Cum ar fi ca la piață, la Obor, trei gospodine să-și ciocnească sacoșele și să stea la o bârfă. „Auzi, tu, ăla mare al meu și-a găsit un băiat frumos, de familie bună, are și ceva stare, poimâine se mărită, băiatul mami!”, se laudă prima. Cea de-a doua, își pune mâinile în șold și ripostează: „Și a mea a găsit o fată de condiție, frumoasă și de carieră. Peste o lună o însurăm!”. De pe margine, cea de-a treia e cea mai fericită: „La mine e mult mai simplu și frumos, gemenii mei au zis că rămân împreună, iar fetele se mărită cu toatele, în aceași zi, cu băiatu’ lu frate’miu. Rămân în familie!”. O zarzavagioaică le înjură în gând: „Numai fii-mea a ales un dog german!”.

Decizia Curții Supreme de Justiție Americane de-a legaliza căsătoria în rândul minorităților sexuale, termen acronimizat LGBT, adică: lesbiane, homosexuali, bisexuali și transgenderi a lăsat pe mulți cu gura căscată. Unora de pe la noi chiar le plouă în gură. Adversarii ideii supun dezbaterii următorul sistem de argumentație, unul care merită măcar câteva interogații sobre: „Nu cumva deschidem cutia Pandorei? Ce mai ține instituția administrativă a căsătoriei în picioare dacă – spre exemplu – un frate și-o soră vor dori să se căsătorească? De ce nu și o banală poligamie - care, funcție de țară și meridian, continuă să fie o practică acreditată cel puțin religios, dacă nu și laic. Poți să te căsătorești cu o veveriță?” ...Și lista poate continua.

„Homosexualitate” la animale. O imperație?

Sistemul de judecată al CSJA a fost următorul: drepturi egale, acces egal în fața legii. Curtea Supremă a constatat, în decizia ei, că interzicerea unui serviciu, până la urmă social, este o sursă de discriminare, folosind analogia minoritară: sexuală, etnică etc. Asta presupune multe lucruri, dintre care unele demonstrate, altele demonstrabile, unele dintre ele cu greu, altele imposibil de... penetrat. Spre exemplu, este orientarea sexuală asimilabilă apartenenței etnice? Ce face un român, spre exemplu, să fie de etnie românească? Ai spune că genetica. Pe de altă parte avem studii pe cohorte largi epidemiologice care arată că toți, fără excepție, chiar dacă suntem de „rasă” caucaziană, suntem corciți etnic cel puțin la o spiță distanță. Doctrina eugenică ancorată în ereditate stă pe false premise, astfel că etno-centrismul motivat strict de culoarea sângelui e mai degrabă simbolic și rădăcină a xenofobiei cristalizată ideologic. Superioritatea ca rasă, nu-i așa? Prin comparație, oamenii de știință s-au uitat îndelung, și îndeaproape, la genetica homosexualității. Studiile nu sunt definitive, dar este dincolo de vreun dubiu că pentru o bună proporție dintre cei care se identifică a fi LGBT „identificarea” este cel mult un proces de recunoaștere socială, pentru că ei s-ar fi născut așa și vor muri aidoma în interiorul identității.

Dar, nu doar oamenii, ca specie, au homosexualitate. Majoritatea mamiferelor au „varianta” asta de dezvoltare, și oricât de tentant ar fi să mergi pe tangenta darwiniană și să răspunzi la întrebarea logică la „ce folosește”, pentru supraviețuirea speciei, homosexualitatea, fapt este că lucrurile nu se rezumă doar la reproducere.

Dacă am admite că omul este totuși un animal, fapt este că homosexualitatea e o variantă fiziologică. Dacă admitem că omul are un suflet, și devreme ce și homosexualii sunt oameni, atunci de ce să îi discriminezi? Doar pentru că ai citit asta într-o carte – fie ea de inspirație divină sau aiurea?. Doar pentru că ți se pare ție că „așa” e corect, și orice nu e corect merită discriminat? Spre deosebire de „pălmașul” de rând care nu simte nevoie să-și afirme identitatea sexuală public, minoritarilor li se cere – discriminatoriu – să o facă. Păi, dacă mergem așa și onaniștii își vor cere dreptul de a fi recunoscuți ca minoritate! Și să se căsătorească cu ceva din el însuși …

Dreptul de a te căsători cu o veveriță

Curtea Supremă Americană a respins argumentul, finalmente, că această „facere” e o chestiune de gust, de fason, de capriciu, de fiță, de devianță sau degenerare, în prelungirea deciziei istorice de-a scoate orientarea gay din manualul de diagnostic psihiatric, acum peste 40 de ani. Carevasăzică, să fii gay nu e o preferință. Să mănânci curcan sau veverițe pane e o preferință. Să fii gay e o alegere prin care individul își afirmă maturitatea sexuală, fără să simtă nevoia să primească aprobare de sus sau de jos pentru asta. Îi spunem „maturitate” sexuală ca să sancționăm, în cele din urmă, falsul de argumentație din începutul textul, anume „cutia Pandorei”... Să fii gay e compatibil cu maturitatea sexuală, responsabilă, afirmată. Prin analogie, pedofilia, zoofilia, anumite fetișuri și practici sexuale sunt relativ, sau absolut, incompatibile cu maturitatea sexuală. Înțelegem prin asta abilitatea de a cere, obține, și în cele din urmă a internaliza noțiunea de consimțământ și, surata ei subtilă, reciprocitatea. Poți să te căsătorești cu o veveriță, dar nu și viceversa. Poți să te căsătorești cu mai multe femei dacă și ele se pot căsători cu mai mulți bărbați. În acest ecosistem, totuși, n-ar mai fi nevoie de căsătorie. Am trăi toți într-o utopie gandhiană, într-un ashram de departe... Curtea Supremă a înțeles că, devreme ce doi adulți consimt, și reciprochează, parteneriatul civil, nu e rolul statului să se interpună în exercitarea acestui drept agreat de două persoane, fie ei bărbați, femei, slabi, grași, albi, negri, portocalii sau portoricani.

Pe când și incestul? Caligula își freacă mâinile deja

Bine, veți spune, dar cum rămâne cu mariajul între rude? De ce să n-ai voie să te căsătorești cu sora sau fratele tău care consimt și reciprochează? Incestul și-a avut perioada de legalitate în perioada egipteană de mijloc și târzie, și-apoi – în perioada Imperiului Roman. A fost scos înafara legii – deși lumea nu-l va uita ușor pe Caligula care a avut relații cu toate surorile lui, sau pe Claudius care s-a căsătorit cu o nepoată. Incestul și-a avut șarmul lui inclusiv în marile familii regale ale Europei – sângele albastru fiind o metaforă ciudat-perversă vis-a-vis de ce înseamnă consangvinizarea. Înțelegerea umanității, de-a lungul mileniilor, despre „dezvantajul” socio-cultural al incestului este că duce, în timp, la copii malformați și „stricarea” sângelui, astfel că practica a fost dezavuată deși, pe fond, nu are nimic argumentabil moral/ or amoral, spre exemplu când supraviețuirea speciei ar fi constanta de judecată. Una dintre problemele căreia religia nu se grăbește să-i ofere răspuns este, în Geneză, când Dumnezeu îi spune omului să se ducă și să se înmulțească și să umple pământul. Intuim care era raportul de rudenie dintre primii progeni ai primilor oameni. Știm de Cain, de Abel, de Seth și alți patru copii nenumiți în Biblie ai Marelui Patriarh care a fost Adam, primul om.

Dacă doi gemeni sunt homosexuali au dreptul să se căsătorească?

N-am fi aici fără incestul obligatoriu al primilor oameni și asta e doar una dintre ciudățeniile logice ale cosmologiei bazată pe Creație. Fapt este că emanciparea psihologică a umanității s-a făcut pe cu totul alt canon, dar care explică de ce incestul – care a fost o practică agreată, la un moment dat – a devenit dezagreabil, până la a fi complet scos „înafara legii”. Dacă este să fie un „păcat primar”, el nu e unic, cu siguranță! Un punct curios de inflexiune, și exercițiu filosofic al minții, e cum judeci situația – teoretică – în care ai doi gemeni homosexuali, fie ei de sex masculin or feminin, care vor dori să se căsătorească? Ce va prima? Ca homosexuali, au dreptul la asta. Ca frați, n-au dreptul la asta. Ce e mai important, raportul de rudenie sau orientarea sexuală?

Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru

Mihnea-Petru Pârvu este reporter