Harta colegiilor uninominale

Harta colegiilor uninominale

EVZ lansează un serial despre culisele trasării colegiilor în care vor fi aleşi parlamentarii.

Evenimentul zilei“ va publica, începând de astăzi, un serial despre trasarea colegiilor uninominale, proces în plină desfăşurare în cadrul Comisiei pentru Codul electoral. În aceste colegii, candidaţii partidelor se vor confrunta pentru mandatele de senatori şi deputaţi, la alegerile generale din această toamnă. În fiecare colegiu va fi ales un senator şi un deputat. Până în momentul de faţă au fost desenate colegiile din 10 judeţe. EVZ vă prezintă astăzi trei dintre acestea: Iaşi, Ilfov şi Cluj.

Stabilirea colegiilor s-a făcut graţie negocierilor purtate la nivel judeţean de către PSD şi PNL. Scopul celor două partide a fost să-şi maximizeze scorul la toamnă, în paralel cu reducerea şanselor PDL. Din acest motiv, liberalii şi social-democraţii au trasat colegii uninominale cu diferenţe consistente de populaţie, influenţaţi de rezultatele de la locale, la primării şi la consiliile generale. Iaşi: colegiu cu dedicaţie pentru Fenechiu La Iaşi, negocierile s-au purtat la sediul prefecturii, iniţial în formula PSD-PDL-PNL. În etapa a doua, PDL nu a mai venit la discuţii. Din discuţiile PSD-PNL a ieşit o hartă cu variaţii serioase de populaţie, în special la Camera Deputaţilor. De exemplu, în municipiul Iaşi, colegiul din zona Copou, majoritară PDL, are 78.000 de locuitori, iar cel din zona Tătărăşti, considerată mai accesibilă pentru PSD, are doar 55.000 de locuitori.

Majoritatea liderilor PNL - Relu Fenechiu, Varujan Vosganian şi Cristian Adomniţei - s-au orientat către zona rurală, unde partidul a obţinut un rezultat mai bun la locale decât în Iaşi. Deputatul Relu Fenechiu, lider al PNL Iaşi, ne-a declarat că va candida cel mai probabil în colegiul 2 din judeţ. Cluj: alianţa anti-Boc Şi la Cluj negocierile au început în trei - PDL, PSD, PNL -, dar au fost finalizate doar de liberali şi social-democraţi. Motivul ne- înţelegerilor: PNL şi PSD doreau ca, din cei zece deputaţi ai jude- ţului, patru să fie în oraşul Cluj, iar PDL dorea cinci. PNL şi PSD au calculat că, în oraşul Cluj, candidaţii PDL au mari şanse să câştige din primul tur.

Potrivit legii, intră în parlament direct candidaţii care câştigă cu peste 50% din voturi, după care urmează un proces de redistribuire, care ţine seama de scorul fiecărui partid. Or, în Cluj, Emil Boc a obţinut un nou mandat din primul tur, iar scorul politic al PDL a fost de 51%, în timp ce media partidului în restul localităţilor era de 30%. Rezultatul: colegiile din reşedinţa de judeţ au între 73.000 şi 80.000 de locuitori, iar cele din judeţ între 53.000 şi 75.000. ALEGĂTORI În Ilfov, PNL este avantajat

În judeţul Ilfov, negocierile par să fi dat câştig de cauză PNL. Cu toate că, la alegerile locale, cele trei partide au obţinut scoruri relativ echilibrate, împărţirea pe colegii - care au cuprins fiecare câte 10 localităţi la Cameră şi 20 la Senat - a dat rezultate inedite, în special la Cameră, dacă e să ne raportăm la rezultatele de la locale.

Astfel, în colegiul 1 s-au „nimerit“ cinci localităţi dominate de PSD, în colegiul 2 - şase dominate de PSD, în colegiul 3 - şase dominate de PNL şi în colegiul 4 - şapte dominate de PNL. La Senat, PSD domină colegiul 1, cu opt localităţi, iar liberalii colegiul doi, cu 12 localităţi. Liberalii încearcă să-i introducă în parlament pe Marian Petrache, fost candidat la şefia consiliului judeţean, şi pe actualul deputat Gabriel Zamfir.

Ne puteți urmări și pe Google News