Horoscop 13 octombrie 2021. Cu mai multă obiectivitate, profesionalism şi echilibru interior vei gasi calea

Horoscop 13 octombrie 2021. Cu mai multă obiectivitate, profesionalism şi echilibru interior vei gasi caleaSursa foto: Arhiva EVZ

Cei din jurul tău, prietenii, rudele, familia sunt cei mai buni aliaţi. Astăzi te pot sfătui să iei deciziile bune pentru interesele tale. Sigur, dacă nu intersectează interesele lor!

BERBEC   Ai nevoie de linişte ca să poţi lua o decizie, dar persoane vocale şi egoiste din anturaj te deranjează. Poate să fie şi un animăluţ răsfăţat peste poate. Concentrează-te şi zâmbeşte cu calm! Ideile noi, chiar îndrăzneţe, sunt privite favorabil de stele. Poate fi vorba, poate, repet, de un proiect profesional ambiţios. Tu alegi, stelele arată! Şi domeniul sentimental e favorizat Eşti mereu surprins de cât de rapid poate să treacă timpul.

TAUR   Doar Uranus, retrograd, în zodie. Poţi să ai, totuşi, o zi complicată. Nu lua hotărâri financiare, nu împrumuta şi nu lua cu împrumut bani şi obiecte. Pot să iasă încurcături, mai târziu! Primeşti nişte veşti contradictorii, mai aşteptă până se limpezesc apele. Da, dar astăzi poţi să ai şi o veste bună pe care o aşteptai şi o seară relaxantă şi plăcută, poate la un spectacol, online. Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi sa iei imediat măsurile necesare

GEMENI  Sunt multe emoţii, tensiuni şi frustrări în jurul tău. Nu te lăsa şi tu cuprins de nelinişte. Eşti destul de neliniştit din naştere! Astăzi nu te repezi, mai ales nu da sfaturi ironice. Prea multă „activitate” sedentară, în faţa monitorului, te oboseşte şi îţi ruinează vederea. Fă pauze scurte, uită-te pe fereastră, departe, cât mai departe. Acolo unde îţi sunt gândurile!

RAC  Configuraţia e bună în domeniul sentimental. Nu te lăsa purtat de capriciile celor din jur, mai ales de ale copiilor. Fii bun, blând, dar ferm! Unele persoane au probleme cu discernământul! Ai tendinţa, de altfel naturală la majoritatea nativilor din zodia Racului, să te ascunzi în exoscheletul tău, să faci doi paşi înapoi şi apoi un pas înainte – dansul la modă de şase mii de ani al Racului. Trebuie sa ieşi din acest clişeu zodiacal şi să accepţi faptul că cea mai bună apărare este ofensiva.

LEU   Cine se trezeşte de dimineaţa, aceluia îi e foarte somn şi cască tot impul. Aceasta este toată filozofia şi ar fi bine să-ţi dozezi forţele în acestă zi de miercuri pentru că ai multe de făcut! Te preocupă, te obsedează banii şi parvenirea. Cu mai multă obiectivitate, profesionalism şi echilibru interior vei gasi calea. Pe de alta parte nu lua în serios toate bârfele şi intrigile făcute parcă special să-ţi amărască viaţa. Trebuie să convingi şi păstrarea calmului şi o atitudine civilizată sunt cheia reuşitei tale.

FECIOARĂ   Îţi este cerută părerea. Se poate să fie vorba despre munca ta. Nu bate la cap colegii şi nu tăia firul în patru, mai ales nu te pierde în detalii, spune-le, concis, despre ce este vorba. Hărnicia, curăţenia şi geniul detaliului sunt calităţile tale incontestabile, dar niciodată nu eşti suficient de abil social, nu speculezi oportunităţile. Poate că astăzi şi în perioada următoare, poate în weekend, poţi să faci o alianţă cu un Geamăn speculant şi tare în gură, sau cu un Scorpion veninos şi răzbunător. Ai o perioadă interesantă, vorba înţeleptului chinez, poţi profita de ea, dacă poţi!

BALANŢĂ  Tot ceea ce începi astăzi este avantajat de conjunctura astrologică. Aspectele favorizează în special domeniile legate de casă dar, mai ales, de preferinţele tale, de modul tău de viaţă. O zi de miercuri liniştită, ziua lui Mercur, poate toată ziua, chiar dacă este 13, pentru majoritatea nativilor. Poţi ameliora confortul vieţii zilnice, fără să faci eforturi mari! Conjunctură favorabilă în carieră.

SCORPION  Nu tot ce este mai nou este şi mai bun! Astăzi nu trebuie să începi nimic nou, chiar dacă stelele spun că, în general, ai noroc. Cineva din jur, poate familie, nu are o zi bună, menajează-l! În această zi de 13, ai probleme financiare şi sentimentale. Ia-le pe rând! Astăzi termină ce ai început şi ia în serios sfaturile familiei, prietenilor. Se pare că îţi vor doar binele! Mici succese care îţi lumineză astăzi sufletul. Ai mare nevoie de aceste confirmări ale valorii tale ca să-ţi întărească încrederea în forţele proprii. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt.

SĂGETĂTOR   O zi favorabilă în domeniul relaţiilor sentimentale, a cuplului, a familiei. Potenţialul tău de iscusinţă poate fi folosit pentru rezolvarea unei probleme urgente la muncă, sau acasă.  Nimic foarte rău în acestă zi de 13! Atenţie la bani, unde îi pui şi cum îi cheltuieşti. Nu lua şi nu da bani cu împrumut, pentru că aşa se strică prieteniile. Banul este ochiul dracului, dacă nu-l stăpâneşti, el te conduce! Fii liniştit, totul o să fie bine. Principalul este să menţii statu quo ante.

CAPRICORN   O zi obositoare. Or fi cele trei ceasuri rele, nu miercuri sunt patru! După program, nu îţi ajunge timpul, fie că eşti la cumpărături, în oraş, sau acasă. Nu au intrat zilele în sac, amână tot ceea ce poţi! Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci. Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile să se rezolve singure. Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, mai nimic!

VĂRSĂTOR  Aspecte favorabile legate de domeniul emoţional, sentimental. O posibilă surpriză plăcută, poate o întâlnire neaşteptată cu o persoană mai deosebită. Incearcă să-i obţii prietenia! Cei din jurul tău, prietenii, rudele, familia sunt cei mai buni aliaţi. Astăzi te pot sfătui să iei deciziile bune pentru interesele tale. Sigur, dacă nu intersectează interesele lor! Evită să te implici în orice activitate legată de autorităţi, mai ales dacă este vorba de autorităţile locale.

PEŞTI  Astăzi, norocul este de partea ta. Poţi să rezolvi în mod convenabil câte ceva din grijile tale. Poate e vorba despre aprovizionarea pentru iarnă, sau pregătirile pentru sezonul foarte rece. Preferi să fii pragmatic, să trăieşti în prezent, fără planuri de viitor. Cel puţin astăzi, miercuri, 13, este cea mai bună strategie. Nu te îngriji de ziua de mâine, ea se va îngriji de ale ei! Atenţie la vremea schimbătoare când frigul te poate cuprinde când Soarele zâmbeşte cu dinţi! Poţi să te duci la cumpărături, sigur, este o activitate plăcută, dar programează exact ceea ce vrei să achiziţionezi.

Ne puteți urmări și pe Google News