Refuzul unei comune din suburbia sudică a Parisului de a autoriza înhumarea unui bebeluş rom în cimitirul său a suscitat un val de indignare în Franţa, constrângând primăria comunei să-şi ceară scuze şi să susţină ulterior că a comis o “eroare administrativă”, în timp ce oficialii de la Paris au dispus o anchetă.
“Să refuzi înmormântarea unui copil din cauza originilor sale este o injurie la adresa memoriei acestuia, o injurie faţă de ceea ce este Franţa”, a denunţat cazul premierul socialist Manuel Valls duminică pe Twitter. La rândul său, Jacques Toubon, avocatul poporului, s-a declarat „șocat” de decizia primarului și a anunțat deschiderea unei anchete, potrivit BBC.
“Nu m-am opus în niciun moment acestei înhumări”, a răspuns pentru AFP Christian Leclerc, primarul de dreapta al comunei Champlan, declarându-se “dezolat” că scandalul, izbucnit în ajun, a căpătat “o asemenea amploare”. În cursul aceleiaşi seri, într-un comunicat, el a dat asigurări că doreşte “foarte tare” ca bebeluşul să fie înhumat la Champlan.
“Persoana” care s-a ocupat de dosar “nu era obişnuită” cu astfel de proceduri, a explicat primarul, denunţând “instrumentarea politică” a acestui caz care a suscitat o puternică emoţie printre aleşi şi responsabilii diverselor asociaţii. Unii dintre ei şi-au exprimat “ruşinea”, alţii - intenţia de a sesiza justiţia, scrie AFP, preluată de Agerpres.
În declaraţia preluată în ajun de cotidianul Le Parisien, Leclerc afirmase că există “puţine locuri disponibile” în cimitir, explicând astfel refuzul comunei Champlan de a şi-l deschide pentru micuţa Maria Francesca, decedată a doua zi după Crăciun.
“Prioritatera este acordată celor care îşi plătesc impozitele locale”, adăugase el. Cuvinte care, afirmă primarul în prezent, au fost interpretate greşit de publicaţie.
Născută în 14 octombrie, Maria Francesca, ai cărei părinţi locuiesc într-o tabără romă pe teritoriul comunei Champlan, a decedat subit în noaptea de 25 spre 26 decembrie într-un spital din regiune, la Corbeil-Essones.
La cererea părinţilor ei, o firmă de pompe funebre din Corbeil a contactat primăria comunei Champlan pentru a obţine autorizaţia de înhumare, dar aceasta a refuzat fără să dea vreo explicaţie, potrivit mai multor surse contactate de AFP.
În Franţa, rudele unui defunct trebuie să ceară autorizaţia de înhumare primarului comunei în care se află cimitirul ales. Înhumarea poate avea loc în comuna de reşedinţă a decedatului sau în care se află cavoul familiei.
Primarul din Champlan a invocat duminică “o eroare de înţelegere în lanţul decizional” în cadrul serviciilor primăriei: “persoana” însărcinată cu dosarul “nu era obişnuită” cu acest gen de probleme, “s-a încurcat puţin în diferite documente”.
Micuţa Maria Francesca va fi înhumată în final luni, în altă comună apropiată, Wissous. “Din pură umanitate, nu puteam lăsa această situaţie nerezolvată”, a declarat încă de sâmbătă primarul din Wissous, Richard Trinquier, ales din UMP, partidul de dreapta al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy.
Cazul a suscitat o enormă emoţie în asociaţiile antirasiste, de apărare a drepturilor omului şi de susţinere a comunităţii rome, care numără 20.000 de persoane în Franţa.
Estimând că este vorba de “rasism”, preşedintele Ligii împotriva rasismului şi antisemitismului, Alain Jakubowicz, a declarat că intenţionează să ceară urmăriri judiciare împotriva vinovaţilor. Începând de sâmbătă, numeroşi aleşi şi-au exprimat “ruşinea” faţă de această situaţie, iar secretarul de stat pentru familie, Laurence Rossignol, a estimate pe Twitter refuzul de a i se permite familiei rome o “înhumare” drept “umilire inhumană”.
Potrivit unei asociaţii care urmăreşte problemele romilor, părinţii Mariei Francesca - care nu au dorit să se pronunţe cu privire la această situaţie - au şi unul şi altul în jur de 35 de ani. Aflat în Franţa de cel puţin opt ani, cuplul mai are doi băieţi de 5 şi 9 ani, şcolarizaţi la Champlan, iar mama a pierdut deja doi băieţi de vârstă fragedă în România.
Familia trăieşte la intrarea comunei, într-o mahala îngrădită, fără apă şi electricitate, în apropierea aeroportului parizian Orly.