Guvernul propune un proiect legislativ ce stabilește noi reguli pentru autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare. Actul normativ pentru completarea Legii nr. 237/2015 se află pe ordinea de zi a ședinței de miercuri.
Proiectul introduce reguli privind transmiterea către platforma europeană ESAP a informaţiilor privind solvabilitatea şi situaţia financiară a societăților de asigurare. Aceste rapoarte sunt transmise anual către ASF.
Guvernul modifică legea asigurărilor
Proiectul de lege propus va introducce o serie de cerințe noi pentru ASF. Guvernul propune ca autoritatea să transmită către platforma europeană ESAP a informațiilor privind situaţia financiară a societăţilor de asigurare şi reasigurare. Documentul este transmis anual către ASF.
„Prin proiectul de act normativ sunt introduse cerinţe privind transmiterea de către ASF către un punct unic de acces la nivel european (ESAP) a informaţiilor din raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară pe care societăţile de asigurare şi reasigurare îl publică anual şi îl transmit ASF”, se arată în documentul justificativ care însoțește proiectul.
Potrivit informațiilor furnizate de Guvernul României, prin intermediul acestei platforme, ESAP, este asigurat accesul la informațiile relevante despre firmele de asigurare. Acest lucru permite factorilor de decizie să ia măsuri eficiente de reglementare a pieței. Totodată oferă oportunități de dezvoltare, de vizibilitate și inovare pentru societățile mici.
„Scopul acestei platforme este de a asigura accesul electronic, într-un mod structurat, la toate informaţiile relevante pentru a permite factorilor de decizie din economie şi societate să ia decizii corecte care să contribuie la funcţionarea eficientă a pieţei. De asemenea, oferă oportunităţi de dezvoltare, de vizibilitate şi de inovare pentru societăţile de dimensiuni mici”, se arată în expunerea de motive prezentată de guvernul român.
Alte proiecte aflate în discuție
Guvernul mai propune un proiect de ordonanţă de urgenţă privind finanţarea instruirii piloților ucraineni în cadrul facilităţii pentru personalul care operează aeronave F-16 la Baza 86 Aeriană Feteşti. Actul normativ propune o serie de norme din care să rezulte angajamentul părţii române de a suporta cheltuielile pe care le implică instruirea personalului ucrainean.
„În vederea organizării în bune condiţii a activităţii de instruire a personalului ucrainean, este necesară crearea cadrului legal pentru angajarea şi efectuarea prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale a cheltuielilor determinate de instruirea personalului ucrainean în cadrul facilităţii de instruire pentru personalul care operează aeronave F16 din Baza 86 Aeriană - Feteşti. În acest sens, este necesară aprobarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a unor norme naţionale aplicabile din care să rezulte cu claritate angajamentul părţii române de a suporta cheltuielile pe care le implică instruirea personalului ucrainean", conform notei de fundamentare a proiectului.
De asemenea, Guvernul propune un proiect de hotărâre privind înfiinţarea societăţii Carpatica Feroviar SA. Această societate va asigura transporturile strategice ale statului român.
„Societatea va desfăşura activităţi: de interes strategic - pentru asigurarea necesităţii de mobilitate prioritizată, ţinând cont de parteneriatele României rezultate din obligaţiile sale internaţionale şi de nevoia de acoperire a transportului de marfă în situaţii de criză; comerciale - fiind o societate cu capital de stat, finanţată din surse proprii, ce va realiza transporturile feroviare de marfă, venind în completarea cerinţelor pieţei de transport feroviar”, se menţionează în nota de fundamentare.
Guvernul reglementează Registrul Naţional de Transplant (RNT)
Un alt proiect de hotărâre are în vedere reglementarea activității Registrului Naţional de Transplant (RNT). Ministerul Sănătății urmează să emită ordinele pentru stabilirea măsurilor pentru gestionarea datelor din acest registru. Va fi elaborată, se arată în proiectul propus de Guvernul României, metodologia de raportare, colectare şi prelucrare a datelor. De asemenea vor fi reglementate listele tipurilor de transplant şi cele de donatori.
„În termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Sănătăţii va emite ordinele pentru aplicarea măsurilor referitoare la: atribuţiile persoanelor responsabile cu gestionarea datelor din RNT; metodologia de raportare, colectare şi prelucrare a datelor cu caracter personal, condiţiile şi limitele de acces la datele cu caracter personal, măsurile şi garanţiile privind securitatea şi confidenţialitatea datelor şi informaţiilor din RNT, precum şi modul de îndeplinire a măsurilor necesare în vederea informării persoanelor vizate asupra operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal şi modul de exercitare a drepturilor acestora; listele specifice tipurilor de transplant şi liste de donatori”, indică nota de fundamentare a proiectului.
Printr-o altă hotărâre, Guvernul va aproba nota de fundamentare pentru achiziția 58 de garnituri de tren electrice RE-R2 şi RE-R3, dar și pentru 24 de rame electrice RE-R3 de 200 de locuri. Este vorba despre proiectul de investiții intitulat „Conectarea centrelor urbane din România, prin introducerea serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracţiune electrică la nivelul întregii reţele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România. Faza 1 - achiziţia a 58 rame electrice RE-R2 şi RE-R3. Lotul 2 - Achiziţia a 24 de rame electrice RE-R3 de 200 de locuri”.