Guvernul din Muntenegru a căzut în urma unei moțiuni de cenzură. Ar putea urma alegeri anticipate

Sursa:Reuters

Premierul Zdravko Krivokapic a fost acuzat de partenerii de coaliție că a făcut demersuri pentru a facilita revenirea la putere a DPS, partid condus de şeful statului Milo Djukanovic, aflat de scena politică de trei decenii.

Guvernul din Muntenegru, condus de premierul Zdravko Krivokapic, a căzut vineri în urma unei moţiuni de cenzură introdusă de partidele de opoziţie şi o grupare disidentă din coaliţia de guvernământ, informează EFE. Moţiunea a fost sprijinită de 43 de deputaţi, din totalul de 81 de membri ai parlamentului. 11 aleși au votat împotrivă,

Alianţa de centru-stânga Negru pe alb a considerat că guvernul, din care a făcut parte împreună cu o altă forţă progresistă şi un bloc pro-rus şi pro-sârb, nu avea suficient sprijin pentru a continua la putere şi a întreprinde reforme necesare pentru accelerarea intrării ţării în Uniunea Europeană, scrie EFE, citată de Agerpres. Guvernul, cu o majoritate fragilă de 41 de deputaţi, a fost marcat de disensiuni şi instabilitate, de când a fost investit

Guvern nou sau alegeri anticipate

Negru pe alb propune formarea unui nou executiv, care nu ar avea majoritate, dar ar avea sprijinul tacit al Partidului Democrat al Socialiştilor (DPS), principala forţă parlamentară, cu 30 de deputaţi, exclusă de la putere în decembrie 2020 după trei decenii în care a dominat scena politică din Muntenegru.

„Fie se formează rapid un nou guvern, fie mergem la alegeri. Nu avem timp de pierdut“, a declarat viceprim-ministrul şi liderul formaţiunii Negru pe Alb, Dritan Abazovic, potrivit sursei citate.

Amenințări cu proteste

De pe scena politică din Muntenegru nu au lipsit nici acuzele. Restul partidelor din coaliţie şi-au acuzat partenerul de până acum că a făcut demersuri pentru a facilita revenirea la putere a DPS, partid condus de şeful statului Milo Djukanovic, prezent în viaţapolitică a ţării în ultimii 30 de ani.

Aceste formaţiuni îşi propun să convină asupra unui nou executiv cu sprijinul aceloraşi formaţiuni care s-au pus de acord în decembrie 2020, plus partidele minoritare. În cazul în care negocierile vor eșua se va ajunge la alegeri anticipate.

Confruntarea dintre guvern, în care forţele progresiste şi partidele pro-ruse şi pro-sârbe coexistă în jurul Frontului Democrat (DF), şi DPS nu este una nouă. Milo Djukanovic conduce un bloc cu caracter mai naţionalist, care denunţă riscul ca forţele pro-ruse şi pro-sârbe să afecteze identitatea Muntenegrului. Frontul Democrat a ameninţat cu proteste masive împotriva a ceea ce consideră că este "corupţie politică" în cazul în care DPS revine la putere.