Haos la Varşovia la Euro 2012. Premierul polonez i-a făcut "idioţi" pe suporterii huligani

Premierul polonez Donald Tusk i-a făcut "idioţi" pe suporterii huligani care au provocat incidentele de marţi, de la Varşovia, înaintea meciului Polonia-Rusia (1-) de la Euro 2012. De asemenea, într-o convorbire telefonică avută ieri cu preşedintele rus Vladimir Putin, Tusk l-a asigurat de imparţialitatea justiţiei poloneze.

"Violenţa nu este o bătălie istorică ruso-poloneză, ci pare mai curând adunarea a sute de idioţi de o parte şi de cealaltă", a afirmat Tusk pentru presă.  "Le vom da tuturor o lecţie, fie că sunt polonezi, ruşi sau ce-or fi", a continuat şeful guvernului de la Varşovia.

184 de prsoane, majoritatea polonezi, au fosr reţinuţi marţi de poliţie pentru acte de huliganism, după violenţele soldate cu zeci de răniţi înaintea meciului Rusia-Polonia. Incidentele de la Varşovia l-au determinat pe preşedintele rus Vladimir Putin să îi telefoneze ieri premierului polonez, pentru a-i reaminti că ţara sa trebuie să menţină ordinea şi securitatea suporterilor străini la acest campionat european de fotbal. Tusk a ţinut să îl asigure pe liderul de la Kremlin că au fost "luate toate măsurile necesare pentru reţinerea vinovaţilor, indiferent de naţionalitatea lor". Conflictele şi neînţelegerile care au marcat în decursul istoriei relaţiile dintre Varşovia şi Moscova şi-au pus amprenta şi asupra Campionatului European de Fotbal Euro-2012, organizat de Polonia în comun cu Ucraina. Accidentul aviatic din aprilie 2010, în care fostul preşedinte polonez Lech Kaczynsk şi-a pierdut viaţa la Smolenk, în  Rusia, în timp ce mergea pentru a comemora mascrul de la Katyn, a amplificat tensiunile dintre cele două ţări. Deşi ancheta oficială a atribuit responsabilitatea pentru această tragedie echipajului aeronavei prezidenţiale, polonezii cred în teoria unui complot şi evocă implicarea Rusiei în moartea preşedintelui, un critic sever la adresa Moscovei.