Sute de mii de iranieni - peste 2 milioane, conform organizatorilor - au participat, ieri, la ceremoniile funerare ale fostului președinte Akbar Hashemi Rafsanjani. Ceremonia rugăciunii pentru morți a fost condusă de liderul suprem, Ayatollahul Ali Khamenei.
Rafsanjani a fost președinte al țării, între 1989 și 1997, și a murit, duminică, în urma unui infarct, la vârsta de 82 de ani.
A fost unul dintre pilonii sistemului politic, predominant cleric, fiind, în ultimii ani, un moderator între extremiști și reformiști. La ceremonie au participat atât elitele țării, cât și oameni obișnuiți, ieri fiind decretată zi de doliu, iar magazinele și școlile au fost închise.
Relații cu Occidentul
Figură istorică a politicii iraniene, fostul preşedinte s-a plasat mereu în centrul eşichierului politic, promovând apropierea de Occident și chiar de „diavolul” american, scriu agențiile de presă internaționale.
Conservator pragmatic, cunoscut pentru sarcasmul său, a deschis graniţele ţării, a început un program de reconstrucție, după opt ani de război cu Irakul și o apropiere de Occident. În 2005, a candidat iar la prezidenţiale, pentru a-l înlocui pe reformatorul Mohammad Khatami (pe care l-a susținut în 1997), dar a fost înfrânt de ultraconservatorul Mahmoud Ahmadinejad.