Celebrul actor Horațiu Mălăele a fost suprins de fotoreporterii EVZ într-un moment de relaxare, alături de un amic. Deși a stat în văzul lumii, nimeni nu s-a oprit să-i ceară maestrului un autograf, așa cum se întâmpla pe vremuri.
Ajuns la vârsta de 69 de ani, Horațiu Mălăele nu se plânge de povara bătrâneții. Maestrul e activ, preocupat de cariera sa artistică, dar și foarte sociabil.
Chiar dacă pandemia face în continuare ravagii, Mălăele a fost văzut de fotoreporterii EVZ la un restaurant japonez din cartierul bogaților, degajat, fără mască și dornic de conversație alături de un prieten.
Cei doi au luat masa în localul bucureștean, iar la plecare au mai schimbat câteva vorbe în parcare.
Horațiu Mălăele le-ar putea avea pe toate, cu o divă în preajmă
Dacă pe vremuri, când era tânăr actor, nu putea face un pas în plină stradă fără să fie asaltat de admiratori cu cerințe de autografe, astăzi, ajuns un maestru al teatrului trece aproape neobservat. Sau cel puțin nederanjat. Vremurile s-au schimbat, fanii actorilor nu mai există decât în sălile de teatru sau de cinema.
Poate că ținuta sport l-a ajutat pe Horațiu Mălăele să se camufleze, ori poate generația nouă respectă mai mult spațiul personal al personalităților sau scara valorilor s-a schimbat.
Sau poate că, pentru a atrage atenția asupra lui și a le stârni oamenilor dorința unui autograf, maestrul ar trebui probabil să se afișeze la restaurantul de sushi cu o divă autohtonă sau o influențeriță. O Bianca Drăgușanu sau o Daniela Crudu. O „Prințesa urbană” sau o Adelina Pestrițu. Desigur, e o glumă, dar cu sâmburele ei de adevăr.
Mălăele, un artist român care o duce bine
Horațiu Mălăele a câștigat 1.000 de euro pe minut în noaptea dintre ani, la PROtevelion, iar prestațiile sale pe scenele de teatru sunt remunerate, după cum s-a scris în presă, cu sume cuprinse între 1.500 de euro și 5.000 de euro fiecare.
Ca o paralelă între vremurile trăite de maestru ante și post Revoluție, putem spune că Horațiu Mălăele nu putea cerea atunci 1.000 de euro pe minut, însă era înconjurat, la orice ieșire în public, de 1.000 de oameni care-l adorau și-l respectau pentru arta sa.
Iar „sushi-ul românesc” era o sarma umplută cu orez, de post. Pentru mulți dintre colegii lui din lumea teatrului, vremurile au rămas ca înainte. Fani mulți, dar „sushi românesc”. Cum o fi mai bine?
[soc_slider_shortcode id="4289900"]