Guvernul îşi asumă răspunderea pe judecătorii de la Supremă, CSM organizează interviuri
- Virgil Burl ă
- 12 decembrie 2011, 17:23
În condiţiile în care Guvernul a anunţat că peste trei zile îşi va asuma răspunderea pe legea privind promovarea magistraţilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) organizează mâine interviul pentru ocuparea locurilor libere de la secţia civilă a instanţei amintite.
Potrivit normelor actuale, candidaţii trebuie să trimită colegiului de conducere al Înaltei Curţi înscrisuri relevante privind cariera profesională. După analiza acestora şi a fişelor profesionale, judecătorii supremi emit un aviz consultativ dar motivat, privind decizia luată. De exemplu, dintre cei şase candidaţi pentru postul liber de judecător la Secţia I Civilă, un singur magistrat a primit aviz favorabil din partea ÎCCJ. Mâine, toţi şase se vor prezenta în faţa plenului CSM unde vor răspunde la întrebările membrilor. La dezbaterile publice va participa şi un psiholog. Alt interviu peste două zile
În şedinţa din 14 decembrie va avea loc interviul pentru ocuparea celor şase posturi de judecător suprem la Secţia Penală a aceleaşi instanţe. Şi în cazul acestui interviu se înregistrează o concurenţa acerbă, pentru cele şase locuri vacante fiind depuse 25 de candidaturi. Dintre aceştia, doar nouă au fost "agreaţi" de colegiul de conducere al ÎCCJ. În acelaşi timp, Guvernul a anunţat că îşi va asuma răspunderea pe un pachet de legi, printre care şi aceasta a promovării judecătorilor la ÎCCJ.
Dezbateri fără finalitate
În forma iniţială, Ministerul Justiţiei a propus o formă de promovare care presupunea un examen scris şi acordarea unui aviz consultativ din partea ÎCCJ. După discuţii aprinse în comisiile juridice, în care judecătorii supremi doreau emiterea unui aviz obligatoriu, legea a ajuns în Parlament în forma iniţială dar a picat la vot la scurt timp de la reluarea dezbaterilor în toamna acestui an. După câteva luni de indecizie politică, Guvernul a decis să-şi asume răspunderea pe acest act normativ care, între timp, a fost completat cu o serie de noi condiţii. Concurs cu trei probe
Astfel, potrivit premierului Emil Boc concursul de promovare va consta în trei probe şi candidaţii vor trebui să îndeplinească anumite condiţii: să fi îndeplinit cel puţin cinci ani funcţia de judecător la Curtea de Apel sau de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel ori Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să fi obţinut calificativul "foarte bine" la ultimele trei evaluări, nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar şi au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 15 ani. Toate sentinţele să fie publice
Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte va consta într-o probă de evaluare a hotărârilor judecătoreşti redactate, în cazul judecătorilor, sau a actelor din faza de urmărire penală sau în faza judecăţii, în cazul procurorilor, un interviu susţinut în faţa plenului CSM şi probe scrise cu caracter teoretic şi practic. "Ce este important de reţinut este că toţi cei care doresc să candideze pentru o asemenea poziţie trebuie să publice pe pagina de internet a CSM sentinţele pe care le-au dat în ultimii zece ani, astfel încât oricine să le poate cunoaşte. Vor sta în dezbatere publică 30 de zile, iar comisia de concurs le va evalua după expirarea perioadei de 30 de zile, timp în care oricine poate trimite observaţii pe marginea sentinţelor care au fost emise de către judecătorul care doreşte să facă parte din ÎCCJ. Acelaşi lucru şi în privinţa actelor emise de procuror în ultimii zece ani, care vor fi şi ele publicate pe pagina de Internet de CSM. Sesizările sau observaţiile primite din partea opiniei publice pot fi avute în vedere la evaluare de către comisia de concurs", a declarat Emil Boc. Punctaje strânse
După evaluarea sentinţelor, candidaţii sunt intervievaţi în faţa plenului CSM, care evaluează aspectele referitoare la conduită, deontologie şi integritatea candidaţilor. "Punctajul maxim ce poate fi atribuit la primele două probe este de 100 de puncte - 75 puncte la prima probă şi 25 de puncte la proba interviului. Punctajul minim pentru a fi declarat admis în vederea susţinerii probelor scrise este de 80 de puncte (...) Dacă nu ai obţinut 80 de puncte, nu participi la proba scrisă, care cuprinde la rându-i mai patru probe. Pentru a fi declarat admis, candidaţii trebuie să obţină la probele scrise minim media 8, cu condiţia ca la fiecare probă scrisă să fi obţinut nota minimă de 7", a mai precizat primul-ministru. Cât priveşte comisiile de concurs, acestea vor fi numite prin Hotărârea CSM şi corespund secţiilor ÎCCJ pentru care au fost depuse candidaturi.