Fosta Primă Doamnă își revendică locul în istorie, după ce a devenit prima femeie ce va fi nominalizată candidată la Casa Albă
Rivalul ei din cursa democrată, Bernie Sanders, a refuzat să renunțe la competiția din partid, înaintea Convenției Naționale.
Fostă șefă a diplomației americane, Hillary Clinton, a clamat victoria, a început imediat un atac la adresa candidatului republican, Donald Trump și a transmis un mesaj susținătorilor lui Sanders, într-o încercare de a uni democrații.
După mitingul electoral euforic al lui Clinton, în Brooklyn, Sanders a vorbit în fața propriilor suporteri, în California, afirmând că „lupta continuă”. Senatorul de Vermont rămâne în cursă pentru alegerile primare, de săptămâna viitoare, din Washington DC, și va lupta pentru justiție socială, economică, rasială, la Convenția Națională a Democraților în Philadelphia.
Obama i-a felicitat
Președintele Barack Obama, care a așteptat până la finalul primarelor din ultimele șase state, pentru a nu dezechilibra cursa, i-a sunat pe ambii candidați și i-a felicitat pentru „campaniile însuflețite, care i-au energizat pe democrați”. Obama se va întâlni cu Sanders, azi, la cererea acestuia, pentru a discuta despre „probleme importante, aflate în joc în aceste alegeri, care contează pentru familiile americane”.
Aflată în vârful carierei ei tumultoase, Clinton și-a anunțat victoria la exact opt ani după ce a pierdut, în campania democrată din 2008, în fața lui Barack Obama. „Datorită vouă, am ajuns într- un moment de cotitură”, a spus ea. „Victoria din această seară nu este a unei persoane, aparține unor generații de femei și bărbați, care au luptat și s-au sacrificat pentru acest moment”. În 7 iunie, Clinton a câștigat în patru din cele șase state în care s-au desfășurat alegeri primare: California, New Jersey, Dakota de Sud și New Mexico.
Trump, criticat de republicani
Președintele Camerei Reprezentanților din SUA, republicanul Paul Ryan, a criticat afirmațiile rasiste ale candidatului Donald Trump. Miliardarul l-a atacat pe judecătorul Gonzalo Curiel, care supervizează urmăririle penale pentru fraudă împotriva fostei Universități Trump: judecătorul (născut în SUA din părinți mexicani) are un „conflict de interese absolut, pentru că este de origine mexicană”. „A pretinde că o persoană nuși poate face datoria din cauza etniei sale este un caz de școală pentru un comentariu rasist”, a spus Ryan. El îl susține, însă, pe Trump, pentru că „e mai probabil ca politica noastră să fie aplicată cu el decât cu Clinton”.