Mișcarea islamistă palestinaină Hamas a criticat discursul pe care l-a ținut miercuri președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, în fața Adunării Generale a ONU, apreciind că a fost "sentimental", potrivit AFP.
Mahmoud Abbas a afirmat în fața Națiunilor Unite că Palestina merită să fie recunoscută ca stat cu drepturi depline, evocând "sacrificiile enorme" făcute de poporul palestinian și "răbdarea sa în toți acești ani de suferință și exil", potrivit Agerpres.
De asemenea, el a amenințat că palestinienii nu vor mai respecta acordurile cu Israelul dacă statul evreu continuă să le încalce, în special prin continuarea politicii sale de colonizare în Cisiordania.
"Discursul lui Abbas este sentimental", a declarat un purtător de cuvânt al Hamas, Sami Abu Zuhri.
El a menționat că afirmațiile făcute de Abbas vor fi judecate prin prisma respectării angajamentului pe care l-a luat "de a nu mai respecta acordurile cu ocupantul israelian".
Hamas, organizație care deține controlul asupra Fâșiei Gaza, i-a acuzat constant pe Mahmoud Abbas și Autoritatea Palestiniană că se compromit cu Israelul menținând cooperarea în domeniul securității cu statul evreu.
În Israel, premierul Benjamin Netanyahu l-a atacat miercuri pe președintele Autorității Palestiniene care a acuzat Israelul în fața Adunării Generale a ONU că încalcă acordurile încheiate între cele două părți.