Cu o problemă tehnică deosebită s-a confruntat, sâmbătă, aeroportul din Bruxelles. Cei direct afectați au fost pasagerii care se îmbarcau spre diverse destinații, aceștia au trebuit să se urce în cele din urmă în avioane fără bagaje.
Nu a fost vorba de nicio alertă sau de vreun atac, ci de un accident banal, însă neașteptat. O valiză ce urma să intre în cala de bagaje s-a deschis şi a blocat sistemul aeroportului. Defecţiunea a afectat înregul sistem. Mai mult, a provocat aglomeraţie şi întârzieri ale curselor aeriene, a informat o purtătoare de cuvânt a aeroportului.
Poblema bagajelor a fost remediată după aproximativ trei ore, au mai informat autorităţile aeroportuare. Pasagerii însă, au fost nenoiți să se îmbarce fără bagaje, iar acestea le-au fost trimise prin cursele următoare, cu alte aeronave.
Este pentru a treia oară de la începutul verii când sistemul de transport al bagajelor din Bruxelles se defectează.
Sursa: România TV