Sportul cu minge şi crosă pe iarbă a apărut oficial în România în 1990. Echipele joacă fără galerie, doar în faţa prietenilor.

"Vreo două luni a stat tata stresat şi tot aştepta să-i cer bani de patine. Într-un final, pentru că a văzut că eu nu dau niciun semn, m-a întrebat şi i-am explicat că eu nu joc hochei pe gheaţă, ci pe iarbă", povesteşte zâmbind Bogdan, Bubu pentru coechipieri, cel mai aprig portar al Clubului Sportiv Şcolar Nr. 2 Bucureşti.

Echipamentul lui Bubu este asemănător cu cel al unuia de la hochei pe gheaţă. Are cască de protecţie, apărători la picioare, mâini şi piept, că să nu-l lovească mingea. "La început n-am avut unul bun şi m-am cam umplut de vânătăi, dar am mers mai departe, n-am avut niciodată intenţia să mă las", spune convins Bubu.

Viitorul Hagi driblează cu o crosă

Vlad e unul dintre cei mai buni jucători din campionatul românesc. E om de bază şi în echipa naţională. Nici nu mai ştie de câte ori a fost golgheter - "de 4-5 ori". A venit la hochei pe iarbă în urmă cu şase ani şi n-a mai lăsat crosa.

"Toată lumea e curioasă şi mă întreabă, dar e un sport interactiv, mult mai frumos decât fotbalul, de exemplu", spune tânărul care a tăiat porţia de Counter Strike din faţa calculatorului şi a plănuit să se facă avocat.

Când pun mâna pe crosă nu se gândeşte niciunul la bani, aici nu e ca la fotbal, totul se face din pasiune. Chiar dacă nu există prime de joc şi nici vreun semn că se vor pricopsi de pe urma acestui sport, niciunul nu lipseşte de la antrenamente. "După ce terminăm şcoala facem şi serviciu şi vrem să venim în continuare să jucăm cât putem", spune Vlad.

Ultraşii de la hochei pe iarbă

De galerie nu poate fi vorba, poate doar prieteni care vin să-i susţină, dar "trag tare pentru spectacol" şi, cine ştie, poate se înmulţesc fanii sportului. Îmbrăcaţi toţi în galben, cu jambiere şi apărători exact ca fotabliştii, 10 tineri au pus mâna pe crosele mai scurte decât cele de la hocheiul pe gheaţă şi plimbă dintr-o parte în alta a terenului o minge de plastic ceva mai mare decât una de tenis. Din când în când, băieţii se opresc la fluierul antrenorului.

Jucătorii spun că mobilitatea e numărul unu, apoi intervin forţa şi tehnica. "Dezvoltă musculatura spatelui şi membrele inferioare. În plus, nu e foarte uşor, trebuie şi o alergare specială pentru că stai tot timpul cu crosa în jos", explică antrenoarea Litvinchevici.

Ana Litvinchevici adună băieţii în centrul terenului şi le dă indicaţii tactice. După ce a făcut handbal, în 1989 a intrat în echipa de hochei pe iarbă, sport care abia apăruse la noi în ţară.

Litvinchevici joacă pe atac, la spectacol

Generaţia pe care o antrenează acum doamna profesoară este una dintre cele mai bune. "De câţiva ani nu ne bate nimeni, suntem mereu pe locul întâi. Echipa asta de acum am luat-o din clasa a V-a, acum sunt aproape de sfârşitul liceului. Am fost pe la şcolile din cartier, i-am selectat şi am pornit de la zero cu ei", explică mândră antrenoarea băieţilor

. Ca sistem de joc îi place să-i aşeze în 3-3-3-1: "Îmi place foarte mult atacul, nu să stau în apărare, astfel se creează şi spectacol".

Selecţiile le face pe la şcolile din cartierul bucureştean Pantelimon. "Merg din clasă în clasă şi încerc să conving cât mai mulţi copii. Din păcate, sunt mulţi care nu mai vin. Părinţii ar trebui să înţeleagă că e bine să facă orice sport, îi educă. Iar la mine, toţi copiii pe care i-am avut au fost cuminţi şi educaţi. Unul nu a avut probleme de comportament, nici n-ai cum la hochei pe iarbă", e sigură antrenoarea.

ATAC. Jucătorii nu au voie să dea la poartă decât din semicerc Foto: Theodor Pană

CROSĂ PE IARBĂ

Sport olimpic de 100 de ani

• După regulile olimpice se joacă pe teren mare cât unul de fotbal, iar echipele au câte 11 jucători. Se poate juca şi în sală, dar cu mai puţini jucători;
• Gazonul trebuie să fie tuns mai scurt decât cel de fotbal. Se poate juca pe gazon cu nisip şi pe cele cu apă (terenul este udat din abundenţă, ca mingea să se alerge mai repede, iar jocul să capete dinamism) ;
• Aşezarea în teren este apropiată de cea de la fotbal, există fundaşi, mijlocaşi şi atacanţi, iar, pe terenurile mari, scorurile sunt la fel de strânse;
• Schimbările se fac aproximativ la fel ca la handbal şi nu există o limită de jucători înlocuiţi;
• În România, etapele de campionat se organizează sub forma unor miniturnee;
• Echipe mai sunt la Târgu-Mureş, Sfântu Gheorghe. Odorhei şi Braşov;
• Cele mai bune echipe din lume sunt Olanda, Germania, India, Anglia sau Spania. România se află în a doua grupă valorică - B.
• La Beijing s-au sărbătorit 100 de ani de când hocheiul pe iarbă este sport olimpic.