Guvernul egiptean, sprijinit de armată, şi-a anunţat azi demisia, potrivit site-ului publicaţiei guvernamentale Al-Ahram, informaţie confirmată şi de un oficial egiptean.
UPDATE ora 14.45: „Guvernul a decis, date fiind circumstanţele actuale din ţară să îşi prezinte demisia preşedintelui republicii Adly Mansour”, se precizează într-un comunicat oficial făcut public azi, la capătul unei reuniuni de urgenţă a Executivului.
Cu puţină vreme înainte de publicarea comunicatului, premierul Hazem El Beblawi, numit după destituirea preşedintelui islamist Mohamed Morsi de către armată, a anunţat această demisie într-o conferinţă de presă transmisă în direct de televiziunea de stat. „Guvernul şi-a asumat în ultimele şase sau şapte luni responsabilitatea şi datoria”, a subliniat Beblawi. Şi „nu a scutit niciun efort pentru a scoate Egiptul din faza proastă prin care trecea”, a remarcat el, lăudând mai ales activitatea poliţiei şi armatei. „Nu este momentul pentru interese personale, naţiunea este mai presus de toţi”, a continuat el, exprimându-şi mulţumirea faţă de organizarea unui referendum constituţional la jumătatea lunii ianuarie, ce a marcat, împreună cu adoptarea legii fundamentale, prima etapă a „tranziţiei democratice” promisă de armată la începutul lui iulie. Ministrul pentru Locuințe, premier interimar Ziarul, citând o sursă anonimă, a relatat că decizia a fost luată după o reuniune de 15 minute a cabinetului, scrie Reuters. Şeful armatei, feldmareşalul Abdel Fattah al-Sisi, ce ar urma să candideze la preşedinţie, a fost membru al Executivului, deţinând portofoliul Apărării. Ziarul guvernamental al-Ahram, care citează sursa anonime, a scris că fostul ministru pentru Locuințe, Ibrahim Mihlib, este de așteptat să-i urmeze în funcție.
Beblawi a fost numit prim-ministru anul trecut, în iulie, după ce armata l-a înlăturat de la putere pe președintele Mohamed Mursi, în urma unor proteste în masăfață de regimul pe care l-a condus timp de un an. Ziarul precizează că decizia Cabinetului de a remite demisia către președintele Adly Mansour a fost luată după o reuniune la care participa șeful forțelor armate, ministru al Apărării, feldmareșalul Abdul Fattah al-Sisi. Acesta din urmă este de așteptat să anunțe în curând că va demisiona din ambele funcții, pentru a candida la președinția țării. Potrivit noii Constituții, aprobate în ianuarie, alegerile trebuie organizate până la mijlocul lunii aprilie. Jurnaliștii scriu că feldmareșalul Sisi are mari șanse să câștige, având în vedere popularitatea sa și lipsa unor rivali serioși.