Horoscopul lui Dom’ Profesor – 27 martie 2024. Despre albine

Horoscopul lui Dom’ Profesor – 27 martie 2024. Despre albine

  27 martie

 Horoscopul lui Dom’ Profsor. Pe 27 martie s-au născut: Romulus, Wilhelm Conrad Röngen, Sir Henry Royce, Gloria Swanson, Michael York, Quentin Tarantino, Pauley Perrette, Nathan Fillon, Ecaterina Nazare.

În calendarul creștin-ortodox sunt Sfinții: Matrona din Tesalonic, Proorocul Anania, Filet, Lidia și fii lor. Nimic în ”Kalendar”.

Îmi plac filmele. Bune. Îmi plac actorii. Talentați. Printre preferații mei se numără și Morgan Freeman. Nu mai știu în ce film îl juca pe Dumnezeu. M-a impresionat versiunea lui. Era tensionat și în același timp detașat, tensionat pentru responsabilitatea enormă, totală, Lumea depindea de El și, detașat, pentru că era Atotputernic! Cu toate acestea, Morgan Freeman este ateu.

 Răsfoind ”Stars and Stripes” să mai văd ce și cum mai fac militarii SUA, am dat peste un articolaș la pagina de diverse și distracții. Despre Morgan Freeman. Ideea era ca după ce militarii sunt trecuți în rezervă cu onoruri și drepturi de veterani să facă și ei ceea ce face Morgan Freeman. Ce face Morgan Freeman? Ei bine, el are o fermă, un ranch, în Mississippi. Nu mare, de vreo 50 de hectare, 124 de acri, mai exact, sper că am făcut bine conversia. Din anul 2014, Morgan Freeman a transformat proprietatea lui într-un sanctuar al albinelor.

A început cu 24 de stupi aduși din Arkansas. Apoi a plantat pomi și vegetații prietenoase cu albinele, lavandă, magnolii, migdali etc.

În prezent octogenarul are peste cinci sute de stupi. Nu poarta plasă și echipament de protecție, albinele nu l-au înțepat niciodată. Îl recunosc, sigur că da. El le pune apă și zahăr, dar NU recoltează niciodată mierea, sau alte produse apicole. ”Este un sanctuar, nu o afacere” a declarat Freeman.

Dar îndrăgitul actor, producător, regizor și... aviator, se bucură de răsfățul și respectul vecinilor. De când cu sanctuarul albinelor recoltele și producțiile de fructe ale vecinilor s-au dublat, pe o rază de circa 30 de mile. Pentru că are cine să polenizeze, milioanele de albine își fac treaba lor pe lanțul trofic.

Morgan Freeman denunță politica vicioasă a Casei Albe. Astfel executivul actual american a permis folosirea pesticidelor letale pentru albine, interzise de mai mult timp în SUA. Acest lucru a dus la un colaps al apiculturii, s-au pierdut zeci și sute de mii de stupi, anual. De exemplu, migdalii sunt în pericol, pentru că nu mai există albine care să polenizeze florile.

Dar, ”Stars and Stripes” nu face politică, este un ziar al Departamentului Apărării, așa că se limitează să indice o meserie profitabilă și patriotică, pentru cei scoși în rezervă: apicultura.

La Politehnică am avut ca asistent la Mecanica Fluidelor pe Albinel Harnaj. Fiul șefului incontestabil al Apimondiei, Veceslav Harnaj, profesor universitar, un mare exemplu, părintele apiculturii moderne în România.

Țin minte ce șoc a fost apariția pe piață a volumului lui Jarvis ”Mierea și alte produse naturale” scos, mai întâi, la Editura Apimondia. Cum multă lume a încercat apicultura, unii, destul de mulți, au reușit. Mai peste tot se făcea oțet de mere și hidromel și alte nenumărate produse din miere, naturale. Asta a determinat o scădere drastică a prețului mierii pe piață, dar apoi s-a stabilizat, s-a exportat mult, mai ales în Vest. Amintiri, despre oameni harnici și întreprinzători.

Și eu mă limiteză să vă amintesc, doar, că întotdeauna există speranță, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!

  Horoscopul lui Dom’ Profesor – 27 martie 2024

 BERBEC   O zi favorabilă, în care anturajul se poartă foarte frumos cu tine şi îţi îndeplineşte dorinţele, pentru că, ori este ziua ta de naştere, ori ai uitat de încăpăţânara ta proverbială! Dacă este ziua ta de naştere, fă cinste la serviciu. Dacă nu, poartă-te frumos şi politicos! Să nu te apuci să convingi lumea de adevărurile tale. Este inutil!

TAUR Dimineaţa este densă, dar cu toate că ai mult de muncă şi totul pare monoton, pe la prânz, s-ar putea să primeşti o veste care îţi oferă o nouă perspectivă, un nou orizont de vederi. Trebuie să laşi canalele de comunicare deschise, să ceri informaţii. Să nu te implici în problemele altora, decât dacă îţi este solicitat ajutorul.

GEMENI  Astăzi simţi nevoia să te izolezi şi bine faci (dacă poţi). Dar, trebuie să fii energic, dinamic, ca să poţi rezolva satisfăcător problemele de la serviciu şi/sau de acasă. Oboseşti repede! Să asculţi muzica ta preferată, poate la căşti, dar să nu faci eforturi fizice şi psihice prea mari.

RAC  O zi nu prea grozavă. Astăzi trebuie să stai liniştit şi să aştepţi ca ziua să treacă în linişte şi fără necazuri. Nu te implica în nimic important, doar activitatea minimă cotidiană E necesar să ai o atitudine pozitivă şi să te ocupi strict de problemele tale obișnuite, cotidiene. Să nu iei nicio decizie importantă, sau să participi la întâlniri importante pentru tine.

LEU  Zi optimă pentru orice inspiraţie subită. Astăzi poţi să-ţi permiţi, după program, o raită prin magazine şi cumpărături ad-hoc, poate o telenovelă, nu se supără nimeni, dar te simţi bine. Să încerci să te simţi bine şi vesel în ciuda timpului rece şi neplăcut, dar să nu exagerezi cu cumpărăturile, nici să fii zgârcit!

FECIOARĂ  Energia şi optimismul îţi revin treptat, continuă cu ceea ce ai de făcut. Conjunctura arată că, pe plan mental, eşti motivat şi într-o stare de spirit bună. Nu pleca la drum lung. Să ai o activitate normală, fără eforturi mari. Dar, să nu pleci la drum lung, mai ales pe seară.

BALANŢĂ Conjunctura astrologică indică o perioadă favorabilă, dar, astăzi, atenţie ce cumperi şi cât cheltuieşti.  Moderaţie la regimul alimentar. Amână ce nu poţi rezolva, este o metodă verificată. Să respecţi un regim de viaţă şi alimentar. Să nu te laşi cuprins de febra cumpărăturilor.

SCORPION  Când te simţi vinovat, faci cadouri… dar, de data asta se pare că nu-ţi mai merge, e nevoie de ceva mai mult, o explicaţie, scuze, poate  şi întelegere şi solidaritate faţă de cineva iubit. Trebuie să explici ce se întâmplă, de ce eşti preocupat. Să nu mai faci cadouri pe muteşte!

SĂGETĂTOR  Astăzi este una dintre puţinele zile în care nu te deranjează nimeni. Drept pentru care poţi să aranjezi o ieşire în oraş, cu prietenii, la un spectacol sau film nou, ceva relaxant! Trebuie să stai liniştit la serviciu, adică să te ocupi cu ceea ce faci în mod obişnui. Să nu ratezi prilejurile de distracţie.

CAPRICORN Astăzi te simţi chiar bine pentru că te simţi în relativă siguranţă iar evenimentele care te privesc sunt previzibile. Atâta vreme cât te simţi bine, nu schimba nimic din rutina vieţii! Să te pliezi la un program simplu şi obişnuit, cu locuri şi oameni care nu au cum să-ţi facă surprize. Nu te lăsa sedus de schimbare, de nou – propuneri şi oferte.

VĂRSĂTOR Atenţie la vremea schimbătoare, la incidentele pe care, cu siguranță, poți să le eviți. Astăzi eşti rafinat in opţiuni. Numai că în jurul tău realitatea e cam tensionată, neplăcută! Să te îmbraci şi să te încalţi corespunzător. Oferă-ţi, după program, câteva clipe plăcute, rafinate. Să nu scoţi maşina din garaj, dacă ai, numai dacă este obligatoriu.

PEŞTI  Ai multe treburi neterminate şi proiecte amânate, dar astăzi ai şansa să mai rezolvi câte ceva, ai spor în ceea ce faci şi inspiraţie. Nu sta pe gânduri, lucrează cu spor! La serviciu să te concentrezi pe o problemă, maximum două. Oragnizează bine timpul şi locul de muncă. Să nu pierzi timpul cu mobilul, smartul, mai mult decât este necesar. „Pauzele dese, cheia marilor succes!” este o atitudine păguboasă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News