Președintele brazilian Jair Bolsonaro, un înverșunat adversar al purtării măștii de protective, a anunțat că a fost testat pozitiv la noul coronavirus.
De la începutul pandemiei Covid-19, Jair Bolsonaro a minimalizat până la inconștiență maladia și a participat la evenimente publice fără să poarte mască de protecție.
Același președinte al Braziliei a anunțat acum, marți, că a fost testat pozitiv pentru virusul SARS-CoV-2.
Luni, Jair Bolsonaro a dezvăluit că prezintă anumite simptome, în special febră, și că s-a supus unui test de depistare a maladiei cu noul coronavirus.
El a anunțat rezultatul într-un interviu televizat, în care a afirmat că „se simte bine”.
„Aveam 38 de grade febră, dar plămânii îmi erau curați. Medicii mi-au dat hidroxiclorochină și azitromicină (un antibiotic) și după aceea m-am simțit mai bine. Mă simt foarte bune acum”, a declarat șeful statului brazilian.
Bolsonaro a mai precizat că, de acum, va lucra cât mai mult prin videoconferință. Luni seara, a anunțat că a făcut o radiografie la plămâni la spitalul forțelor armate.
De la începutul pandemiei, președintele brazilian, în vârstă de 65 de ani, a minimalizat boala și a participat la mai multe evenimente publice fără a purta o mască, în timp ce a criticat măsurile de izolare implementate în mai multe state.
„Dat fiind trecutul meu sportiv, dacă aș fi infectat cu coronavirus, nu ar trebui să-mi fac griji. Nu aș simți nimic. În cel mai rău caz, ar fi ca o gripă, o mica răceală”, a spus Bolsonaro, la sfârșitul lunii martie, în timpul unei alocuțiuni televizate.
Sâmbătă, Bolsonaro a postat din nou fotografii pe Facebook în care apare cu chipul neacoperit de o mască de protecție, în compania mai multor miniștri și a ambasadorului american la Brasilia, la o recepție cu ocazia Zilei Naționale a Statelor Unite.
Luni, el și-a opus veto-ul pe două articole de lege privind utilizarea măștilor în locurile publice.
Brazilie este a doua cea mai afectată de pandemia Covid-19, după Statele Unite, cu 1,6 milioane de cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2 și 65.487 de decese.
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) i-a urat marți o „recuperare rapidă” președintelui brazilian.
„Nicio țară nu este imună, nicio țară nu este imună și niciun individ nu poate fi imun”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, în timp ce managerul de urgență pentru sănătate al OMS, Michael Ryan , a spus că „prinț sau sărac, cu toții suntem la fel de vulnerabili” în fața coronavirus.
Foto: Facebook