Simona a câștigat, ieri, unul dintre cele mai solicitante partide ale carierei. Românca a trecut de Caroline Garcia cu scorul de 6-7(8), 6-3, 6-4.
Un carusel emoțional au trăit românii, ieri, în timpul celui de-al treilea meci din cadrul întâlnirii Franța - România, din semifinalele Fed Cup. Simona Halep, locul al 2-lea în ierarhia mondială, a înfruntat-o pe Caroline Garcia (locul 21 WTA), iar partida a fost una colosală. Sportiva din Constanța a fost făcută K.O de adversară, în debutul primului set, fiind condusă cu 0-4 la gameuri.
S-a enervat după ce a alunecat pe zgură
Fosta lideră WTA și-a revenit atunci când totul părea pierdut și a întors scorul la 5-4. A servit pentru set, dar Garcia a egalat. S-a ajuns în tie-break, acolo unde pulsul a urcat la cote periculoase. La 6-6, Simona a alunecat pe zgură, a pierdut punctul și a avut o ieșire nervoasă. Spectatorii francezi prezenți în tribunele de la Rouen au taxat-o pe româncă. Corul de huiduieli avea să fie amortizat însă de galeria frenetică a românilor. Simona a cedat setul cu 6-7(8).
„Nu voiam să joc trei ore”
Dar, și-a luat revanșa în cel de-al doilea, pe care și l-a adjudecat cu 6-3. S-a mers cap la cap în decisiv, până la 4-4. A fost momentul în care Simona a câștigat două gameuri consecutive și a închis meciul. „A fost o atmosferă incredibilă. Le mulțumesc tuturor pentru susținere. Garcia a jucat extraordinar. Pentru că am luptat, am reușit în sfârșit să câștig. Nu voiam să joc trei ore, dar mă bucur că am reușit să rezist până la final. Cred că mentalul a făcut diferența. Am fost mai puternică la final. Fiecare game contează într-un astfel de meci. Cred că a fost un meci excelent pe zgură”, a spus Halep la final.
Scorul a devenit 2-1 pentru România, care mai avea nevoie de un punct pentru a ajunge în finala Fed Cup. Responsabilitatea a căzut pe umerii Irinei Begu, cea care a înfruntat-o pe Pauline Parmentier (meciul s-a disputat după închiderea ediției).