HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR 31 august 2022. Despre Neagu Djuvara
- Radu Stefanescu
- 31 august 2022, 00:00
Traversezi o perioadă de conflicte îngheţate şi trebuie să faci mici favoruri "de joc". Este cazul să te gândeşti dacă e absolut necesar să continui compromisurile care nu te avantajează.
31 august
Pe 31 august s-au născut Caligula, James Coburn, Richard Gere, Regina Wilhelmina, Sir Bernard Lovell, Neagu Djuvara, Dan Deşliu, Ioan Gyuri-Pascu.
În calendarul creştin ortodox este Aşezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului. Sfinţii Andrei, Iraclie, Faust şi Mina. Sfârșitul calendarului bisericesc anual. Nimic în „Kalendar”.
După cum ați observat horoscopul meu începe cu unele personalități născute în ziua respectivă. Este alegerea mea strict subiectivă pe criterii pe care nu o să le discutăm aici. Astăzi o să-mi depăn amintirile despre Neagu Djuvara, pe care-l pomenim astăzi
Știu că trebuie pomenit astăzi și nu altădată, în altă zi, pe 18 august, cum se spune pe net, chiar de la domnia sa. În definitiv, un istoric știe mai bine când este propria zi de naștere, în încurcătura cu schimbarea datei calendarelor! Oricum, la protocolul diplomatic, se spune că este de prost gust să feliciți pe cineva înaintea zilei de naștere, iar dacă ești la mare distanță și nu poți controla când o să ajungă scrisoarea de felicitare la destinație, este mai bine să ajungă după ziua de naștere, decât înainte. Bun, indicatia este anacronica, acum toată lumea folosește netul, instantaneu.
Prima mea întâlnire cu Neagu Djuvara, omul de o dimensiune epică, datează din anul 2000. În acel timp, pe 26 mai 2000, a început să emită Europa FM. Pe 28 mai, duminică, aveam o primă emisiune de trei ore ”Bazar Bizar”, de la ora 17 la 19, spectaculosul, senzaționalul cultural, o emisiune cu ceva muzică și punctată de știri, la ora de audiență maximă.
Povestea Europa FM este lungă și nu are aproape nimic de a face cu ceea ce citiți pe net, de exemplu Wiki sursa tuturor dezinformărilor. A fost propunerea noastră, a celor de la Radio Delta, făcută președintelui Francois Mitterrand, în anul 1993, când a fost în România. Președintele francez a dat sarcină lui Lagardére, bătrânul, tot făcea el ceva afaceri în România. Proiectul s-a tot învârtit până când a ajuns la putere în România cineva din Marele Orient. Așa că, în câteva luni de zile s-a găsit și sediu, o alee din Dorobanți, și echipamente, foarte bune, compresorul Denon s-a dovedit excelent, oameni și directori. Primii directori au fost Petre Berteanu și Dănuț Ghibernea, cei de care se vorbește pe net au apărut mult mai târziu.
Bun, trebuia să fac emisiunea, care avea un format fix, stabilit tot de mine. Printre altele, trebuia să invit ”on air” o personalitate. Nu știu de ce, am vrut neapărat să-l invit pe Neagu Djuvara. Poate unde colegii, parcă Rodica Culcer, îmi spuseseră că boierul nu accepta invitații la radio, este greu de convins. Misiunile imposibile au fost specialitatea mea, Tom Cruise este doar o palidă copie.
Așa că, sâmbătă seara, pe o ploaie de mai, sunam la un imobil vechi de pe lângă Biserica Armenească. Cineva m-a chestionat, prin interfon, cine sunt și ce doresc. Am spus cine sunt și ce doresc, dar am mai adăugat sa aibă milă de mine că nu am umbrelă, să mă lase să intru. După un moment ușa s-a deschis și am intrat. Urma o scară, dreaptă, înaltă și în capul ei, în altă ușă, statea boierul Neagu Djuvara. Care se uita la mine cu ochii lui rotunzi de vultur, ca la un pui jigărit. I-am spus toată povestea. Expresia feții lui nu s-a schimbat, încă plana în înălțimile olimpiene. I-am dat referințele mele, românii de la Paris și cei care mă angajaseră la ”Le Figaro”. Boierul s-a mai îmblânzit, m-a întrebat câte ceva, ca să verifice veridicitatea celor spuse de mine. A fost mulțumit, cu un ochi începea să zâmbească. Ca argument suprem i-am spus, totul sau nimic: ”Boier Neagu Djuvara, sunt stră-strănepotul Marelui Clucer Dimitrie Ștefănescu, familia Grădișteanu (mama lui Djuvara făcea parte din această veche familie boierească) este înrudită cu noi, cu ramura Krețulescu-Ștefănescu, trebuie să mă ajuți!” Boierul a început să râdă ușor și m-a invitat în camera de primire. A fost începutul unei prietenii frumoase, vorba filmului Casablanca, dintre un vultur și un pui.
Am făcut multe emisiuni frumoase cu Neagu Djuvara la Europa FM. Primeam saci de scrisori, iar telefonele studioului se blocau, am avut o audiență imensă. I-am deschis câteva uși în media boierului Djuvara, Denise, soția mea, i-a facilitat un contract cu Radioul public, apoi totul este istorie.
Mi-am promis să fiu mai scurt, cât se bea o cafea, aici o să mă opresc cu povestea, cu speranță că mai vor fi multe de scris, multe de povestit, multe de amintit. Și mă felicit mereu că am reușit în viața mea, să fiu alături de asemene oameni celebri, să-i ascult ce au de spus. Pentru că, după emisiuni, mai urma o discuție și mai interesantă, pentru sufletele noastre!
Așa că mâine, avem toți speranța asta, este o altă zi!
HOROSCOP 31 august 2022
BERBEC Traversezi o perioadă de conflicte îngheţate şi trebuie să faci mici favoruri "de joc". Este cazul să te gândeşti dacă e absolut necesar să continui compromisurile care nu te avantajează. Ai prilejul de excepţie să întâlneşti o persoană deosebită. Priveşte în jur cu atenţie, oamenii de calitate nu sar în ochi. O zi bună, care poate deveni şi mai bună, dacă gândeşti pozitiv şi nu te repezi. O veste bună despre o călătorie şi nişte bani. Adesea, si astăzi este unul dintre acele cazuri, soluţia problemei se gaseşte in analiza atentă a descrierii faptelor, asa ca analizeaza situatia cu multa atentie.
TAUR O zi în care eşti în centrul interesului, ești popular printre cei din jur. Mulţi dintre colegi, sau prieteni, vor să discute cu tine, pentru că reuşeşti să-i faci să se simtă confortabil. Este o zi de reflecţie în care este bine să te limitezi la activităţile obişnuite. O zi bună în care nu te mai doare capul, nici la propriu, nici la figurat. Necazurile au trecut, de azi norocul îţi surâde din nou! Nu te repezi să tragi concluzii după ce ai evaluat situaţia cateva minute, lasă decizia până mâine, că noaptea este un sfetnic bun! O zi bunicică. Te-ai mai liniştit după grijile din ultimul timp. Trebuie sa-ţi adaptezi şi regimul alimentar şi totul poate fi bine!
GEMENI Eşti cam moale, nehotărît, confuz şi nu ştii dacă să mergi pe mâna cuiva din familie pentru o decizie importantă. Și stelele spun că trebuie să te mai gândeşti, nu te grăbi, ca să nu regreți! Astăzi este o zi densă şi anturajul tău nu are timp. Lucrurile neterminate sunt specialitatea ta. Astăzi trebuie să faci o listă de cum o să rezolvi tu toate lucrurile lăsate aiurea, in coada de pește de-a lungul timpului. Eşti făcut din pulbere de stele. Astăzi eşti pulbere, într-adevăr, dar concentrează-te și arată cât poţi tu de interesant, vesel şi inteligent - convinge-i de aceasta şi pe cei din jur. După o dimineaţă densă şi evident obositoare, stelele îţi recomandă să te relaxezi, să faci puţin sport, poate sală, poate sauna.
RAC Dimineață densă, în care ai multe de făcut! Domeniile favorizate de conjunctură sunt cele ale familiei, relaţiilor sociale şi de prietenie. Găseşti nota potrivită și în gama sentimentală. O zi bună. La serviciu este o perioadă calmă fară prea mult de lucru. Pe seară o veste despre o excursie şi ceva petreceri, poate în weekend. Aspectele benefice sunt in cumpană astazi cu influenţe mai puţin favorabile, asa că ai astăzi o zi obositoare, dar placută! Astăzi, la serviciu, fii pragmatic şi nu contrazice şefii şi colegii seniori. Un zâmbet cu subânţeles, este mult mai indicat. O zi bună în care este bine să fii puţin comunicativ şi doar să asculţi. Vei afla o mulţime de noutaţi care iţi pot fi de folos.
LEU Astăzi vorbeşti tot timpul de bani. Dacă eşti acasă, în familie, provoci chiar un uşor dezacord. La servicu eşti prudent ca o pisică într-o casă nouă, simţi că cineva vrea să te înşele! Primeşti ceva bani, nu prea mulţi, dar îţi acoperă facturile. O zi cam amestecată, dar trece repede, şi devine doar o amintire. După amiaza asta o poţi petrece făcând ceva sport, bazin sau sauna, ca să te relaxezi, scoţi toxinele si să mai dai din kilograme. O zi plăcută în care totul pare în echilibru. Necazurile au încetat, norocul îţi surâde din nou. Te simţi bine şi zâmbeşti tot timpul, ba mai eşti şi generos!
FECIOARĂ Nu ai încredere în nimeni şi refuzi să dai curs invitaţiilor, propunerilor. Îţi păstrezi judecata rece şi îţi vezi, în tihnă şi cum vrei, de interesele tale, de programul tău strategic! Ai o singură oportunitate de făcut bani, serviciul tău, aşa că fă bine şi nu-i da cu piciorul. Stăpâneşte-ţi remarcile ironice şi criticile la persoană. Vremea în schimbare îţi dă nelinişti care nu sunt ale tale. Scutură-te de ele şi regăseşte-ţi optimismul şi buna dispoziţie! Astăzi, zi de cumpărături. Ai descoperit nişte magazine ale producătorilor şi faci ceva economie evitând supermarketurile. Şi nu uita să-ti prelungesti abonamentul la sală!
BALANŢĂ Ai conversaţii calme şi interesante cu anturajul, ceea ce îţi sporeşte gradul de socializare. Încerci să-i tragi de limbă, ceva s-a încurcat în activitate și soluția nu-ți este aproape. . La serviciu ceva se încurcă, aşa că amână și ascunde-te! Eşti avantajat dacă cauţi un nou loc de muncă, în străinătate. Astăzi ai uşurinţă în exprimare. Regaseşti un obiect pe care l-ai crezut pierdut. Astăzi sinceritatea şi spontaneitatea ta cuceresc imediat, doar ai tot interesul să fi plăcut de colegii de la serviciu. Lucrurile sunt foarte clare şi simple dacă doreşti să te simţi bine astăzi. Zâmbeşte şi soarele va străluci din nou! Nu e greu!
SCORPION Interzici cu hotărâre să se bage cineva în treburile tale. Nu vrei niciun ajutor, nu îţi trebuie sprijin! E foarte bine, ţine oala acoperită, mai ales dacă e vorba de domeniul sentimental! O zi plină de satisfacţii pentru tine. Cei din jur recunosc că ai dreptate si iţi acceptă argumentele. Pentru unii Scorpioni, o zi calmă şi fără prea mult efort. Te simţi excelent, puţin obosit, iar la serviciu lucrurile par că merg mai bine. Horoscopul iţi arată că astăzi nu trebuie să incepi nimic nou, mai ales in domeniul serviciului, sau să faci cheltuieli exagerate. Astăzi, în ultima zi de august, chiar dacă nu prea îţi convine este bine să asculţi sfatul bun al unui senior din familie. Aşa, poate, o să eviţi decepţiile!
SĂGETĂTOR Un vârf de energie te face să acţionezi rapid şi ai tendinţă să-ţi pui, după aceea, prea multe întrebări, să te îngrijorezi, ca de obicei, din nimic! In cursul dimineţii trebuie să clarifici o serie de probleme întârziate, pentru că in a doua parte a zilei ai o intalnire. Esti foarte aglomerat, ai mult de munca şi niciun spor. Ofera-ţi o prajitură, sau o îngheţată şi dă telefon unei prietene, poate ieşiţi in oraş. O zi dedicată în special lucrarilor urgente in care poți risipi multă energie. Stelele favorizează o seara relaxantă şi odihnitoare. Cerul înstelat deasupra şi adevărul in inimă - daca adaugi si puţin mai multă dragoste ai tabloul zilei de azi pictat de astre!
CAPRICORN Întâlnirile de astăzi pot duce la rezultate interesante. Este încă cald, dar toamna și începutul școlii nu sunt departe, trebuie să te pregătești, să vezi ce poți face cu banii pe care îi ai! Ai ceva de rezolvat pentru familie, dar numai în a doua parte a zilei. Ordine şi disciplină! Ai nevoie de ceva mai multă stabilitate. Foloseşte ziua ca să pui ordine în afacerile tale sentimentale. Ai timp, in sfârşit, să stai de vorba îndelung cu prieteni pe care nu i-ai vazut de mult şi pentru care eşti gata să pui masa. Astăzi poţi primi o informaţie despre un loc de muncă mai civilizat, intr-o atmosferă mult mai placută, cu un salariu mai mare. Poate, în străinătate.
VĂRSĂTOR Astăzi nu este bine să faci valuri, să ieşi în faţă. Poţi imediat să primeşti o sarcină! Mai ales dacă te întâlnești cu șeful. Stai liniștit, fii precaut, mâine e, în definitiv, o altă zi! Astăzi eşti ca un elefant într-un magazin de porţelanuri, mare atenţie la mişcările bruşte, la propriu şi la figurat. Evită să te bagi în treburile altora, zâmbeşte şi taci din gură. O zi obişnuită in care eşti greoi şi neinspirat şi rutina te cam plictiseşte. O veste mai pe seara, dar nimic interesant, pâna la urma. Nu te enerva, oricum nu este la îndemana ta rezolvarea problemei cu care te confrunţi. Nimeni nu te obliga să le faci pe toate impecabil şi în timp record. Dar trebuie să te străduieşti mai mult, aşa, pentru imagine si posibilele laude pe care poti sa le primesti!
PEŞTI O zi bogată în emoţii, trăiri. Întâlniri neaşteptate şi pe seară, un spectacol, concert, film. Poate și la un club cu muzică și băutură bună, acceptabil ca preț și mai ales ignifug. Zâmbeşte, ţine capul sus şi vei reuşi, norocul ajută pe cei curajoşi! Astazi poti sa ceri o favoare sau o inlesnire de la prieteni sau de la familie, pentru că la serviciu nu ai nicio secundă liberă! Mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Începe să se contureze un nou concept sau o nouă idee. Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Evită pe cât posibil discuţiile în contradictoriu pe subiecte de familie. Astăzi nu trebuie să faci nimic important, numai activitaţile de rutină. Daca eşti alergic la prostie, ţine ”medicamentele” la indemană!