Guvernul din Italia crește taxele pentru turiști cu 25 de euro

Roma / Sursa: dreamstime.com

În august, gvernul din Italia ar vrea să mărească cu până la 25 de euro taxa turistică, potrivit unui proiect legislativ.

Italia, în mare criză de bani

Guvernul italian lucrează la o regulă care să permită extinderea acesteia la toate municipalitățile care doresc să o aplice (nu doar la capitală, orașe turistice sau cele considerate orașe de artă).

O taxă care ar putea crește și care poate fi remodulată. Ar porni de la o sumă de până la 5 euro, în cazul rezervări de o noapte care costă mai puțin de 100 de euro, urcând până la un maximum de 25 de euro pe zi în cazul hotelurilor de lux (cele în care se plăteşet peste 750 de euro pe noapte).

Regula cu modificările ar putea fi deja inclusă într-un decret care va fi emis în următorul Consiliu de Miniștri din 7 august.

Sute de milioane de euro pe an, stoarse de la turiști

În acelaşi timp se aşteaptă ca încasările să fie utilizate nu doar pentru intervențiile din sectorul turismului, ci și pentru colectarea și eliminarea deșeurilor. În 2023, taxa turistică a adus statului 702 milioane de euro.

Pentru municipalitățile mai mari, precum Roma, care aplică o taxă medie de 5,5 euro (10 euro în structurile de lux), aceasta înseamnă colectări de peste 100 de milioane de euro pe an.

Destinații pentru Ziua Îndrăgostiților. Fă-i o surpriză partenerului tău. Sursa foto Wikipedia

Firmele de turism din Italia protestează

Organizațiile de afaceri turistice sunt însă împotriva extinderii și creșterii taxei de sejur.

„Există îngrijorare în rândul operatorilor asociaţiei Confindustria Alberghi cu privire la zvonurile recente privind aprobarea în următorul Consiliu de Miniștri a unui nou text privind taxa turistică. Este surprinzător că după luni de dialog și discuții fructuoase se procedează brusc la aprobarea unui text în care unele dintre pietrele de temelie pe care s-a bazat reforma în discuție ar părea să lipsească”, declară președintele Maria Carmela Colaiacovo.

„Companiile din sectorul turismului nu împărtășesc propunerea de a crește și mai mult taxa turistică.

Sectorul, care este printre primii care contribuie la creșterea PIB-ului și a ocupării forței de muncă, a reînnoit recent contractul colectiv de muncă național, asumându-şi o povară semnificativă. Obiectivul comun trebuie să fie sprijinirea creșterii, nu încetinirea acesteia”, scrie asociaţia hotelierilor Federalberghi, citată de Il Fatto Quotidiano.

(Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMÂNIA)