Americanul Doug Wright vine asta-seara la premiera piesei sale "Sunt propria mea sotie", de la Teatrul Odeon.
Dramaturgul american Doug Wright participa astazi la premiera spectacolului „Sunt propria mea sotie”, montat dupa textul sau de Beatrice Rancea, la Teatrul Odeon. Piesa este un dialog intre autor si personajul principal, Charlotte von Mahlsdorf, un travestit homosexual din Berlin. El insusi homosexual, dramaturgul vede povestea Charlottei ca pe una despre supravietuire si istorie. Pentru aceasta piesa, care se joaca acum pe Broadway, Wright a luat Premiul Pulitzer in 2004.
EVZ: Ce te-a fascinat la povestile Charlottei, travestitul homosexual din Berlin? Doug Wright: Uneori e fascinant sa privesti istoria prin ochii persoanelor marginalizate, pentru ca de obicei o scriu cei care au puterea. Poate fi incredibila perspectiva in care se vad evenimentele istorice prin ochii oamenilor lasati pe dinafara, asa cum cu siguranta s-a intamplat cu Charlotte. Ea e, biologic, barbat, dar si-a luat o identitate feminina. A reusit sa-si traiasca viata considerata stranie de amandoua regimurile, nazist si comunist. M-a atras povestea in sine, dar si frivolitatea ei.
Ai avut vreodata probleme sa-ti recunosti propria homosexualitate? Cum am crescut in Texas, o parte foarte conservatoare a Americii, ma simteam foarte rusinat si credeam ca trebuie sa-mi ascund indentitatea sexuala. Desi stiam ca sunt gay inca din copilarie, doar cand am mers la facultate am avut curajul sa o recunosc deschis. Si din acest motiv povestea Charlottei m-a miscat atat de mult. Ea nu si-a privit niciodata homosexualitatea ca pe un defect, o boala sau o excentricitate. Nici n-a pledat vreodata pentru homosexualitate, ci era pur si simplu realista. Desi parintii mei m-au inteles si acceptat, cred ca le-a fost foarte greu sa creasca un copil gay. Astfel, Charlotte a devenit un fel de bunica gay pentru mine, care mi-a aratat cum sa ma adaptez si sa traiesc sanatos.
Ziceai ca arta trebuie sa provoace institutiile. De ce? Arta poate functiona ca o constiinta colectiva. E un vehicul foarte bun de a provoca regulile general acceptate. Teatrul e ca un spatiu sacru unde te poti pune fata in fata cu tine insuti. E ca un arbitru moral. Care-i cel mai mare pericol pentru teatru? Teama mea cea mai mare, pentru ca ne-am obisnuit atat de mult cu tehnologia, este ca teatrul va deveni un fel de antichitate. Ca va starni doar nostalgie. De aceea, cu cat subiectele abordate sunt mai provocatoare, cu atat mai mult facem teatrul sa supravietuiasca.
De ce ai acceptat ca spectacolul facut de Beatrice Rancea sa aiba mai multe personaje, cand a fost jucata mereu ca „one man show”?Cand imi dau acordul ca piesele mele sa fie montate, imi place sa se pastreze textul asa cum e. Dar Beatrice e o exceptie, am vazut ce-a facut cu „Marchizul de Sade”, dupa piesa mea, aici, la Odeon. Ea e o vizionara si as fi gresit impunandu-i limite. I-am lasat libertate totala, stiind ca ma va surprinde in mod placut. Nu as avea atata incredere in multi regizori.
De pe Broadway la Hollywood
A scris scenariul filmului „Marchizul de Sade”
Pentru piesa „Sunt propria mea sotie”, care s-a jucat pentru prima oara la Playright Horizons, pe Broadway, in 2003, Doug Wright (44 de ani) a primit cele mai importante premii americane pentru teatru, printre care si Pulitzer. Si-a adaptat piesa „Quills” („Marchizul de Sade”), montata de Beatrice Rancea in 2005, ca scenariu de film. Productia, filmata in 2000, a primit trei nominalizari la Oscar. Totusi, Wright vrea sa ramana la teatru si nu sa devina scenarist pentru Hollywood. „Spectatorii pot construi un castel in propria lor imaginatie doar ca sa se joace impreuna cu tine”, spune Wright.
Recomandările noastre
