred că mergem pe un drum greșit, un fel de hecatombă a orbilor, conduși de isteria prostească și fără viziune a ecologiștilor. Nu putem să ignorăm natura, pe Dumnezeu, trebuie să învățăm să trăim în noile condiții, cât de grele ar fi. Asta înseamnă inteligență, adaptarea, nu respingerea realității.

 

Am primit o circulară de la Trustul Astrologic Johathan și Oscar Cainer cu eclipsele de anul acesta și curenții de meteori. De eclipse am mai vorbit, eu am fost mai precis decât ceea ce am primit, fără falsă modestie, sau laudă de sine. Iată principalii curenți de meteori vizibili, noaptea, pe cer, de pe teritoriul României în anul 2023:

 

Quadranide vizibile 1-5 ianuarie, cu un maxim pe 3 ianuarie. ZHR, adică rata orară zenitală, ~ 100, reprezintă numărul maxim de meteoriți văzuți, istoric vorbind, în condiții ideale de observație și având radiantul curentului la zenit.

 

Lyride, 16-25 aprilie, max 22 aprilie, ZHR ~90

 

Scorpide, 26 martie – 12 mai, max 3-4 mai, ZHR ~10

 

Aquaride η, 19 aprilie – 28 mai, max 3 mai, ZHR ~50

 

Pegaside, 7-11 iulie, max 9 iulie, ZHR ~8

 

Aquaride δ, 8 iulie – 19 august, max 28 iulie, ZHR ~20

 

Capricornide α, 3 iulie-25 august, max 29 iulie, ZHR ~8

 

Perseide, 17 iulie – 24 august, max 12 august, ZHR ~95

 

Aurigide α, 24 august – 7 septembrie, max 1 septembrie, ZHR ~15

 

Orionide, 2 octombrie -7 noiembrie, max 21 octombrie, ZHR ~ 25

 

Geminide, 7-17 decembrie, max 14 decembrie, ZHR ~110

 

Urside, 17-26 decembrie, max 22 decembrie, ZHR ~50

 

 

Aceștia sunt principalii curenți de meteori. Puteți să salvați lista, este cam aceiași în fiecare an. Viteza meteorilor este foarte mare și variază mult, de la cei mai ”lenți” cu 23 km/s, meteoriții din curentul Capricornidelor, până la campionii vitezei din Orionide care pot atinge și 70 km/s.

 

Cel mai popular curent de meteori este cel al Perseidelor, din cauza anotimpului cald în care are loc, propice pentru observații de noapte. Țin să menționez că din cauza turbulenței atmosferice produsă de fenomene climatice globale și de poluarea atmosferei cu gaze, pulberi și poluarea luminoasă, observațiile astronomice de pe Pământ se fac din ce în ce mai greu. Acum 60 de ani număram, la sfârșitul lui aprilie și pe 3-4 mai, cel puțin 30 de meteori pe oră, anul trecut nu am văzut decât doi, pe cei care au fost suficient de luminoși ca să străbată turbulența și poluarea. Nici meteorii nu mai sunt ce au fost odată!  Unde este cerul senin de altădată? Bună întrebare!

 

Nu am uitat de horoscopul pe zodii al anului 2023, nici de Anul Pisoiului ud, verde-albastru și scandalagiu. Aici trebuie să precizez că anul chinezesc al Iepurelui este, de fapt, al Pisicii. Așa cum Oaia este Capră. Probleme de traducere, de ideograme. Vietnamezii, arie exterioară, deci conservatoare, păstrează anii Pisicii și ai Caprei. Aduc argumentul imbatabil al unui document vechi, Shaolin, cu subiect caligrafic astrologic, care la anul în discuție pomenește de un animăluț cu coadă lungă. Ori, după cum bine se știe simpaticul iepuraș se poate lăuda cu multe, mai puțin o coadă lungă. Deci, Pisica!

 

O să mai revin pe subiect, doar astrologia este pasiunea mea de o viață și cred că am învățat-o bine și corect, după cum bine și corect știu că mâine este o altă zi!

 

 

 

HOROSCOP    4 ianuarie 2023

 

BERBEC   Ai o zi de început de an bună. Activitatea încă nu a ajuns la vârf, doar se turează motoarele. Ai puțin timp pentru tine, fă-ți proiecte realiste, o foaie de parcurs, pentru anul 2023! Încă o zi dinamică, cu o desfăşurare aproape surprinzătoare. Eşti mereu surprins de cât de rapid poate să treacă timpul. În activitatea proprie, fie la serviciu, fie unde activezi, sau înveți, la muncă, întâlneşti oarecare opoziţie, ca o parașută, la propriu, care se deschide în spatele unei mașini de curse, care încearcă să-ţi frâneze rapiditatea. Nu te enerva, nu reacţiona disproporţionat ci încearcă să-ţi păstrezi calmul şi să lămureşti pe cei din jur cum stă treaba. Dacă nu te ajută, măcar să nu te impiedice!

TAUR   Păstrează-ţi calmul şi zâmbetul pe buze şi fii mai modest, mai practic. Nu te păcăli singur, nu-ţi face proiecte grandioase, care cu siguranţă vor fi contrazise mai târziu de realitate! Astăzi poţi să ceri o favoare sau o înlesnire de la anturaj, adică de la prieteni, sau de la familie, sau chiar de la serviciu, dacă eşti convingător! Ai un program aglomerat, dar astăzi este bine sa vorbeşti mult fără să spui nimic şi să nu iei decizii importante. „Disimularea inteligentă” a fost întotdeauna cheia succesului, în afaceri, dragoste, sau război. Nu este vorba de falsitate sau ipocrizie. Vrei să ai o viaţă plăcută, să ai un răspuns bun, armonios de la cei din jur. Luptă pentru asta!

GEMENI   Ai mai multă energie decât de obicei, fapt indicat de conjunctura favorabilă şi întărită de dispoziția ta de astăzi. Nu te enerva dacă oamenii şi lucrurile, astăzi, întârzie! Evită discuţiile lungi şi fără rost, dar nu fi concis ca un automat care spune ora. Pildele, povestiorele, bancurile şi mai ales tăcerile cu subânţeles sunt mai grăitoare decît o mie de discursuri meşteşugite! Adică comunicarea indirectă, care poate foarte bine convinge spiritele rudimentare. Veşti bune spre sfîrşitul zilei. Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci. Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile să se rezolve singure. Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti mai pe seară.

RAC   Nicio planetă în zodie, doar Luna stă să intre în zodia ta. Ai o perioadă mai densă, mai dificilă, în care poți să fii contrazis de persoane la care nu te așteptai. Fii atent la comunicare! Nu judeca performanţele membrilor familiei tale, sau ale prietenilor. Fiecare are modul lui de a reacţiuna, fiecare este o persoană diferită de tine având propria scară de valori şi propriile aspiraţii. Şi proprii bani și interese! Nu aştepta foarte mult de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, nimic! Este vorba de distracţie, nu de afaceri. Nu amesteca plăcutul, cu utilul. Totuşi, o informaţie de ultimă oră se pare că te avantajează. Verifică cu prietenii apropiaţi şi de încredere.

LEU   Ceva te nemulţumeşte, sau cineva nu-ţi place. Sau, amândouă, la un loc. Nu te repezi, pândeşte-l în liniște pe renegat, să vedem, ce mai zice, ce mai face! Până la momentul favorabil! O dimineaţă mai aglomerată. Ia deciziile care se impun încă de dimineaţă! Trebuie să te organizezi mai mult, să fii mai eficient, nu ai timp, mai ales în prima parte a zilei. Eşti supus la două influenţe relativ puternice, dar opuse. Evită pe cât posibil discuţiile în familie, sau discuţiile în contradictoriu cu partenerii şi/sau asociaţii, mai ales despre proprietăţi, sau, posesiuni comune. Utilizează orele de lumină pentru treburile importante pe care le ai de făcut. Nu uita că loialitatea este în zilele de azi lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară.

FECIOARĂ   Cineva încearcă să-ţi intre în graţii, să profite de faptul că ajuți pe toată lumea. Mai multă prudenţă cu cei care vor să-ţi devină prieteni, dar doresc doar să se folosească de tine. Niciodată nu eşti suficient de abil social, nu speculezi oportunităţile. Poate că astăzi şi în perioada următoare poţi să faci o alianţă cu cineva care s te completeze. Nu lua și nu da bani cu împrumut. Este greu, dar trebuie să reziști! Ai o perioadă interesantă, vorba înţeleptului chinez, poţi profita de ea, dacă poţi! Dacă nu poți, du-te, mai pe seară, la un film nou, este o distracție încă ieftină.

BALANŢĂ   Eşti avantajat în cursul dimineţii. Cu siguranţă,  găseşti multă satisfacţie în faptul că ajuţi, la serviciu, un coleg. Poţi îndrepta convenabil o eroare involuntară din trecutul recent. Aspecte favorabile par că te avantajează mai ales în planul mental, al proiectelor, şi prin urmare, logică, şi pe plan social.  Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi sa iei imediat măsurile necesare. Un melodie nostimă, care îți umblă tot timpul prin cap, te obsedează, o discuţie cu prietenii la un vin fiert, cu scorţişoară, o cină plăcută cu toată familia – ceva de genul acesta care să-ţi încălzească inima şi să justifice aspectele favorabile astrologice.

SCORPION  O dimineaţă care seamănă cu altă dimineaţă în care rutina discuţiilor obişnuite de acasă, sau de la serviciu, pare automată şi cu o impresie ciudată de “déjà vu”. Parcă nu este un an nou! Zi incertă şi uşor disarmonică până la orele prânzului, apoi totul intră în echilibru. Totuşi, nu este o zi critică, ceea ce te fereşte parţial de extreme, de neplăceri. Stăpâneşte-ţi pornirile extravagante, sau, excesiv de vanitoase. Nu cheltui sub impulsul momentului. Întâlnirile sau activităţile sociale de dimineaţă îţi aduc un oarecare confort şi îţi motivează acţiunile ulterioare. Aspecte minore benefice te avantajează, parțial, în lămurirea, în clarificarea, unei situaţii familiale în cursul unei convorbiri la mobil. În a doua parte a zilei, după program, stai acasă, nu te duce în oraş!

SĂGETĂTOR  Astăzi eşti foarte energic, la serviciu, sau, acasă. Noi proiecte profesionale, dar şi treaba din casă te aşteaptă ca să-ţi desfăşori energia şi spiritul de “cel ce gândeşte singur”! Poţi să te implici mai mult în viaţa celor mici, fie că este vorba de copii, fie de animăluţe. Aşa o să petreci momente plăcute care îţi umplu inima de veselie şi bunăvoinţă. De asemenea o zi favorabilă micilor deplasări. Atenţie la vremea schimbătoare când frigul te poate cuprinde când Soarele zâmbeşte cu dinţi! Poţi să te duci la cumpărături, sigur, este o activitate plăcută, poate un catharsis, dar programează exact ceea ce vrei să achiziţionezi. Adică, mai practic, fă o listă de cumpărături!

CAPRICORN   Te gândeşti la planuri pe termen lung. Foarte bine, dar nu pierde din vedere problemele urgente de astăzi care solicită intervenţia ta imediată. Renunţă la ideea falsă că “ai timp”. Nu ai! Nu promite, la rândul tău, mai nimic! Fii evaziv, vorba bancului! Atenţie la o veche, sau mai nouă durere, probabil la genuchi, articulaţie aflată sub semnul Capricornului. Concentrează-ţi atenţia asupra surselor tale de venituri. Analizează, sintetizeză, decide şi controlează. Apoi apucă-te şi de muncă, dacă mai ai timp. Glumind serios: poate este vremea să-ţi diversifici activitatea, să găseşti o sursă suplimentară de venituri. Gândește-te, cercetează, află! Sunt o mulţime de job-uri care se potrivesc profilului tău psiho-somatic, din cele care folosesc cunoştiinţele tale solide şi serioase.

VĂRSĂTOR   Dacă ai hotărât ceva, nu te lăsa abătut. Însă azi eşti uşor distrat, aşa că trebuie să ai voinţă şi tenacitate. Evită, însă deciziile şi întâlnirile importante, amână-le pentru o zi mai bună. Conjunctura astrologică pare nefavorabilă, dar tu nu trebuie să te şifonezi pentru atâta lucru! Ai întotdeaun de partea ta Liberul Arbitru, decizia proprie, şi un sfătuitor bun. Sfatul meu este să fii mai atent decât de obicei la tot ceea ce înseamnă parteneriat, fie că este vorba de afaceri, fie de dragoste, sau de amândouă. O informaţie te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii. Supravegheză-ţi regimul alimentar. Mănâncă mai puţin şi mai des şi evită factorii alergeni.

PEŞTI   Astăzi ai o oportunitate, poate o perfecţionare, o propunere, poate o călătorie, delegație, ceva care, cu siguranţă, te scoate din monotonia activităţii profesionale, munca ta de fiecare zi! Astăzi, însă, stai liniștit, zâmbește şi nu te apuca de schimbări esenţiale - nu este încă timpul! Nu trebuie să te nemulţumescă faptul că astăzi că nu ai făcut mai mult: “drumul de o mie de leghe începe cu un pas” spune înţeleptul. Evită să te implici în orice activitate legată de autorităţi, mai ales dacă este vorba de autorităţile locale. Atenţie la sănătate şi mai ales dă suficientă atenţie la cu ce te încălţi, la confortul piciorului şi la stabilitate, la gheaţa de pe jos, dacă există în regiunea ta.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News