Scoase din cufere prăfuite sau culese din târgurile de vechituri, hainele "resuscitate" îşi pot înzeci valoarea pe doamne cu ştaif.

În urmă cu trei ani, Oana Stănciulescu a devenit căutătoare de comori. De atunci, nu s-a oprit din scotocit prin mansarde, lăzi, cutii şi târguri. Acum, e fericită că are un magazin on-line şi că poate să trăiască din dragostea sa pentru hainele vechi.

Pasiunea pentru modă a moştenit-o de la bunica ei, fostă directoare de teatru, "o doamnă foarte îngrijită şi foarte pedantă", după cum spune ea. Interesul s-a transmis, iar mama ei o ducea pe vremea lui Ceauşescu la o consignaţie de pe strada Batiştei, din Bucureşti, unde oamenii îşi scoteau la vânzare hainele ponosite, multe primite de la rudele din străinătate.

Totul păleşte în faţa hainelor

Ce îi place la stilul vintage este că aceste piese de vestimentaţie au o istorie proprie. De multe ori însă, trebuie să şi-o imagineze: "Nu ştii care a fost viaţa lor. Poţi doar să bănuieşti dacă o rochie de seară a aparţinut unei doamne din înalta societate care frecventa ceaiuri dansante sau petreceri". Multe ponturi le primeşte de la prietenii care îi dau telefon şi îi spun că cineva a moştenit un apartament şi nu mai are nevoie de vechiturile din şifonier. "Când îmi pui în faţă o cutie cu haine vechi, totul a pălit în jur", spune Oana.

Târgurile de vechituri sunt o sursă nesecată de îmbrăcăminte, încălţăminte, bijuterii sau genţi. Cutreieră şi satele, în special cele din Ardeal, de unde se aprovizionează cu haine pentru fanii stilului rustic. Aşa a descoperit prin podurile caselor cojoace, blănuri, fuste înflorate, pălării, şaluri, catrinţe sau centuri. "Am găsit nişte materiale foarte vechi – tafta, mătase, dantelă - păstrate de o doamnă ce fusese croitoreasă în tinereţe", povesteşte tânăra.

Le spală de mână

Oana nu cumpără orice haină veche. Nu trebuie să aibă defecte majore, ca de exemplu găuri făcute de molii sau nasturi lipsă greu de înlocuit. Altele sunt prea mari: degeaba a găsit o rochie superbă dacă are mărimea 44-50.

După aceea începe munca de recondiţionare. Le curăţă foarte bine şi le dezinfectează singură. Nu le duce la curăţătorie deoarece unele sunt foarte fine şi se distrug uşor: "Le spăl de mână, cu detergent special care nu atacă materialul, le usuc cu grijă. Mi s-a întâmplat să se destrame materialul când l-am stors mai tare". Întăreşte tivurile sau nasturii slăbiţi, reface o cusătură sau le strâmtează, le adaugă volane sau manşete.

Vinde 10 piese pe săptămână

Toate piesele expuse în magazinul online sunt unicate. De obicei, în fiecare zi adaugă pe site câte o haină. Site-ul său are 500-700 de vizite pe zi, iar într-o săptămână vinde cam 7-10 piese. Preţurile variază între 30 şi 250 de lei. I-au trecut prin mâine mii de haine, inclusiv Prada, Chanel, Diane von Furstenberg. Deşi curentul vintage s-a împlântat bine şi în România, Oana întâlneşte în continuare "mentalitatea de mall", dar şi "prejudecata de a nu cumpără o haină purtată deja de altcineva".

"E drept că există o categorie de oameni care nu aş dori să cumpere de la mine de teamă că ar arunca-o (haina-n.r.) la primul coş de gunoi ieşit în cale. Ar cumpără numai pentru că e la modă, din snobism", spune ea. La origine, curentul vintage însemna redescoperirea şi aducerea în actualitate a colecţiilor foarte vechi ale marilor case de modă de genul Dior sau Chanel.

Curentul vintage la români

Colecţionarii vindeau hainele unor magazine de lux exclusiviste unde aveai acces numai pe bază de programare. "S-a întins apoi şi spre lucruri mai accesibile. La noi curentul a ajuns sub forma unor haine vechi pe care le combini cu unele mai noi din garderoba ta", explică Oana.