Hillary Clinton a anunțat oficial care îi sunt planurile politice după eșecul în alegerile prezidențiale din 2016.
Clinton, fost secretar de Stat în mandatul lui Barack Obama, a fondat o organizație politică care să finanțeze grupurile „de rezistență” împotriva actualului președinte, Donald Trump.
Fosta Primă Doamnă a scris pe Twitter că încurajează oamenii să se implice, să se organizeze și chiar „să candideze” pentru funcții publice. Grupul are un site, care descrie obiectivul său: „promovarea unor valori progresiste și eforturi pentru construirea unui viitor mai bun pentru generațiile viitoare”.
Finanțarea unor ONG-uri
Într-un e-mail către susținători și donatori, Clinton a arătat că printre acele grupuri se numără: Swing Left, o rețea care susține candidații democrați pentru Congres; Emerge America, un grup care cere femeilor democrate să candideze; Color of Change, o organizație care se concentrează pe reforma judiciară în domeniul penal; Indivisible, cei care au condus protestele față de Congres din toată țara și Run for Something, un grup format din foști angajați ai campaniei lui Clinton care cere tinerilor să candideze la funcții publice locale.
Grupul va fi creat conform unei legi care spune că banii primiți de fundații politice non-profit nu trebuie să-și dezvăluie donatorii.