Poliția ungară s-a retras joi din fața Gării de Est (Keleti) din Budapesta, iar sutele de imigranți care așteptau în fața porților au luat cu asalt peroanele și au încercat să se urce la bordul unui tren.
France Presse relatează că imigranții au luat cu asalt gara, în timp ce Reuters face referire la “scene de haos” și citează informații furnizate de operatorul căilor ferate ungare care a menționat într-o declarație de presă că niciun tren care circulă direct către Europa occidentală nu urmează să sosească în Gara Keleti, scrie Agerpres.
Mulți imigranți se împingeau pentru a-și face loc, pentru ei, dar și pentru copiii de care erau însoțiți, încercând să urce în tren pe uși, dar și pe ferestre, a relatat un fotograf al Reuters prezent la fața locului.
Forțele de poliție ungare blocau intrarea în gara Keleti încă de marți, iar în jurul gării erau campați peste o mie de refugiați care sperau că vor putea să se îmbarce în trenuri având ca destinație vestul Europei.
Potrivit BBC, trenurile care sosesc în Gara Keleti circulă doar pe rute interne, nu în afara Ungariei. Deci, deocamdată, imigranţii nu vor avea posibilitatea să treacă graniţa cu Austria. Premierul ungar anti-imigraţie Viktor Orban şi Jean Claude-Juncker, preşedintele Comisiei Europene, urmează să discute, joi, la Bruxelles, problema valului de imigranţi care a dat Ungaria peste cap.