Hillary şi McCain, din nou învingători

Republicanul John McCain a obţinut, sâmbătă, victoria în alegerile primare din Carolina de Sud, în timp de democrata Hillary Clinton a câştigat caucusul (reuniunea electorală) din statul Nevada.

Tot în statul Nevada a avut loc, sâmbătă, caucusul republicanilor, câştigat de fostul guvernator de Massachusetts Mitt Romney, relevă AFP.

Senatorul de Arizona John McCain, erou al războiului din Vietnam, a obţinut 33% din voturi, devansându-l, astfel, pe pastorul baptist Mike Huckabee, fost guvernator de Arkansas, care a obţinut 30% din sufragii. Pentru John McCain, aceasta este a doua victorie după cea din New Hampshire, rezultatul putându-se dovedi decisiv în cursa pentru desemnarea candidatului republican pentru Casa Albă. Deşi mormonul Mit Romney a obţinut numai 15% din voturi la alegerile primare din Carolina de Sud, el a câştigat detaşat caucusul republican din Nevada. Romney a fost creditat cu 52% din opţiuni, în timp ce John McCain a obţinut numai 13%.

De cealaltă parte, în tabăra democraţ ilor, Hillary Clinton l-a surclasat pe rivalul său Barack Obama la caucusul din Nevada. Senatoarea de New York a obţinut 51% din voturile democraţilor, în timp de senatorul de Illinois a fost creditat cu 45% din voturi. Obama şi-a asigurat, în schimb, un număr superior de electori în perspectiva convenţiei naţionale penru nominalizarea candidatului unic - 13, faţă de 12 ai lui Hillary Clinton - graţie unui complicat algoritm care acordă o pondere superioară voturilor din anumite regiuni ale statului.