Liderii europeni îl vor numi pe preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedinte al Zonei Euro, relevă proiectul concluziilor Consiliului European de toamnă, care se desfăşoară astăzi la Bruxelles, transmite France Presse, preluată de Agerpres.
''Preşedintele summiturilor Zonei Euro va fi desemnat de către şefii de stat şi de guvern din zona euro în momentul în care Consiliul European (ce reuneşte liderii celor 27 de state membre ale UE) îşi va alege preşedintele şi pentru un mandat cu aceeaşi durată. Până la viitoarea alegere, preşedintele actual'', Herman Van Rompuy, al cărui mandat se încheie în mai 2012, va prezida summiturile Zonei Euro, se arată în acelaşi document.
Proiectul concluziilor precizează că ''preşedintele zonei euro va informa statele non-membre ale zonei euro cu privire la pregătirea şi rezultatele summiturilor''.
Van Rompuy (63 de ani) prezidează Consiliul European începând din decembrie 2009, funcţia pe care o deţine fiind una nou creată prin Tratatul de la Lisabona.
Numele acestuia a fost menţionat şi pe fondul dezbaterilor privind crearea unui guvern economic european, care să coordoneze politicile naţionale în faţa crizei. Herman Van Rompuy fusese atunci propus de Franţa ca şef al acestui executiv european.