Horoscopul lui Dom’ Profesor – 20, 21 ianuarie 2024. Cea mai depresivă zi a anului.

Horoscopul lui Dom’ Profesor – 20, 21 ianuarie 2024. Cea mai depresivă zi a anului.

 Weekendul acesta este o perioadă de aşteptare şi relaxare.  Ai, în sfîrşit, răspunsul la acţiunile tale din ultimul timp, răspunsurile pe care le aştepţi - din domeniul social şi al interacţiunilor dintre diferiţi oameni cu care ai comunicat în ultimul timp.

20,21 ianuarie

 Pe 20 ianuarie s-au născut Federico Fellini, David Lynch, Eugene Sue, Ernest Chausson, Aurel Ţicleanu, Ion Frunzetti, Costache Bălăcescu, Vasile Băran, Dan Rădulecu, Acim Nica, Teodor Bratu. Pe 21 ianuarie s-au născut Benny Hill, Placido Domingo, Telly Savalas, Jack Nicklaus, Paul Scofield, Christian Dior, Gena Devis, Petru Creţia, Silvian Iosifescu.

În mod convențional, pe 20 ianuarie, începe zodia Vărsătorului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tradiţional, pe 20 ianuarie este, în calendarul creștin-ortodox, Sf. Eftimie cel Mare, iar pe 21 ianuarie, Sfinţii Maxim Mărturisitorul, Neofit, Evghenie, Candid, Valerian şi Achila. Eftimie, cel cu numele care în greceşte înseamnă „veselie” - toate supărările sfintelor Biserici le aducea întru veselie. „Numele şi l-a primit cu făgăduinţa de sus, căci, pe când părinţii lui se rugau să aibă fii, glas de sus a venit spunându-le să se bucure şi să fie cu voie bună”.  Vieţile Sfinţilor, după Mineie, pagina 232.

În ”Kalendar” Sf. Eftimie se ţine ca să rodească pomii. (Olteanu) Ce frumos!

 Lupul Şchiop doarme pe cetină de brad, sau urmăreşte pe tinerii lupi în ritualul complicat al nunţii. Peste două-trei luni, exact 63 de zile, se vor naşte puii cei frumoşi, dar curajoşi. Iar Lupul Şchiop trebuie să-i prezinte pe fiecare în parte Sfinţilor Andrei şi Petru. Numai ei ştiu să recunoască care dintre pui va fi un Lup de Foc, pentru că la început toţi puii sunt la fel.

După calcule și multe discuții, pe DOA s-a stabilit pentru fusul orar 2, (GMT +2, Ora Europei de Est) pe care este și România, ca cea mai depresivă zi a anului, duminică 21 ianuarie 2024. Duminică, ”Gloomy Sunday”, cântecul maghiar al sinucigașilor, (vezi fotografia din titlu și https://www.youtube.com/watch?v=9dZj7YW5oFQ)  iar, de asemenea, vremea rea, a influențat alegerea. În general cea mai depresiva zi a anului se alege în a doua jumătate a lunii ianuarie, după criterii rămase un secret.

 

În altă ordine de idei, Anna Kubišta, de la Radio Praha, mi-a trimis următoarele:

Industria armelor: mai multe cifre record pentru 2023

Exporturile cehe de arme și echipamente militare pentru 2023 sunt de așteptat să atingă recordul din 2022 de aproximativ 30 de miliarde de coroane. A declarat, joi, Jiří Hynek, președintele Asociației Industriei de Apărare și Securitate. Adăugând că datele complete vor fi disponibile mai târziu în cursul anului. „Este important de subliniat faptul că mulți producători au investit în creșterea capacității de producție sau în modernizarea tehnologiilor existente, o condiție esențială pentru creșterea producției”, spune el.

În timp ce o parte semnificativă a exporturilor în 2022 a fost material din stocuri pe termen lung, anul trecut a predominat materialul nou proaspăt de pe liniile de producție.

Majoritatea acestor exporturi se referă la piețele din Ucraina, Statele Unite, Uniunea Europeană, Taiwan, dar și Asia de Sud-Est și Africa.

Aproape jumătate dintre cehi sunt în favoarea votului prin corespondență

În timp ce proiectul de lege care vizează introducerea votului prin corespondență pentru cehii din străinătate este în prezent pe masa deputaților, un sondaj al agenției STEM/MARK arată că 47% dintre cehi sunt în favoarea acestui nou principiu de vot pentru alegerile legislative, prezidențiale și europene. 35% dintre cei chestionați au spus că se opun și mai puțin de o cincime nu au putut să răspundă.

Femeile, segmentele mai educate ale populației, tinerii mai degrabă decât bătrânii, locuitorii orașelor mari și mijlocii și alegătorii partidelor de guvernământ sunt puțin mai susceptibili de a fi în favoarea votului prin corespondență, potrivit autorilor investigației.

Opoziţia critică aspru proiectul de lege, invocând o posibilă ameninţare la adresa democraţiei şi o încălcare a regulii constituţionale conform căreia alegerile sunt secrete. În prezent, cehii din străinătate pot vota în ambasade. Susținătorii introducerii votului prin corespondență subliniază că votul pentru alegătorii care locuiesc departe de reprezentanța lor diplomatică este atât consumator de timp, cât și costisitor.

20 de milioane de coroane pentru reparații la Facultatea de Litere

Ministerul Educației va elibera 20 de milioane de coroane Facultății de Arte de la Universitatea Carol pentru a finanța lucrările de reparații necesare după împușcăturile din 21 decembrie. 14 persoane au murit și alte 25 au fost rănite în tragedie. De fapt nu împușcăturile au provocat dezastrul din clădire, ci intervenția poliției.

Costul lucrării este de așteptat să se ridice la câteva milioane de coroane, în timp ce decanul Facultății de Litere, Eva Lehečková, a declarat recent că peste 130 de uși au fost distruse în timpul atacului poliției asupra clădirii. În prezent, aceasta din urmă este închisă cel puțin până la sfârșitul lunii ianuarie.

Ana mă informează că Cehia a înregistrat un record negativ absolut în ceea ce privește producția de fructe. Cine, din România, are stoc de fructe, nu ar fi o idee rea să le vândă în Cehia, în general cehii plătesc bine.

Astăzi, pe 20 ianuarie 2024, David Lynch împlineşte 78 de ani. Să-i urăm: „Happy birthday and many happy returns of the day!”

A primit trei sau patru Oscaruri, dar nu asta este important pentru mine. Practicant al meditaţiei transcedentale a încercat să transmită, prin operele sale cinematografice, literare, muzicale, grafică etc trăirile sale, experienţa lui suprarealistă. Mulţi chemaţi, puţini au înţeles operele sale.

 

Filmul „Dune”, realizat în 1984, un film-simbol care mi-a plăcut enorm, a fost, însă, nu prea bine primit de publicul larg. Lumea nu a primit foarte bine filmul elitist, plin de simboluri şi de trăiri ezoterice, în care cei mai nobili şi mai dispuşi la scrificiu câştigă, în cele din urmă. „Twin Peaks” şi apoi „Fire, walk with me” au fost mai comerciale, s-au bucurat de succes, cu toate că sunt plasate într-un univers suprarealist, cu trimiteri către multe teme misterioase, oculte, iniţiatice.

 

David Lynch când face ceva, atunci face complet, „lucrul bine făcut”. Scenarist şi regizor, s-a înconjurat de camermani cu acelaşi „unghi de vedere”, a viziunii lui. Muzica, ei bine, muzica din filmele lui este iniţiatică, să ne amintim de compoziţiile lui Angelo Badalamenti, o muzică misterioasă, melancolică, bolnavă, dar plină de promisiuni tainice, încă neonorate. Sau de tema profeţiei de la începutul filmului „Dune”, muzica datorată altui iniţiat, Brian Eno. Vezi, sau mai bine ascultă: https://www.youtube.com/watch?v=t4onBqilHvc&list=RDt4onBqilHvc&start_radio=1&rv=t4onBqilHvc&t=47.

 

Bun, lista filmelor lui este lungă. Republica Franceză i-a acordat Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer. Iar „The Guardian” scria recent că este "the most important director of this era". Un artist, un creator, un om complet: regizor, scenarist, producător, actor, cântăreţ şi compozitor de muzică, autor de literatură, pictor inspirat.

 

Nu este întâmplător faptul că, din anul 2002, David Lynch s-a dedicat exclusiv netului. Ca fiind media cea mai promiţătoare. A lansat pe net mai multe producţii şi a refăcut, cu un succes moderat (mie nu prea mi-a plăcut)  „Twin Peaks”.

 

Fundaţia lui, „David Lynch Foundation For Consciousness-Based Education and Peace” începînd din anul 2005, încearcă să ofere elevilor şi studenţilor această unealtă puternică, care este gândirea, meditataţia transcedentală, ca o cale a creţiei şi a păcii.

Acum vreo cinzeci de ani am trecut şi eu prin perioada meditaţiei transcedentale. În cercul lui Virgil Radulian. Un lucru foarte bun, dar nu suficient pentru mine. Yoga, zurkhane, kabbala, mistică tibetană, sufi, etc le-am încercat pe toate. Dar iată, am găsit, ca mulţi alţii înaintea mea, soluţia finală în pustnicia mea în rodaj, ortodoxia neptică şi isihastă. Aici, în Prahova submontană. Cu un dram de folclor, şamanism, că nu este natura degeaba în jur şi pădurea ştie poveşti tulburătoare, ca să nu mai pomenesc de Lupul Şchiop, mereu prezent în gândul meu și parcă-parcă îl văd în colțul ochilor. Este adevărat, întrebați cățelușele mele și ele îl simt, cum simt și fantomița pisicii Gina.

Așa că o să ne mulțumim cu constatarea sigură că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

Horoscopul lui Dom’ Profesor – 20,21 ianuarie 2024

 

BERBEC  Repausul este poate, cea mai mare dintre încercări. Întotdeauna îţi faci programe, peste programe şi duminică seara realizezi că nu ai avut timp. Nicio problemă! În acest weekend ai nevoie doar de repaos şi relaxare, dar şi de distracţie, de şampanie şi caviar. Ai ceva de sărbătorit şi lucrurile nu pot fi lăsate la voia întâmplării! Duminică nu trebuie sa risipeşti starea placută de lene şi răsfaţ cu proiecte belicoase despre ordine şi curaţenie, mai bine trage plapuma peste ochi! Lenea, comoditatea, este o arta, aşa că fi artist!

 

TAUR   Steaua Vega din Lira îţi indică un weekend în care trebuie să-ţi struneşti emoţiile şi să dai dovadă de inspiraţie, atât în relaţiile de familie cât şi cu prietenii sau partenerii. În acest weekend nu ar trebui să faci mari cheltuieli. Stelele arată un drum, dar este lăsat la latitudinea dumneavoastră. Întotdeauna în viaţă suntem între Destin şi Liberul Arbitru. Dacă, totuşi te hotărăşti să pleci sau chiar eşti pe drum, atenţie la drum şi la bagaje! Duminică seara o veste – pe care o aştepţi de ceva timp.

 

GEMENI  Mici îmbunătăţiri şi transformări favorabile ale unei situaţii, veşti bune de la rude sau prieteni. Seară de sâmbătă relaxantă şi plăcută. Poate la un film, poate la un concert, poate la un club neagresiv, plăcut şi nepoluant. Duminica este zi de aranjat şi verificat garderoba pentru sezonul de primăvară, niciodată nu este prea devreme, poate faci ca primăvara să se apropie, în sfârşit. Sigur, nu toată ziua, mai este timp şi de o discuţie, de o prăjitură cu o cafea şi poate şi de un film bun. Şi poţi începe să citeşti un roman-fluviu, ştiu că îţi plac ficţiunile istorice.

 

RAC   Două zile cam plictisitoare şi lipsite de nerv. Sâmbăta este, totusi, mai densă pentru că trebuie să pui cap la cap nişte date, informaţii, zvonuri care nu par a avea legătură, dar pentru tine înseamnă ceva. Adică juci rolul unui detectiv particular. Fără să faci parte din “trustul ochiul şi timpanul” în acest weekend ascultă cu atenţie şi nu întrerupe persoanele care fac destăinuiri. Nici nu ştii câte poţi să afli, pentru că adevărul este întotdeauna dincolo de noi.

 

LEU   Nu trebuie să te oboseşti peste măsură, deja eşti într-o starea de oboseală cronică. In acest weekend o sa realizezi că nu contează "ce" faci, ba mai mult, nici nu conteaza "cum" faci, ci este important "pentru cine"!  Nu te repezi imediat ce auzi o intriga. Uneori leii se prind în capcană cu mâncare pentru pisici, adică ascultă pe primul venit fără să mai verifice. Reflectează cui foloseste situaţia. Duminică  este o zi bună pentru vizite la rude sau prieteni.

 

FECIOARĂ   Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Un fenomen meteo sau o întârziere a unei persoane sau obiect îţi strică buna dispoziţie, dar nu pentru mult timp! Pe total weekendul  este o perioadă bună, dar atenţie la deplasări sau călătorii, mai ales dacă vrei să profiţi de zîpadă şi te duci la munte. Duminică ai un program scurt : te trezeşti târziu şi te culci devreme. Doar pe seară te mobilizezi un pic ca să pui la punct întâlnirile de luni.

 

BALANŢĂ   Supraveghează-ţi, în acest weekend, cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante. Și să faci cheltuieli foarte mari, sa investeşti utopic în propria imagine. De asemenea – vechea ta problema – amorul. Egoismul bine temperat te salveaza de deceptii.  Cu toate că gândeşti prin o anumita logica, duminică, trebuie să-ţi urmezi mai ales intuiţia şi să laşi dialectica pentru altă dată; pentru că în lumea de astăzi interesele personale primează. Şi egoismul propriu nu este nici logic, nici dialectic, ba dimpotrivă.

 

SCORPION   În acest weekend, mai exact sâmbătă dimineaţa, eşti pus în faţa unei decizii. Să stai acasă cu pisica sau căţeluşul. Sau să ieşi pe seară în frig pentru cine ştie ce fiţe la cluburi şi/sau peteceri incerte. Sau să trăbăluieşti plenar în bucătărie pentru cele cinci feluri de mâncare pentru săptămâna viitoare. Sfatul meu este să stai cu necuvîntătoarele. Animăluţele nu mint, nu trădează, nu invidiază. Au după cum bine spunea Carl Sagan o capacitate deosebită de a recunoşte binele. Iar dacă le faci rău te muşcă sau zgârie, direct şi fără bârfe pe la spate. Duminică poţi să inviţi la masă un prieten bun. Ai atâta nevoie de o discuţie normală şi poate mai afli şi ceva noutăţi.

 

SĂGETĂTOR   Weekendul acesta este o perioadă de aşteptare şi relaxare.  Ai, în sfîrşit, răspunsul la acţiunile tale din ultimul timp, răspunsurile pe care le aştepţi . Din domeniul social şi al interacţiunilor dintre diferiţi oameni cu care ai comunicat în ultimul timp. Adică primeşti un telefon sau un mesaj pe care îl cam aşteptai. În rest poţi să ieşi cu familia la un suc şi o cafea, că nu face rău la fizic. Duminică oferă-ţi un cadou şi da telefon unei prietene, poate ieşiti in oras. Ziua se cunoşte de dimineaţă - daca este buna sau.. nu. Ganduri mai roze gaseşti chiar în cafeaua de dimineaţă. Zi de cumpăraturi si mici taclale relaxante.

 

CAPRICORN  Evită, dar nu sta degeaba! Sâmbătă este o zi ceva mai plictisitoare şi enervantă, în acelaşi timp. Evită intervenţiile bruşte şi deciziile pripite, mai ales dacă eşti solicitat să dai o mână de ajutor în casă. Investiţiile pe termen lung făcute astăzi se vor dovedi, paradoxal, foarte profitabile... joci la loto?  Leagă-te la cap pentru ca o să te doară! Duminică, ceva migrene din cauza unor tensiuni neaşteptate în anturaj. Le rezolvi cu diplomaţie şi treci mai departe. Nu te repezi să tragi concluzii după barfe, zvonuri si intrigi, sau după televizor. Lumea pare că a căpiat de tot  şi nu este nici un motiv să o iei şi tu razna!

 

VĂRSĂTOR    Evită discuţiile în contradictoriu, învinuirile sau explicaţiile şi deciziile privind sfera socială, relaţiile cu prietenii.  Problemele personale nu sunt bine aspectate. Ideea este că uneori ai nevoie de puţină singurătate ca să ai o perspectivă mai bună asupra vieţii personale şi weekendul acesta este un bun prilej. Paradoxala situaţie! Chiar dacă „nimc nu este important”, după cum spune Kabbala, duminică poţi realiza multe, lua decizii importante, clarifica nişte probleme.  Seara îţi aduce o surpriză. Fii originalul original!

 

PEŞTI  O persoană care te-a dezămăgit, sau evitat, în ultimul timp încearcă în acest weekend să-şi răscumpere păcatele. Atenţie la datele primite, deoarece de multe ori reprezintă părerea (de rău) a celui în cauză şi nu o descriere cît mai apropiată de realitate. Experienţa bate mai intotdeauna iscusinţa! Nimic din ce a fost nu mai este, dar viitorul este plin de speranţe. Trebuie sa te folosesti de bagajul de informatii din trecut ca să rezolvi o situatie prezenta.  O calatorie sau o deplasare, pentru un oarecare procent dintre Peşti.  Duminică poţi să primeşti o veste bună, care te bucură mai mult, sau mai puţin.