Guvernul a adoptat măsurile convenite cu agricultorii. Modificări la regimul permiselor de conducere

Guvernul a adoptat măsurile convenite cu agricultorii. Modificări la regimul permiselor de conducereSursa foto: EVZ

Mai multe măsuri adoptate de guvern sunt menite să susțină sectorul agricol care se confruntă cu dificultăți semnalate și la protestele fermierilor, Actul normativ este considerat esențial pentru asigurarea securității alimentare a României.

Guvernul a adoptat mai multe măsuri menite să susțină sectorul agricol, considerat de importanță vitală pentru securitatea alimentară a României. Actul normativ a fost aprobat în precedenta ședință, din 18 ianuarie. Conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Agriculturii, au fost modificate și completate mai multe reglementări, în sprijinul fermierilor.

Guvernul ia măsuri pentru susținerea fermierilor

În ședința din 18 ianuarie a fost aprobată Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea legislației rutiere cu privire la categoriile de permis de conducere pentru tractoare și vehicule agricole. Măsura adoptată de guvernul României este menită să vină în susținerea agricultorilor și a fost solicitată la protestele din aceste zile.

„Ordonanța de Urgență este esențială pentru a evita impactul negativ asupra sectorului agricol și a se asigura că România rămâne un sector proeminent în securitatea alimentară. În acest sens, este necesar să se acționeze cu celeritate pentru a soluționa această situație de urgență și a preveni consecințele negative asupra interesului public și a dezvoltării sustenabile a sectorului agricol”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

bani agricultura Guvern

Agricultura Sursa foto; EVZ

Măsurile adoptate pentru fermieri

Ministerul Agriculturii a enumerat măsurile care au fost adoptate de guvernul României în susținerea fermierilor. Aceste reglementări sunt de natură să-i ajute pe fermierii români în activitatea pe care o desfășoară în agricultură. Actul normativ vizează următoarele măsuri:

  • Echivalarea permisului categoria B cu permisul Tr1, categorie nou introdusă. Permite conducerea tractoarelor agricole sau forestiere cu o viteză maximă de 40 km/h pe drumurile publice;
  • Înscrierea echivalării categoriilor B și Tr cu categoria Tr1 în permisul de conducere pentru noile emisiuni, dar nu mai devreme de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, fără examinare de către autoritatea competentă.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii

Florin Barbu, ministrul Agriculturii Sursa foto: Inquam Photos

Guvernul a motivat adoptarea noilor reguli

Noile reglementări au fost solicitate de fermierii români care au participat la protestele din aceste zile. Ele au fost prezentate la discuțiile pe care reprezentanții asociațiilor de agricultori le-au purtat cu ministrul Agriculturii Florin Barbu. Guvernul le-a preluat și le-a adoptat în ședința din 18 ianuarie.

Motivele care au stat la baza acestor reglementări au fost prezentate de Ministerul Agriculturii, după cum urmează:

  • Planul Național Strategic pentru exercițiul financiar 2023-2027 prevede o creștere semnificativă a parcului de utilaje agricole, fapt ce generează o disproporționalitate între numărul de utilaje și personalul specializat;
  • Absența legislației care să permită conducerea utilajelor agricole cu permise de conducere de categorie B duce la migrația forței de muncă către țările UE;
  • Neadoptarea rapidă a măsurilor legislative propuse ar afecta negativ execuția lucrărilor agricole la timp în perioadele optime.