Naționala de handbal feminin este foarte aproape să se califice la Campionatul Mondial ce va fi găzduit de Danemarca și se va desfășura în luna decembrie a acestui an.
Sportivele „tricolore” au obținut un succes esențial în prima manșă a barajului disputat contra Serbiei, în deplasare, scor 32-26 (17-13).
Returul se joacă la Cluj-Napoca
Partida s-a desfășurat la Kraljevo, iar meciul decisiv va fi găzduit la data de 13 iunie, de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. O veste proastă este legată de Paula Ungureanu, una dintre cele mai bune jucătoare din prima manșă, alături de Cristina Neagu. Portarul României s-a accidentat după ce a apărat o lovitură de la șapte metri și a părăsit terenul în lacrimi.
Naționala feminină s-a calificat de fiecare dată la Campionatele Mondiale și acum se află la cea de-a 22-a tentativă
Nu am ratat niciunul dintre cele 21 de turnee
La jocul din Serbia s-a consemnat și debutul antrenorului suedez Thomas Ryde pe banca tehnică a echipei naționale.
În acest moment, România este singura țară din lume care s-a calificat la toate cele 21 de ediții ale Campionatului Mondial de Handbal feminin.