România. Plecarea lui Edi Iordănescu a stârnit multe reacții în lumea fotbalului, dar și în rândul suporterilor. Majoritatea s-au arătat nemulțumiți de decizia selecționerului, care a obținut rezultate impresionante alături de tricolori. Gică Hagi se numără printre cei care l-a cerut pe Iordănescu la națională. Potrivit tehnicianului, acesta ar fi trebuit să ia altă decizie.
Gică Hagi, nemulțumit de hotărârea lui Iordănescu
După partida dintre Oțelul Galați - Farul Constanța, încheiată cu scorul 0-0, antrenorul a vorbit despre plecarea lui Iordănescu.
Gică Hagi susține că selecționerul a avut câteva reușite importante alături de tricolori și nu ar fi trebuit să plece.
Discuțiile legate de plecarea selecționerului au apărut încă din timpul pregătirilor pentru Campionatul European.
Decizia selecționerului, criticată
Contractul selecționerului se va încheia peste câteva zile. După anunțul plecării sale, colegii se breaslă au criticat decizia, iar unii dintre aceștia au spus că Federația Română de Fotbal ar fi trebuit să depună eforturile necesare pentru a-l păstra pe Edward Iordănescu. Gică Hagi a subliniat că acesta ar fi trebuit să coordoneze echipa națională mai departe.
„E decizia lui, din păcate. E surpriză. Un antrenor când face bine lucrurile trebuie să rămână. Logic era să rămână și să meargă cu echipa națională. Din păcate, asta e decizia lui, el știe cel mai bine, n-avem de ce să comentăm prea mult”, a spus Hagi.
Gică Hagi, despre preluarea echipei naționale
În urma plecării selecționerului, FRF se află în căutarea unui înlocuitor. Întrebat dacă ar fi dispus să preia echipa națională, Regele a evitat să ofere un răspuns ferm, însă nu a negat că ar lua în calcul o astfel de variantă.
„Vom vedea”, a spus acesta, arată GSP.
Printre cei care au criticat FRF se numără și Ciprian Marica. Internaționalul român susține că FRF ar fi trebuit să facă pașii necesari pentru a evita o astfel de situație.