Anul lui Saturn.
Anul 2016 nu prea este favorabil zodiei de foc a Săgetătorului. Când bine, când mai puţin bine, dar pe total un an dinamic. Elementul foc din anul Maimuţei se combină cu elementul foc din zodie. Deci, mai multă energie, mai multe realizări! Aşa ar fi trebuit să fie, dacă nu ar fi fost prezent în zodie, tot impul anului, când direct, când retrograd, maximus maleficus, limitatorul Saturn. Totuşi, mai multe relizări notabile, mai ales în prima parte a anului. Emoţional, în ultima parte a anului, când se apropie sărbătorile, treceţi printr-un proces de emancipare şi de recunoaştere, de asumare conştientă a visurilor şi dorinţelor dumneavoastră. Marte are două tranzite prin zodie, unul direct/retrograd de pe 6 martie şi până pe 28 mai, când se întoarce în Scorpion. A doua vizită, în mişcare directă este de pe 3 august până pe 26 septembrie, când Marte trece în Capricorn.
Pe data de 24 august Saturn este în conjuncţie precisă cu Marte. Mare atenţie, mare prudenţă în acea zi şi în perioada adiacentă de două-trei zile! Primăvara, mare consum şi oboseală în acestă perioadă, cu toate că aveţi acelaşi program supraîncărcat - sau tocmai de aceea. O schimbare este necesară, dar se lasă aşteptată. Noi prietenii şi/sau alianţe în martie. O nerealizare care vă pune pe gânduri. Se aproprie nişte termene, nervozitatea creşte. Nu vă puneţi nădejdia în ajutorul familiei – trebuie să vă descurcaţi singuri.
Spiritul de întreprinzător care vă caracterizează vă face să luaţi o decizie care este foarte nepopulară printre colegii de serviciu, şcoală sau în familie – în luna mai. În prima parte a verii este cazul să deveniţi mai practici şi ceva mai diplomaţi, totodată; numai aşa puteţi evita o situaţie dificilă din punct de vedere financiar. Nu daţi şi nu luaţi bani cu împrumut, astrele nu vă favorizează în luna iunie. Cu toate aspectele nefavorabile o să aveţi bani suficienţi, ca de obicei, totul se rezolvă în ultimul minut, pentru plecarea în vacanţă. Veşti bune de departe, în august. Cu dragostea staţi ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total staţi excelent. Oricum, oferta este aşa cum este, calitatea este aşa cum este, stelele spun că este greu să găsiţi o jumătate pe măsura visurilor (pentru Săgetătorii liberi, încă). Încercaţi şi în străinătate, poate vă rezolvaţi două probleme dintr-o singură lovitură.
Toamna, prietenii vă iubesc mai mult, iar duşmanii, cum altfel, vă duşmănesc mai tare, mai ales dacă din nou o să faceţi remarcile acelea, foarte adevărate de altfel, în public, la serviciu, la şcoală, unde activaţi. Conjunctura astrală arată, că, în ultima parte a anului 2016 se poate să aveţi din nou probleme în familie, sau cu prietenii. Nu trebuie să vă faceţi atâtea gânduri pentru orice amănunt, de obicei lucrurile astea se aplanează în timp. Singurul aspect negativ din luna noiembrie 2016 se referă la risc – atenţie la incidente, sau accidente, mai ales în trafic.
Banul vine şi el, nu foarte numeros, dar suficient pentru facturile curente şi un trai decent, mai tot timpul anului. Nu curge, dar pică! Nu luaţi şi nu daţi bani cu împrumut, speculaţiile financiare nu sunt bine aspectate în 2016, pentru centauri. Prietenii vă vor sprijini în câteva ocazii spre sfârşitul anului, în orice caz, puteţi primi ajutor pe linie profesională. Poate singurul lucru într-adevăr negativ este că Saturn rămâne în zodia Săgetătorului atât în anul 2016, dar şi în anul 2017. Abia pe 20 decembrie 2017, Saturn intră în domiciliul său, în zodia Capricornului. Măcar Crăciunul 2017 va fi excelent!