Dezvăluirile făcute de Gabriel Biriș, autorul Proiectului de modificare a Codului Fiscal, sub imboldul revoltei de a se vedea sacrificat prin spălare de mîini de tip cioloșist, confirmă un adevăr de beton:

Guvernul Dacian Cioloș voia să modifice Codul Fiscal prin Ordonanță de Urgență.

Așa cum a procedat cu  alte două Documente de importanță crucială pentru România, Codul Penal și Codul de Procedură Penală, cărora li s-au adus, prin Ordonanță de Urgență dată pe șest nu mai puțin de 150  modificări.

Puțin a lipsit ca 200 de modificări să fie aduse Codului Fiscal printr-un act  arbitrar al unui Guvern ilegitim din punct de vedere electoral. O mare parte dintre aceste modificări fiind practic satisfacerea unor grupuri de interese dintre cele care pilotează activitatea Guvernului Dacian Cioloș.

Dacă n-ar fi fost intervenția dură și neașteptată a PNL, sută-n sută Codul fiscal era modificat prin Ordonanță de urgență.

Despre nenorocirea Ordonanțelor de urgență scriu din 1991.

Instrumente de excepție, trecute în Constituție pentru situații de urgență, care cer decizii imediate, menite a soluționa o Criză neprevăzută, Ordonanțele de urgență au fost folosite de toate guvernele pentru eludarea Parlamentului. Pentru că folosirea lor abuzivă devenise o modă, la revizuirea Constituției din 2003, legiuitorul a încercat să facă mai dificilă constituțional emiterea unei Ordonanțe de urgență. Șmecheria pusă la lucru de guvernele de pînă atunci pentru a se desfăta  cu ordonanțe de urgență consta în interpretarea aiuristică a urgenței în contextul unui articol constituțional care lăsa loc de interpretări abuzive. Plecînd de aici,  Constituția din 2003 a stabilit condiții mai drastice ca înainte pentru considerarea urgenței. Potrivit articolului 115, punctul 4:

„Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amînată, avînd obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.” Constituția din 1991 prevedea la acest punct:

„(4) În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă.”

Compararea celor două texte scoate imediat în evidență grija legiuitorului din 2003 de a micșora abuzul numit Ordonanță de urgență prin introducerea unor condiții precise în care poate fi dată Ordonanța : numai în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amînată, obligația de a motiva urgența.

S-au redus Ordonațele de urgență după adoptarea Constituției din 2003?

Firește că nu.

Eșecul încercării reprezintă o dovadă fără cusur că poporul român are în sînge patima de a eluda legea.

Fiecare Guvern a abuzat de ordonanțe de urgență.

Și fiecare Guvern a pus la lucru o întreagă arhitectură sofisticată pentru a jusitifica urgența. Cum de a lungul timpului am scris de-am văzut negru în fața ochilor împotriva abuzului de ordonanțe de urgență, multe texte de ale mele din presă fac haz de necaz în ce privește născocirile ridicole numite justificarea Ordonanței de urgență.

Dintre numeroasele mele intervenții în această chestiune desprind textul din Evenimentul zilei din 12 iulie 2014 publicat sub titlul Ordonanța privind Educația – o Operațiune banditească, tipică regimului PSD-ist. Prin el luam atitudine față de intenția Guvernului

Victor Ponta de a produce prin Ordonanță de urgență nu mai puțin de 97 de modificări la Legea educației:

„Abuzul de Ordonanţe de Urgenţă reprezintă una dintre marile probleme ale Istoriei postdecembriste. De ce numărul Ordonanţelor de Urgenţe trebuie limitat drastic nu cred că e nevoie să mai argumentez. Au făcut-o, în 2003, autorii Constituţiei revizuite, care au specificat în articolul 115, paragraful 4, al Constituţiei din 2003:

«Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amînată, avînd obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora».

Constituția din 1991, prin articolul 114, paragraful 4, făcea mult mai ușoară adoptarea Ordonanțelor de urgență, prin absența motivării:

«În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament.»

Cu toate acestea, guvernele care au urmat nu s-au sinchisit şi au continuat să dea Ordonanţe de Urgenţă cu brio.

De ce?

Pentru că un Proiect de Lege presupune mari bătăi de cap pentru un Guvern interesat să-l vadă Lege așa cum l-a trimis.

Chiar dacă deţine majoritatea, Guvernul trebuie să facă lobby în Parlament pentru înscrierea Proiectului pe Ordinea de zi, pentru ca amendamentele din Comisii să nu fie prea multe, pentru ca să fie votată.

Devenit Lege, un Proiect de Lege are pentru Guvern şi dezavantajul că poate fi contestat direct la CCR de către «un număr de cel puțin 50 de deputați sau senatori», potrivit articolului 146, litera a din Constituție.

Ordonanţa de Urgenţă e scutită de aceste bătăi de cap.

Avînd caracter de Lege, ea intră în funcțiune imediat ce a fost publicată în Monitorul Oficial. Mult mai important, potrivit articolului 146, litera d, din Constituție, Ordonanţa de Urgenţă nu poate fi contestată la CCR decît de Avocatul Poporului. Şi cum Avocatul Poporului e impus de Guvern, dinspre partea acestei instituţii, Guvernul poate sta liniştit!”

Defineam, așadar, în iulie 2014, intenția Guvernului Ponta de a aduce 97 de modificări la Legea Educației prin Ordonanță de urgență o Operațiune banditească, tipică regimului PSD-ist. Prin Diversiunea tinerii liberi și frumoși vor un alt fel de politică decît cea de pînă acum, practicată de partidele nereformate, la Palatul Victoria a venit Guvernul Dacian Cioloș.

Propaganda oficială l-a prezentat drept un rezultat al tresăririi naționale revoluționare de după Tragedia de la Colectiv, un Guvern care nu va repeta nici una dintre nenorocirile guvernelor politice, nu numai PSD-iste, dar și PNL-iste.

La investirea Guvernului în Parlament, Klaus Iohannis declara:

„Acest guvern independent e un pas înspre clasa politică reconectată la alegător, înspre clasa pe care și-o doresc oamenii. E un pas, va dura un an de zile. Folosiți acest an din plin! Un an de zile e puțin, foarte puțin în politică, dar e suficient de lung pentru a guverna România bine, pentru a asigura un cadrul foarte bun pentru alegeri și pentru partidele politice care vor să se reformeze.”

Tot la Investitură, Dacian Cioloș conferea în chip bombastic Guvernului său conotații de Răspîntie de veac:

„Acest guvern apare într-un context social şi politic excepţional. Mi-e greu să încep acest cuvînt de deschidere fără să aduc tribut victimelor şi familiilor victimelor tragediei de la Clubul «Colectiv». Gîndurile noastre rămîn alături de ele. România pe care vrem să o sădim este România lor. Tragedii precum cea de la «Colectiv» nu trebuie să se mai întîmple vreodată. (…). Oamenii aşteaptă acum, mai mult decît oricînd în ultimii 25 de ani, o schimbare a felului de a administra interesul public. Preşedintele României şi dumneavoastră, partidele politice, aţi înţeles acest moment critic şi de aici a izvorît mandatul acestui guvern. Programul propus de acest guvern trebuie să răspundă acestei realităţi.”

Schimbare a felului de a administra interesul public?

Să rîdem împreună cu Dacian Cioloș!

Guvernul Ponta voia să facă prin Ordonanță de urgență 97 de modificări la Legea Educației.

Guvernul Dacian Cioloș a vrut să facă 200 de modificări prin Ordonanță de urgență la Codul fiscal.

Ba chiar spre deosebire de Guvernul Ponta, Guvernul Cioloș a reușit să facă 150 de modificări la Codul Penal și la Codul de

Procedură Penală prin Ordonanță de urgență.

O simplă privire aruncată asupra  activității Guvernului Dacian Cioloș ne dezvăluie o realitate incredibilă

Din  noiembrie 2015 și pînă în septembrie 2016, în numai 9 ( nouă) luni, Guvernul Dacian Cioloș a dat nu mai puțin de 50 ( cincizeci!) de Ordonanțe de Urgență

Vorba celor din Divizia Presă a Poliției Politice :

Păi de aia au ieșit tinerii în stradă ?