Hărțuirea din școlile și facultățile din România. Cifre îngrijorătoare

Abuz. Sursa foto 115139500 © Rido | Dreamstime.com

Hărțuirea din școlile și facultățile din România. Unul din doi elevi și studenți a trecut prin cel puțin o formă de hărțuire sexuală în școli și facultăți. Mulți dintre aceștia sunt minori și au fost grav afectați de cele întâmplate.

Hărțuirea sexuala în România, o reală problemă. 55% dintre elevii și studenții care au participat un privind fenomenul hărțuirii în sistemul de învățământ din România au trecut printr-o situație de abuz sexual în liceu sau în facultate. 41% erau minori în momentul abuzului.

Hărțuirea pe sexe

Asociația RISE Project în parteneriat cu Asociația ANAIS s-a implicat în proiectul „Harta hărțuirii sexuale în sistemul de învățământ din România”. Acesta a fost derulat prin programul Active Citizens Fund România.

Elevii și studenții care au participat la studiu au recunoscut că s-au confruntat cu abuzul sexual, sechestrarea și violul. 11% dintre elevi și studenți au spus că au primit amenințări și au fost constrânși să întrețină relații sexuale pentru note mai mari.

Abuz. © Dontcut | Dreamstime.com

Profesorii și profesoarele au tendința să perceapă că actele de hărțuire sexuală în instituțiile de învățământ au o frecvență mai redusă. Doar 25% dintre profesori de gen masculin consideră că actele de hărțuire sexuală sunt o mare problemă în România. Multe cadre didactice dintre cele care au participant la studiu au declarat că n-au existat situații de genul în școlile în care predau. Altele au spus că aceste cazuri sunt foarte reale.

Hărțuirea din școli, ignorată de profesori

Tinerii care au participat la studiu au spus că nu au foarte multe încredere în cadrele didactive și că n-au fost crezuți. Datele adunate relevă faptul că actele de hărțuirea sexuală pot avea urmări grave asupra victimei.

Din cauza hărțuiriim mulți elevi s-au confruntat cu anxietate, furie, pierderea încrederii în ceilalți, și tristețe. Alții au avut episoade depresive sau gânduri suicidale.

Ce pot face victimele

Cercetarea a fost realizată în perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023 și a cuprins un eșantion de 530 de studenți respondenți. Au participat și 114 profesori din trei dintre cele mai mari universități din România.

Ei predau la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Universitatea din București și Universitatea din Sibiu. Chestionarele au fost realizate, aplicate și analizate de Elena Trifan, doctor în sociologie și cadru didactic asociat al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Tinerii care au trecut printr-o situație de abuz în școală sau universitate pot suna la telefoanele 0736380879 și 021.210.89.62. Ei pot trimite și mail asociatia-anais.ro. Cei sub 18 ani, trebuie să aibă acordul părintelui sau tutorelui legal, potrivit Riseproject.