Prințul William și Prințul Harry nu par dispuși să ierte și să uite discordia de lungă durată dintre ei. Iată motivele unui conflict nesfârșit, explicate de un expert regal.
Un expert regal afirmă că nici Prințul William, nici Prințul Harry nu arată semne că ar fi dornici "să ierte și să uite", în contextul în care cei doi frați își continuă o dispută regală de cursă lungă.
Harry și William nu doresc împăcarea
Cei doi copii ai Prințesei Diana nu au vreo intenție de a-și reface relația, arată expertul regal Sarah Hewson. Afirmația vine după ce s-a relatat că Prințul și Prințesa de Wales au respins oferta lui întrucât "aducea multe prejudicii" cu pretențiile sale față de Familia Regală.
Aceste relatări arată că Harry "a vorbit cu William", precizând că el și Meghan Markle sunt "dornici să revină la Londra și să îl servească pe Rege".
Pe marginea acestor comentarii, Sarah Hewson a precizat: "Din perspectiva mea, nu văd absolut niciun semn că se va întâmpla ceva (între ei). Prințul Harry a expediat acuzațiile și pretențiile de ambele părți, în special în ultimele luni, când Familia Regală i-a ignorat reacțiile. Totuși, nu trebuie văzute doar aparențele", avertizează expertul regal.
Prințului Harry i-a fost respinsă oferta
Sarah Hewson a declarat pentru Sky News Australia: "Suferința, rănile sunt atât de profunde încât va mai dura mult timp să fie reparate. În această etapă, nu văd vreun semn că ar exista dorința, de o parte sau de cealaltă, de a pune capăt (n.r. - conflictului).
Cel mai rău este că toată munca pozitivă pe care Harry și Meghan au spus că vor să o facă și tot efortul incredibil al lui Harry la Jocurile Invictus Games, de exemplu, au fost puse complet în umbră de toată drama sa familială, amplificată de media.
Cel mai bun lucru pe care se pot concentra acum este munca, să pună deoparte disputa de familie și să meargă mai departe cu lucrurile pe care au spus că doresc să le continue. (Harry și Meghan) să facă diferența și pur și simplu să servească țării, așa cum i-am auzit spunând, și poate ulterior lucrurile vor începe să evolueze", a punctat Sarah Hewson.