Campionatul Mondial de Handbal a consemnat o înfrângere dureroasă, suferită de România, marți seară, în confruntarea cu Danemarca. Nordicele s-au impus cu scorul de 39-23 (21-10).
Campionatul Mondial de Handbal. Naţionala României a fost umilită de echipa Danemarcei cu scorul de 39-23 (21-10), marţi seara, la Herning (Danemarca), în ultimul său meci din Grupa E a competiției din Danemarca, Norvegia şi Suedia.
În continuare fără Cristina Neagu, accidentată, România a rezistat doar un sfert de oră, după care şi-a pierdut busola, a primit patru goluri la rând pe greşeli în jocul 7-6 (fără portar), a cedat complet în apărare, iar în atac nu a reuşit decât rareori să găsească drumul spre poartă. Româncele au ratat nu mai puţin de patru aruncări de la 7 metri în acest meci, dar şi alte situaţii clare, de pe pivot sau extremă.
Surpriza plăcută a fost reprezentată de debutul tânărului inter stânga Diana Lixăndroiu (18 ani), convocat pe ultima sută de metri pentru a suplini absenţa Cristinei Neagu. Lixăndroiu, care evoluează în eşalonul secund, la CSM Slatina, a evoluat fără complexe şi a reuşit să fie cea mai bună marcatoare a echipei României, cu 5 reuşite.
Handbal. România, eșec drastic la Campionatul Mondial
Selecţionerul Florentin Pera, conştient de diferenţa irecuperabilă de pe tabelă şi de pe teren, a ales să menajeze câteva piese de bază în repriza secundă.
Pentru România au mai înscris Lorena-Gabriela Ostase 3 goluri, Sonia-Mariana Seraficeanu 3, Crina-Elena Pintea 3, Alexandra Dindiligan 2, Eliza-Iulia Buceschi 2, Alexandra-Diana Badea 2, Andreea- Cristina Popa 2, Alicia-Maria Gogîrlă 1.
Diana Ciucă a apărat 5 aruncări (23%), Yuliya Dumanska a avut 4 intervenţii (31%), iar Daciana Hosu 5 (33%).
Golurile gazdelor au fost marcate de Kristina Jorgensen 10, Trine Oestergaard Jensen (CSM Bucureşti) 5, Anne Mette Hansen 4, Emma Cecilie Uhrskov Friis 4, Emma Cecilie Uhrskov Friis 3, Rikke Iversen 3, Louise Katharina Burgaard 2, Helena Elver Hagesoe 2, Andrea Ulrikka Aagot Hansen 2, Julie Mathiesen Scaglione 2, Line Haugsted 1, Kathrine Brothmann Heindahl 1.
Portarii danezi au avut procentaje remarcabile, Sandra Toft încheind cu 12 intervenţii (46%), iar Althea Rebecca Reinhardt a avut 11 (58%).
Meciul s-a desfăşurat în faţa a 10.788 spectatori şi a fost arbitrat de slovenii Bojan Lah şi David Sok.
Nordicele au câștigat grupa
În cealaltă partidă a grupei, Serbia a învins Chile cu 30-16.
Danemarca a câştigat grupa cu 6 puncte, urmată de România, 4 puncte, Serbia, 2 puncte, Chile, 0 puncte. România va intra în Grupa principală III cu 2 puncte, cele câştigate contra Serbiei. Danemarca şi Germania început cu câte 4 puncte, Polonia cu 2 puncte, iar Japonia şi Serbia de la zero. Primele două clasate se califică în sferturile de finală.
România va juca primul meci contra Germaniei, pe 7 decembrie, la Herning (19:00).
În Grupa A, Suedia a trecut de Croaţia cu 22-17, iar Senegalul a învins China cu 22-15.
Suedia a ocupat primul loc, cu 6 puncte, urmată de Croaţia, 3 puncte (+21), Senegal, 3 puncte (-1), China, 0 puncte.