CNSAS: Actualul şef al Direcţiei de Cultură Vrancea, Paraschiv Usturoiu, l-a dat pe mâna securiştilor pe celebrul actor, după un recital la Focşani.
Actualul şef al Direcţiei de Cultură Vrancea, Paraschiv Usturoiu, „l-a turnat“ la Securitate pe cunoscutul actor Horaţiu Mălăele, în aprilie 1988, după ce acesta din urmă a susţinut un recital la Focşani. Descoperirea a fost făcută de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care le cere acum magistraţilor Tribunalului Bucureşti să constate că Usturoiu a fost colaborator al Securităţii. Procesul va începe pe 18 noiembrie.
Mălăele a folosit expresii cu caracter politic interpretabil
Concret, în acţiunea formulată la tribunal, CNSAS arată că, într-o informare făcută Securităţii pe 19 aprilie 1988, Paraschiv Usturoiu a scris despre recitalul susţinut de Horaţiu Mălăele: „(…) A introdus o serie de afirmaţii care au stârnit hazul, dar aveau un caracter politic interpretabil. Dintre ele reţin: «Mă duc la frigider, deschid, şi ce credeţi că găsesc în el… frig!!» sau «Tai o felie de salam pe o pâine!!!». (…) A folosit expresii vulgare, aproape triviale. Publicul l-a ovaţionat, apreciind curajul său de a exprima astfel de idei. Menţionez că la spectacol au participat oficialităţile judeţului până la cel mai înalt nivel şi că el cunoştea acest lucru, cât şi faptul că spectacolul s-a realizat cu sprijinul acelor oficialităţi“.
Potrivit datelor CNSAS, şeful Direcţiei de Cultură Vrancea semnase angajamentul de colaborare cu Securitatea încă de pe 2 martie 1977, când a primit numele conspirativ „Zamparo“, după ce în prealabil „turnase“ mai multe persoane.
CNSAS a mai descoperit că, pe baza materialelor furnizate de Zamparo, Securitatea a deschis dosare de urmărire informativă pe numele a patru scriitori care participau la cenaclul literar „Mioriţ a“ (cenaclu la care mergeau scriitori din toată ţara). Tot în urma informărilor lui Paraschiv Usturoiu, Securitatea „l-a atenţionat pe numitul S.V.“, întrucât era ascultător al postului Europa Liberă şi s-a declarat adept al lui Paul Goma.
„La noi nu sunt condiţii corespunzătoare“
Într-o altă informare, Usturoiu spunea că a asistat la o discuţie între două persoane care afirmau despre Loredana Groza că are un talent deosebit, dar că nu se poate realiza în ţară, neavând posibilităţi. „Tot cu acest prilej, în discuţie (una dintre cele două persoane - n.r.) a lăsat să se înţeleagă că la noi nu sunt condiţii corespunzătoare ca artiştii să se exprime pe măsura talentului“, susţinea Zamparo în materialul informativ dat.
Ţinând cont de toate acestea, CNSAS a stabilit că directorul Direcţiei de Cultură Vrancea a încălcat „dreptul la viaţă privată, la libertate de conştiinţă şi liberă exprimare“, toate prevăzute de Constituţie şi de Pactul Internaţional privind Drepturile Civice şi Politice.
INTERVIU CU HORAŢIU MĂLĂELE
Aveam nişte momente de improvizaţie pe care le savuram alături de public
EVZ: Cum comentaţi noile descoperiri ale CNSAS? Horaţiu Mălăele: Ştiam de întâmplare. Am aflat mai târziu. Nu vreau să par însă un martir în faţa unor martiri adevăraţi. Nu e cazul. Ştiu însă că s-a pus atunci problema arestării mele. Cineva care a fost acolo, la şedinţă, mi-a povestit că s-a propus arestarea mea.
Ştiaţi cine e în sală? Ştiam, dar o mai făcusem şi înainte. Era o colaborare, o înţelegere tacită între mine şi public, care înţelegea toate aluziile, în acea perioadă grea. Ne bucuram şi tăceam împreună. Şi aşa puteam merge mai departe. N-am crezut că cineva din public m-ar putea trăda. Era un spectacol interactiv, mozaicat, eu aveam nişte momente de improvizaţ ie pe care de obicei le savuram alături de publicul din sală.
Aţi renunţat după aceea să-i mai ironizaţi pe comunişti? Nu. Am mai jucat, din asta trăiam, din asemenea spectacole improvizate. Nu mă descurcam cu ce câştigam în teatru. După acest incident, s-a trimis la Ministerul Culturii o notă, şi eu am fost suspendat din activităţile extrateatrale. „Sentinţa“ a rămas valabilă până la Revoluţie. Au apărut afişe, prin televiziune, pe care scria: „Mălăele nu mai are ce căuta în televiziune“. Bineînţeles că nu m-am oprit. N-am putut însă să mai fac film. "Era o colaborare, o înţelegere tacită între mine şi public, care înţelegea toate aluziile, în acea perioadă grea. Ne bucuram şi tăceam împreună. Şi aşa puteam merge mai departe. N-am crezut că cineva din public m-ar putea trăda.", Horaţiu Mălăele, actor