Horoscopul lui Dom’ Profesor, 28 august 2024. Mai este ceva de descoperit? Bună întrebare!
- Radu Stefanescu
- 27 august 2024, 21:08
28 august
Pe 28 august s-au născut Wolfgang von Goethe, Ingrid Bergman, Charles Boyer, Nicolae Herlea, Rodica Ojog-Braşoveanu, Horia Lovinescu.
Pe 28 august, nimic în „Kalendar”, iar în calendarul creştin-ortodox este Sf. Cuv. Moise Etiopeanul (Arapul). „În părţile Egiptului era un tâlhar vestit, cu numele Moise, de neam etiop şi negru la faţă”. Suficiente daruri ca să fie proclamat sfânt, glumea Catolicosul, Patriarhul Armean, din Isfahan. L-am întâlnit acum exact patruzeci şi unu de ani. Bun, în calendarul pe care-l am, mai sunt pomeniţi şi Sfinţii: Dreptul Iezechia, Diomid, Ana Proorociţa, fiica lui Fanuel.
"Evenimentu Zilei" din 28 august 1895 a fost că "motocicleta" a fost patentată de Gottlieb Daimler, în Germania. Sursă ”Book of Days” pagina 428. Începutul unei epoci de pasiune şi romantism, de duritate şi visuri pe acest cal modern, motocicleta. "Dumnezeu a creat omul, Mr. Colt l-a făcut egal şi motocicleta i-a dat libertatea!" din înţelepciunea hippy, poate cel mai interesant folclor modern!
Fredrik Hiebert, membru în NGS (National Geografic Society) declară că secolul XXI este secolul descoperirilor importante și excepțional de interesante pentru umanitate. Mi-am amintit de acest lucru întrebat fiind de un tânăr dacă mai este ceva de descoperit pe Pământ.
Îmi amintesc cu emoție și duioșie de verile petrecute cu studenții conduși de profesorul Ion Nestor, marele arheolog. Eram elev. Tata conducea muzeele și mi-a spus că istoria se învață la fața locului, la șantierele arheologice. Așa că plecam cu studenții, să descoperim, cu șpaclul și pensula, istoria ascunsă a acestor locuri. Ce diferență între echipa de arheologi de acum 50 de ani și cea de astăzi! În adolescența mea echipa de arheologi era compusă din profesor/academician, șeful expediției, câțiva asistenți și vreo treizeci-patruzeci de studenți. Se angajau pentru săpăturile grosiere oameni din cea mai apropiată localitate. Atât. Astăzi pe lângă arheologi mai fac parte din echipa de explorare profesioniști foarte diverși. Tehnicieni, sau ingineri, specialiști în tot felul de domenii care, aparent, nu au nimic comun cu arheologia.
Arheologii sunt ajutați, în prezent de multe tehnologii de vârf, care pot indica unde se află ceva de descoperit. Dar, mai este ceva de descoperit? Iată șapte direcții, după cum au fost enunțate de NGS și adoptate de Clubul Căutătorilor de Comori.
- Descoperirea civilizațiilor, orașelor din America Centrală și de Sud.
Arheologii dispun în prezent de o tehnologie revoluționară numită LiDAR (Light Detection And Ranging), o tehnologie laser, care le permit să ”vadă” prin vegetația densă, din Honduras, de exemplu. Tehnologia provine din domeniul militar. Împreună cu o altă tehnologie militară IRDS (InfraRed Display Signal) LiDAR poate permite descoperiri importante. Să ne amintim că un elev de liceu canadian a indicat cu precizie, acum câțiva ani, locul a două orașe maya nedescoperite până atunci, pe baza unei similitudini între planul geografic al orașelor maya și dispunera anumitor stele pe cer. De urmărit!
- Găsirea mausoleului lui Alexandru cel Mare.
O tehnologie nouă, GPR, un radar care penetrează solul până la câțiva metri, permit arheologilor să ”vadă” prin sol, fără să facă săpături costisitoare și uneori, inutile. Deocamdată tehnologia nu a avut succes. A fost folosită în ”Valley of the Khans” pentru a se găsi legendarul mausoleu al lui Gengis Khan. Nu au găsit nimic, după doi ani de explorări. Aceasta nu înseamnă un eșec, aparatul funcționează dar acolo sunt suprafețe imense de explorat. Cercetătorii se concentrează acum pe găsirea mormântului, mausoleului, lui Alexandru cel Mare. Poate au mai mult noroc. Până în prezent nu au avut...
- Explorarea mausoleului primului împărat al Chinei
Mai toată lumea cunoaște amplasamentul mausoleului împăratului Qin Shi Huang-di, din Xi’an înconjurat de faimoșii săi soldați din teracotă, în mărime naturală. În camera mortuară a împăratului nu a îndrăznit nimeni să pătrundă, de mai mult de 2.000 de ani. Există un blestem, sigur că da, dar adevărul este că deschiderea camerei poate distruge iremediabil ceea ce se află înăuntru. Se încearcă metode neinvazive ca GPR și magnetometrul. Este în producție de prototip o sondă cu diametrul de numai trei milimetri, fibră optică, cu cameră video și lumină, care să poată să fie strecurată în camera mortuară a împăratului chinez. Tot în faza de prototip se află și ”Scarab” un robot mic cât un gândac, care ar putea să răzbată prin pământ și cărămidă în interiorul camerei împăratului. Nebunia cu virusul Wuhan a oprit, temporar, proiectul, finanțările îndreptându-se către domeniul cercetării medicale. Poate, odată și odată...
- Descifrarea misteriosei limbi a civilizației minoice
Phaistos, localitate aflată în insula Creta, a fost unul dintre centrele importante ale civilizației minoice, despre care unii istorici romantici cred că a fost Atlantida. Și eu cred. De acolo, din Creta, s-au descoperit nu mai puțin de 1.400 de specimene de scriere minoică, lineară A. Până în prezent s-au scanat cam 40% din ele. Urmează să fie scanate toate și supuse spre descifrare unui ordinator deosebit de puternic, poate chiar unul quantic. Sunt așteptate rezultate senzaționale, peste doi-trei ani de zile. De urmărit!
- Descifrarea desenelor și a liniilor de la Nazca.
În deșertul din sudul statului Peru, numit Nazca, se găsesc imense figuri și linii foarte bine observate din avion. De acolo, din avion, au fost descoperite în anul 1920. Fără nicio îndoială reprezintă un zodiac. Dar, incomplet și fără o corespondență descifrată cu stelele de pe cer. Din nou, computerul o să rezolve acest mister, dacă poate și este corect programat. Până în prezent toate încercările au eșuat. De încercat, din nou și din nou până la reușită!
- Descoperirea unei fosile de om de Neanderhal, complete
În Siberia s-a descoperit, în anul 2007, un bebe mamut congelat acum 40.000 de ani. Această descoperire de excepție deschide calea unor speculații că se poate descoperi și un om de Neanderthal, complet, congelat, în permafrost, sau în banchiză, chiar. Această descoperire are un procent de probabilitate foarte mare, spun specialiștii. Și va putea clarifica multe aspecte privind originea adevărată a umanității. De explorat!
- Confirmarea prezenței Vikingilor în America de Nord.
Arheologul Patricia Suther și colegii săi au descoperit, în valea Tanfield din insula Baffin, în Canada, vestigiile unui fort, un avanpost viking, fără nicio îndoială. Se pare că în condițiile în care încălzirea globală face ca banchiza să se retragă în Nord, coastele de Est ale Canadei pot dezvălui o întreagă rețea de așezări vikinge, de care se pomenește prin legende. De descoperit!
Și la aceste două ultime descoperiri, sau viitoare descoperiri, s-a folosit tehnologia modernă, inclusiv explorări din spațiu.
Sunt multe secrete între Pământ și Cer, dar sunt bucuros când umanitatea folosește tehnologii militare în scopuri pașnice științifice, de explorare și îmbogățire a cunoștințelor.
Încerc, cu posibilitățile mele limitate și aproape singur împotriva tuturor, să vă spun, cu informații și date, că nu este totul pierdut, că nu toți de pe Pământul acesta sunt hoți, ticăloși și curve, că mai există oameni dedicați, oameni profesioniști, care duc curiozitatea umană până pe Marte și mai departe.
Sigur, nu-l bănuiesc pe Elon Musk de filantropie, l-am văzut pe Skype când vorbea despre asteroidul de platină. Îi era foame, era lacom, la propriu. Dar pe lângă acești conquistadori ai spațiului, ai ingineriei și ai finanțelor mai este loc și pentru oameni ca domniile voastre și ca mine, subsemnatul, oameni obișnuiți care sângerează când se lovesc și care doresc să aibă sănătate, pace, să primească vești bune și să-și plătească facturile.
Acum o să răsfoiesc al zecelea volum din operele complete ale lui Nae Ionescu, publicistică, 1 iunie 1928 - 29 martie 1929. Abia aştept să-l citesc, noaptea este tânără şi plină de promisiuni. După Mircea Eliade, Nae Ionescu este preferatul meu. Nu pot să nu constat identitatea problemelor cu care se confrunta România între cele două războaie cu ceea ce se petrece acum, în prezent. Articolele lui Nae Ionescu ar putea fi strecurate în orice mare cotidian de astăzi şi ar fi pe subiect!
Oare situaţii similare duc la reacţii identice? Sau timpul funcţionează ca o energie care degenerează lanţul cauzal al evenimentelor? Bune întrebări…
Să trăim şi să vedem! Curiozitatea m-a făcut să călătoresc pe jumătate de glob şi tot ea mă mai ţine în viaţă! Să vedem ce o să aducă mâine pisica, doar este o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor 28 august 2024
BERBEC Astăzi este ziua potrivită să te ocupi de consolidarea relaţiilor sociale cu colegii de serviciu, dacă nu lucrezi acasă. Trebuie să sprijini pe cineva din anturajul apropiat care are mare nevoie de ajutor. Se strâng bani, se dă dovadă de o solidaritate creștină aproape uitată. Te uiți la colegii tăi de birou cu alți ochi. Iată că pot să fie oameni, nu niște crocodili care se sfârtecă între ei, din te miri ce!
TAUR Atmosfera la serviciu pare tensionată dar o poţi îmbunătăţi prin calm, prudenţă şi arborarea permanentă a unui zâmbet. Ceva s-a încurcat. Ești bănuit că tu poți rezolva problema. Ia o figură de specialist supercompetent și uită-te pe net cum să rezolvi impasul. De cele mai multe ori găsești răspunsul, uneori mediocru, pe YouTube.
GEMENI Astăzi nu este o zi favorabilă pentru schimbări. Nu uita să apreciezi ceea ce ai şi nu mai râvni la lucruri iluzorii. Există în tine o doză de naivitate adolescentină. Care te prinde, uneori! Nu da vrabia din mână, pentru cioara de pe gard. Nu schimba serviciul acum, mai gândește-te. Dar, dacă este vorba de o promovare, este altceva!
RAC Vesel şi băncos, astăzi poţi să faci haz de multe, pe net, chiar şi de situaţia politică. Prietenii te pot aprecia şi poţi îmbunătăţi multe relaţii, altfel neutre! Încearcă să faci un pact de negresiune și cu colegii care nu te plac așa de mult. Nimic personal, treburi de birou! Sau de sufragerie, dacă lucrezi cu munca la domiciliu.
LEU Ai impresia că totul este împotriva ta. Tot felul de mici incidente te fac să crezi că norocul nu mai este de partea ta, dar ar fi bine să fii mai atent, norocul şi-l mai face şi omul! Ai ceva de făcut, și te-ai săturat să tot faci. Te întrebi dacă tot ceea ce faci este în interesul tău. Nu ai niciun răspuns, pentru că ai ceva de făcut.
FECIOARĂ Nu te lua după zvonuri și bârfe de culoar, verifică şi controlează. La serviciu, ai ocazia să rezolvi o bârfă mai veche, care te privea direct. Totul are o explicaţie! Care explicație poate fi o minciună gogonată, doar ne aflăm în epoca post-adevăr. Cu zâmbetul pe buze poți să treci mai departe, ai mai rezolvat o problemă de imagine.
BALANŢĂ Astăzi ai mai mult noroc în domeniul social. Nu vorbi mult, nu fii indiscret, nu face pe grozavul, că nu ești. Ocupă-te de cultură și artă. În tăcere. Pe seară ai o dispoziție de petrecere. Organizează un party în pijamale, cu bătaie cu perne. O să treacă ceva timp până să te duci la un restaurant de multe stele, dar nu regreta, acolo nu știi ce-ți pune în farfurie!
SCORPION Încearcă să nu cedezi impulsurilor tale egocentrice. La serviciu treburile s-au mai liniștit, s-a intrat într-o filosofie economico-comercială bine știută și verificată. Banii sunt bine aspectați, poți primi o veste bună despre niște investiții mai vechi, poate SIF. Nu încerca să găsești scurtături, să expediezi rapid problemele de serviciu, este riscant.
SĂGETĂTOR Astăzi te pot bântui nişte „fantome” ale trecutului. Nu ceda nostalgiei, deciziile luate au fost cele mai bune la momentul respectiv. Apoi regulile pieții s-au schimbat, au intervenit măsurile discutabile ale guvernelor, apoi scuza cu războiul, totul s-a scumpit și socoteala de acasă nu s-a mai potrivit cu cea din târg! Pe seară, mare grijă la variaţiile de temperatură!
CAPRICORN Mici ambiţii personale profesionale, care nu-ţi dădeau pace, par să ajungă, astăzi, la o finalitate, la un rezultat. Bucură-te de reuşită alături de colegii de muncă, unii dintre ei te-au ajutat. Nu începe nimic nou, până ce nu ai terminat ce aveai de făcut. Astăzi poți avea unele informații despre o perfecționare profesională. Nu ezita!
VĂRSĂTOR O zi plină de energie pentru tine. Profită de ea rezolvând problemele urgente, dar şi făcând puţină mişcare. Acasă, în fața ferestrei deschise, sau, închise, dacă îți este prea frig. Evită să pui organismul la încercare, chiar dacă debordezi de energie. Nu risca în mod inutil, deplasează-te numai dacă este absolut necesar. Nu trage tigrul de mustăți se spune în Orient. O fi tras cineva un tigru de mustăți?!
PEŞTI Ai grijă, astăzi, la afirmaţiile de care nu eşti foarte sigur. Ai toate şansele să creezi o situaţie complexă din care poți ieşi cu dificultate. De vină este oboseala acumulată după o primăvară capricioasă, dar partenerii tăi de tratative nu știu asta, ei zic că tu nu știi ce vorbești. Pe seara, o veste bună de la cei dragi, care sunt departe, în Spania, Italia sau altundeva, sa facă și ei un ban.