Hackerii străini au spart canalul radio al celor de la ISIS si l-au provocat pe liderul jihadistilor, Abu Bakr al-Baghdadi, dupa ce au transmis mesajul "Mosul va fi eliberat".
Un hacker anonim a făcut de râs gruparea terorista Stat Islamic, după ce a reuşit să le intre pe frecvenţa şi să trimită un mesaj clar lideruluin gruparii, Abu Bakr al-Baghdadi, căruia i-au transmis ca "Mosul va fi eliberat".
Conform Daily Mail, mesajul hackerului a fost auzit vineri după-amiază pe postul de radio al celor din ISIS.
"Acesta este primul atac de acest gen din vestul Mosulului, zone considerate centrul puterii pentru ISIS. Membrii gruparii au fost lasati confuzi de mesajul auzit pe radio" a scris presa locală, conform Daily Mail, citat de protv.md
ISIS foloseşte un sistem de comunicare wireless pentru a pregăti şi da ordinele atacurilor pentru jihadistii din Siria şi Irak.
Atacul vine după ce fortele speciale irakiene au pătruns in Universitatea din Mosul, un punct cheie pentru alungarea ISIS din oraş. O parte din zonă a fost securizată de trupele irakiene.
Mosul rămâne cel mai mare oraş aflat sub dominatia ISIS din Irak, iar dacă vor pierde bătălia, le mai rămâne de apărat doar Raqqa, în Siria, considerată "capitala autoproclamată" a Statului Islamic.