Expulzarea în Rusia unui membru al ISIS originar din Ingușetia provoacă grave tulburări de stradă la Kiev, soldate cu răniți.
Șapte polițiști au fost răniți luni la Kiev în ciocnirile cu grupări naționaliste, care protestează față de expulzarea în Rusia a unui membru ISIS, care ar fi luptat împotriva rebelilor separatiști din estul Ucrainei.
Zeci de militanți din mai multe grupări de extremă dreapta au manitestat în fața sediului Parchetului General din centrul Kievului față de expulzarea, săptămâna trecută, a lui Timur Tumgoiev, originar din Ingușetia, o republică din Caucazul rusesc, informează AFP.
Înfruntările au izbucnit când manifestanții au aruncat cu pietre din pavaj asupra unei intrări a clădirii și au dat foc unui container de gunoi.
„Șapte polițiști au fost răniți” când protestatarii au încercat să pătrundă în interorul Parchetului, a arătat Poliția într-un comunicat.
Potrivit naționaliștilor, Tumgoiev lupta ca voluntar din noiembrie 2017 în estul separatist al Ucrainei împotriva forțelor pro-ruse și este un „dușman personal al lui Ramzan Kadîrov”, liderul Ceceniei și aliatul lui Putin.
Confirmând expulzarea, Parchetul de la Kiev a dat asigurări că a examinat timp de peste doi ani solicitarea de extrădare a lui Tumgoiev și nu a primit în această perioadă „nici o informație” din partea avocaților săi privind participarea acestuia la luptele din est.
Acuzat în Rusia că este membru ISIS, „el nu ascundea apartenența sa la această organizație teroristă”, a declarat purtătorul de cuvânt al parchetului, Andrii Lisenko, a doua zi după expulzare.
Estul Ucrainei este de patru ani teatrul unui conflict între forțele guvernamentale ale Kievului și forțele separatiste pro-ruse, în care au murit peste 10.000 de persoane. Kievul și Occidentul acuză Moscova că sprijină grupările separatiste, fapt dezmințit de partea rusă.