Balaurul Sfântului Gheorghe a fost o vacă din Jurasic. Catedrala se scufundă. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Balaurul Sfântului Gheorghe a fost o vacă din Jurasic. Catedrala se scufundă. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Horoscop Vă invit, pentru câteva minute, în HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, un univers extins. Nu este un horoscop oarecare, repet, este ”horoscopul lui Dom’ Profesor”. Un altfel de horoscop, în care vă povestesc multe, multe amintiri adevărate, aventuri nepereche în 54 de țări, folclor, mitologie, știri adevărate din surse de încredere, unele confidențiale, curierul de la Bruxelles, astrologie popularizată, teorii, știință, inginerie, pilde cu Nastratin Hogea, umor, normalitatea și moralitatea mic burgheză dintre cele două războaie, atât de dragi mie - pe scurt, viața unui om al păcii care a trecut prin multe, prin prea multe, iubitor de adevăr și de sinceritate, mereu în luptă cu răul și cu ticăloșii. Vă salut, după cum vă salutam acum mulți ani, când, mulți ani de zile am fost pe sticlă în fiecare zi, la televiziuni diferite: Servus, zodiilor!

23 aprilie

 

 

 

Horoscop Pe 23 aprilie s-au născut William Shakespeare, Caterina de Medici, Max Planck, Joseph Turner, Serghei Prokofiev, Vladimir Nabokov, Shirley Temple, Gib Mihăiescu, Edmond Deda, Geo Constantiniu.

 

Horoscop În calendarul creştin ortodox este Sf.M.Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruinţă şi Sf. Valerie. Sărbătoare mare, reper agricol şi pastoral.

 

Aud că BOR, în marea dorință de a întrece gafele guvernului, a mutat sărbătoarea pe 29 aprilie, în a doua zi de Sf.Paști. Ceea ce nu s-a întâmplat în anii 2008 și 2011 când Sf. Gheorghe a căzut tot în Săptămâna Patimilor. Nu îmi amintesc de vreun alt Patriarh să fi avut curajul să mute sărbătorile, când i se năzărea. Să ne amintim de gafa enormă pe care a făcut-o cu tragedia de la Colectiv. Și alte multe nepotriviri.

 

Este o premieră, de aceiași proastă inspirație ca și interzicerea logodnei și construirea CMN pe un teren slab, nispuri și prundișuri, din albia majora a Dâmboviței. A început deja să se scufunde și să se încline, milimetric, dar teodolitele cu laser Wild T2 sunt foarte precise, până la o miime de milimetru. Catedrala se scufundă sub greutatea enormă. Inginerul care mi-a dat informația spune că orice construcție tasează terenul de sub fundație, dar se teme de graba cu care a fost construită CMN. El nu a fost pe șantier la fundații, așa că se teme. El vede ceea ce îi spune teodolitul. Iar aparatul topometric îi spune că marea construcție se scufundă și se înclină. Poate ca fenomenul să se oprească în niște limite normale, să se stabilizeze, sau... nu! Turnul de la Pisa este un exemplu de megaconstrucție cu fundația pe un teren păcătos.

 

Acuma eu am un om, Gigi, cu care mă mai ajut. Eu îi dau drujba și motocoasa ca să facă și el un ban, că nu are pe unde să muncească, el mă mai ajută prin curte și cu cățeii, pentru că au făcut o alergie, de trai prea bun și mâncărică hiperproteică. El își sărbătorește astăzi ziua, cu mâncare de post, știe să facă două sute de feluri de mâncare din ciuperci. ”Dom Profesor, eu cred în Dumnezeu, nu în BOR!” – mi-a spus Gheorghe de la Piatra Corbilor. O să sărbătorească și pe 29 aprilie, două bătăi strică, două petreceri, nu! Si eu o sa tin pe Sf. Gheorghe astazi, cand trebuie, oricum ora o tin pe cea reala, a fusului orar, nu am trecut la nenorocita asta de ora de vara si ma simt foarte bine, nu am mai avut perioada aceea penibilă de ”acomodare”. Acomodare, la ce? La prostie?

 

 

Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani și hobbiți, era mare sărbătoare în ţinuturile noastre acum două mii de ani, poate şi mai mult, chiar patru-cinci mii. După "Mănicătoarea" urma „Păpăluhara” o sărbătoare direct din neolitic, în care strămoşii noştru cereau zeilor ploaie, noroc şi pace!

 

Şi astăzi sunt obiceiuri populare cu/din Păpăluhară şi Goţoi sau Burduhoasa. (Sursă: Olteanu, Gorovei, Speranţia, Pamfile)

 

Păpăluhara era întruchipat de un fecior holtei care se acoperea numai de frunze de fag, îşi făcea un veşmânt special, inclusiv mască din frunze. Un alt băiat care nu cunoscuse femeia se îmbrăca într-un „costum” din coajă de tei. Era şi el mascat şi se numea Goţoi. Uneori teiul era înlocuit cu cireşul.

 

Apăreau amândoi în sat pe la ora mesei de dimineaţă a boierilor, adică ora opt, nouă, şi începeau să vorbească între ei în „limba copacilor”. Apoi începeau să meargă pe uliţele satului, însoţiţi de muzicanţi şi alţi flăcăi, dansând şi cântând cât puteau de tare. Oamenii îi întâmpinau cu bucurie şi îi udau. Cele două spirite ale copacilor se scuturau cât puteau, stropind mai ales pe fete şi femei ca să aibă noroc, să rămână grele şi să nască uşor.

 

Un gospodar mai înstărit se oferea să găzduiască Păpăluhara. Cei doi flăcăi lăsau în ograda omului veşmintele şi măştile lor, pentru că se spunea că gospodăria aceea va fi îmbelşugată şi toţi ai casei vor avea noroc. Începea ospăţul şi petrecerea, care era jumătate oferită de gospodar, jumătate de flăcăi, din banii şi băutura primită prin sat.

 

Un obicei vechi de când lumea, care avea şi o componentă masculină de iniţiere, probabil în tehnica vânătorii şi/sau a războiului. Camuflajul a fost întotdeauna folosit de vânători şi războinici.

 

De aici a fost uşor ca să se calchieze ziua în care îl pomenim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Vedeți cu câtă ușurință se schimbă o zi de sărbătoare creștină! Creştinismul a avut şi are cel mai perfect sistem de misionariat şi de propagandă. Acum, întrecut de islam. Dacă la început ţinta convertirii au fost femeile, apoi, în secolul IV, femeile bogate, aristocraţia (vezi pe Elena, împărăteasa, mama lui Constantin cel Mare, cel care a făcut creştinismul religie de stat) ei bine, sub presiunea cultului lui Mithra, larg răspândit în marile unităţi militare romane, episcopii creştini au propus spre sanctificare militari, pe foarte puţinii creştini din armată.

 

E bine să fii Sfânt, nu? Militarii au primit o ofertă care nu a putut să fie refuzată! Sigur, se poate vorbi mult şi bine de identitatea mitului comisului Gheorghe cu cel al lui Perseu, din mitologia greacă. Nu contează... Nimic nu este nou sub Soare. Iar ce a fost, o să mai fie!

 

Dar mă duce gândul că pilda cu omorârea balaurului de către curajosul comis are şi o parte simbolică. Sau, numai simbolică! Balaurul este în noi! Se numeşte lăcomie, desfrânare, hoţie, minciună, cruzime, prostie, ignoranţă, răutate... toate relele din noi! Omorâţi-vă balaurul din voi! Din noi, toţi, că nimic din ceea ce este uman nu-mi este străin!

 

Dar, dacă, balaurul a existat cu adevărat? Şi legenda Sf.Gheorghe, mitul lui Perseu, nu sunt decât povestea poveştii, întâmplării adevărate de acum multe mii, poate zeci de mii de ani! Dar cărui ordin aparţinea balaurul? Reptilă, poate chiar... dinozaur?

 

Frank Edwards, în volumul său „Strange World”, este convins că a fost vorba despre un dinozaur, o fosilă vie! El ia în considerare o descriere a balaurului omorât de Sf.Gheorghe, făcută de călugări irlandezi, prin secolul VI-VII şi care aminteşte destul de exact de un stegosaurus. Acum, dacă a fost vorba despre călugări irlandezi, sper să fi fost şi treji, pentru că ceaţa rece a ţării verzi cam înclină sufletele cuvioase şi nu numai, către alcooluri tari ce dau multă imaginaţie.

 

Poate Frank Edwards are dreptate, nu zic nu, mereu se descoperă câte un speciment considerat dispărut de milioane de ani, acum multe milioane de ani, sau mai mult, zeci de milioane, fosile vii. Colo un peşte cu picioruşe, dincolo un melc cu cochilia pe invers etc etc

 

Ei bine, după icoanele bizantine, balaurul este un animal terestru, cu aripi nedezvoltate, poate crestele osoase ale stegozaurului, cu patru labe puternice şi cu o coadă lungă. Uneori, varsă flăcări. Probabil că avea o respiraţie... să nu mai vorbim! Dacă este vorba despre un dinozaur, a fost unul ierbivor, poate chiar un stegozaur, numai cei bipezi erau carnivori, cu una, sau două excepţii. Aşa că Sf. Gheorghe, Perseu etc au omorât o... vacă din Jurasic!

 

Ca să mă documentez în continuare asupra fosilelor vii, între care probabil că s-a aflat şi balaurul lui Sf.Gheorghe, mă duc să văd câteva episoade din „Primeval”, un serial mai vechi britanic, ciudat, dar interesant. Foarte „british”, are nişte idei... ca din cărţile lui H.G. Wells!

 

Cred, în prostia și nemernicia mea, că Patriarhul nu poate să schimbe, sau să amâne faptul că avem mereu speranța că poate fi mai bine, doar mâine este o altă zi!

 

☼    ♂     ♀

 

BERBEC   Marea ta capacitate de concentrare pe termen scurt, energia şi rapiditatea, te ajută astăzi să faci faţă problemelor cotidiene, se pare, un pic mai dificile şi mai multe decât de obicei.

Evita, astazi, discutiile cu membrii familiei, cu anturajul foarte apropiat sau cu partenerii de afaceri asupra proprietatilor comune. Dacă ai vreo idee, pune-o in aplicare cu energia ta caracteristică. Astăzi trebuie sa dai curs incapăţânării care te caracterizeaza!

 

TAUR  La serviciu treburile s-au aglomerat şi este mult de lucru înaintea micii vacanţe de Sf. Paști și 1 Mai. Dar, în această activitate densă, nu uita să faci pregătirile necesare azi, de Sf. Gheorghe. Trebuie sa fii foarte atent la cheltuielile făcute aiurea si cu gandul in alta parte. Cel mai bine ar fi sa iesi in oras fara bani si carti de credit. Plimba-te, nu cheltui! Ziua ta de naştere şi/sau onomastica este un prilej social de adunare a anturajului si de verificare a prieteniilor mai vechi si mai noi.

 

GEMENI  Dimineaţă densă, atenţie să nu uiţi „ceva, undeva”. Domeniul favorizat este cel sentimental, aşa că uită-te bine, poate întâlneşti pe „cineva, cumva”.  Pe seară, o petrecere de Sf. Gheorghe, cu mâncărică de post! Cu toate că zodia ta este încă departe, energia ta debordează. Există o conştiinţă ascunsă a zodiei care te împinge înainte şi te păzeşte de necazuri - care functioneaza bine şi astăzi. Ai nevoie permentă de bani ca sa-ti satisfaci micile si mai marile capricii, dar acest lucru este un motor si o motivatie.

 

RAC  Atenţie la vremea schimbătoare, dar şi la alergii şi la băuturile reci. Chiar dacă nu este ziua onomastică, poţi primi mici „cadouri” de la membrii familiei şi/sau de la prieteni. O mică supărare, dar pe total perioada iti este favorabilă. Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai nici o importanţă. Ia, din timp, masurile care se impun, ca sa nu intri in criza de timp. Din trecutul tău apare o situatie uitata, dar pe care poti sa o rezolvi rapid cu ajutorul celor din jurul tău, colegii, sau prietenii.

 

LEU  Conjunctura şi în special poziţia lui Venus indică prietenii noi şi petreceri reuşite. Poate fi o alianţă de Gete şi Georgei care organizează o sărbătorire surpriză, cu atât mai reuşită! Nu lua decizii importante în această perioadă. Veşti bune de departe.  Un alt semn de foc te ajută într-o problemă delicată şi/sau de serviciu.  Astrele te favorizează, totuşi, în domeniile legate de proprietate şi relaţii umane. Trebuie sa dai dovadă de tarie de caracter şi să-ţi impui punctul de vedere, de cate ori știi cu siguranță ca ai dreptate.

 

FECIOARĂ  Nu uita să-i feliciţi pe cunoscuţii care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Gheorghe, poți să-I feliciți și pe 29, nu-I bai! Nu face economie când nu trebuie, e indicat, chiar obligatoriu, să te îngrijeşti şi să te îmbraci bine. O perioada buna, pe care o meriti. Metodic si cu geniul detaliului cum esti - ai certe calitati pe care perioada aceasta de timp le pune in valoare. Daca cauti ceva de lucru, sau ceva mai bun, atunci ai toate sansele sa le gasesti in următoarea perioada, care începe astăzi. Proiectele începute în această zi pot aduce rezultate excelente.  

 

BALANŢĂ  Conjunctura astrologică indică o perioadă favorabilă, dar atenţie ce cumperi şi cât cheltuieşti. Moderaţie la regimul alimentar şi la băuturile reci, poate la petrecerea de Sf. Gheorghe!

Dimineaţa, nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci, urmeaza-ti planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.  Aspectele favorabile din casa a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără să-ti asumi obligaţii pe termen lung. Trebuie să ai încredere în promisiuni si sa pastrezi vie speranta, dar nu te implica total! 

 

SCORPION   Dimineaţa amână ce nu poţi rezolva, este o metodă verificată. Mai ales dacă este vorba despre relaţii de serviciu sau personale, cam încordate. Felicită, de Sf. Gheorghe pe Gete şi Gigei! Un eveniment îţi reţine atenţia. Analiza ta este încă o dată justă, trebuie să-i dai curs, aşteaptă, însă, momentul favorabil. Finalizezi, in sfarsit, dimineaţa, în condiţii bune, o parte din afacerile care ti-au dat atâta bătaie de cap. Poziţia lui Venus indică prieteni noi şi petreceri reuşite, dar neconsistente.  Veşti de departe, consulta reţeaua, e-mail-ul, sau mai prozaica cutie de scrisori.

 

SĂGETĂTOR  Azi trebuie să stai liniştit şi să aştepţi, la „umbră”, ca ziua să treacă în linişte şi fără necazuri. Nu te implica în nimic important, dar nu uita să feliciţi pe cei care au onomastica azi.

Perioada iti este favorabilă, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Nu-ti face griji, viitorul iti este favorabil.  Trebuie doar să treci peste criza de Sf. Gheorghe - o mică criză existenţială de tipul, vai cine sunt, de ce, de ce mi se întămplă tocmai mie, nimeni nu mă iubeşte, viaţa este o mare plictiseală, bla, bla, bla.  Trebuie să realizezi că şi mâîne este o zi care se va juca, chiar dacă nu esti pregatita, sau pregătit. Nu este „relache”!

 

CAPRICORN  Capricornii sunt conservatori şi foarte interesaţi de siguranţa personală. Nu uita acest lucru când faci cunoştiinţe noi la petrecerea de Sf. Gheorghe. Nu amesteca utilul cu plăcutul!

Gândurile te poartă către noi zări. La propriu şi la figurat. Insă, în aceasta perioada orice angajament, orice regulă devine brusc o povară. Totuşi disciplina inerentă zodiei – în Capricorn sunt cei mai mulţi militari şi conducatori de state şi guverne – te ajută să-ti ordonezi simţămintele şi planurile. Uranus din Berbec iti aduce o oportunitate neşteptată. Nu te grăbi, dar nici nu refuza!

 

VĂRSĂTOR   Domeniul familiei, al parteneriatului de viaţă e avantajat de conjunctura astrologică, aşa că poţi profita ca să stabileşti unele lucruri cu jumătatea ta. Zvonurile circula repede si deformate. Astăzi nu te intalni cu persoane pe care nu poti sa le suferi. Esti intr-o criza de sinceritate, de fapt putin iti pasa de mutrele lor lungi, si lucrul asta este evident pentru preopinenţi. Este cazul să nu mai fii aşa de încordat(ă) şi tensionat(ă).  Relaxeaza-te şi încerca să nu mai porti de grijă altora, mai ales că, până la urmă, mai mult îi încurci decât îi ajuti!

 

 

PEŞTI  Ai ceva de sărbătorit, poate te cheamă Gheorghe! Stelele sunt bune cu tine, aşa că s-au hotărât să pună capăt efortului şi te îndrumă, pe seară, spre un loc unde te vei distra foarte bine!

Un procent din zodia Peştilor poate să aibă ceva probleme. Problemele şi necazurile sunt generate chiar de acvariul in care traieşti şi înnoţi. Si sunt de natura şi din cauza utopiei şi încăpăţânării tradiţionale a nativilor din zodia acvatică! Oricum în prima parte a zilei şi mai ales în jurul prânzului, comunicarea este avantajată, aşa că poti să te proptesti în faţa biroului şefului şi să-l somezi sa-ţi mărească salariul, sau să te trimeata la o perfecţionare la Paris. Dacă se uită urît la tine, spune că ai glumit!

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop