Situaţia din estul Ucrainei, unde militanţi proruşi ocupă clădiri ale statului în cel puţin două mari oraşe va fi rezolvată în 48 de ore şi se va recurge la forţă dacă negocierile eşuează, a avertizat ministrul ucrainean de interne Arsen Avakov, citat de Reuters.
“Cred că această criză îşi va găsi rezolvarea în următoarele 48 de ore. În orice moment putem să trecem la realizarea a ceea ce ne-am propus. Există două variante de posibile evoluţii - procesul politic de negocieri sau intervenţia în forţă”, a declarat Avakov presei înaintea de şedinţa cabinetului de miniştri.
“Celor care doresc un dialog, le propunem discuţii şi o soluţie politică. Minoritatea care doreşte un conflict va obţine un răspuns puternic din partea autorităţilor ucrainene”, a mai spus ministrul de interne, adăugând că “operaţiunea antiteroristă” continuă în regiunile Harkov, Doneţk şi Lugansk din estul ţării.
După cum relatează agenţia de presă ucraineană Unian, în noaptea de 8 spre 9 aprilie, separatiştii care ocupă sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Lugansk au ameninţat să răspundă prin forţă dacă se va încerca un asalt al clădirii din partea trupelor speciale. Potrivit altor media de la Kiev, separatiştii ar putea organiza un “coridor” prin frontiera de stat a Ucrainei pentru trecerea coloanelor de tehnică şi echipamente militare din Rusia.
“Separatiştii” care “iau armele în mâini şi ocupă clădiri oficiale vor fi trataţi ca terorişti şi criminali”, a declarat marţi preşedintele ucrainean interimar Oleksandr Turcinov, în contextul în care Ucraina se confruntă în ultimele zile cu o ameninţare de secesiune în estul ţării şi acuză Rusia de orchestrarea evenimentelor.