Alocația de hrană pentru bolnavi va fi dublată începând cu data de 1 iunie. Astfel, un pacient va primi mese zilnice în valoare de 22 de lei, în prezent cuantumul mesei unui pacient fiind de 11 lei. O nouă lege a fost adoptată, care include noțiunea de alocație de hrană. Actul normativ face precizări și cu privire la cazurile persoanelor care nu sunt asigurate.
Autoritățile vin cu vești bune pentru români. Începând cu 1 iunie, cuantumul alocației de hrană pentru bolnavii din spital se va dubla. Dacă în prezent valoarea totală a meselor zilnice ale unui pacient român este de 11 lei, începând de la începutul lunii viitoare acestea vor avea o valoare de 22 de lei.
Legea 133/2022 introduce noțiunea de alocație de hrană în Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Aceasta stabilește că valoarea alocației de hrană pentru bolnavii din spitale va fi indexată anual cu rata inflației. Potrivit legii, începând cu 1 iunie 2022, valoarea meselor bolnavilor din spital nu va putea fi mai mică de 22 de lei/zi.
Inițial, proiectul de lege propunea o creștere semnificativă a alocației pentru hrană, de 40 de lei / zi de spitalizare. În cele din urmă s-a stabilit ca valoarea alocației zilnice să fie de 22 de lei, cu posibilitatea majorării prin decizia a consiliului de administrație a spitalului în cazul în care se obțin surse de finanțare, altele decât contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate și de la bugetul de stat.
Ce se întâmplă cu alocația pentru hrană în cazul bolnavului spitalizat, dar neasigurat
Legea pentru dublarea alocației de hrană acordată unui bolnav spitalizat a fost adoptată de Camera Deputaților pe 13 aprilie, cu 275 de voturi pentru, un vot contra și 6 abțineri.
Potrivit articolului numărul 199 din Legea 133/2022, „autorităţile publice locale pot participa la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv cheltuieli de personal, stabilite în condiţiile legii, bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare cu paturi transferate, suplimentare alocaţie de hrană, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale”.
Articolul 232 din proiectul normativ precizează faptul că „persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, prevăzut de prezenta lege, şi de alocaţia de hrană astfel cum a fost stabilită. Modalitatea de decontare a serviciilor medicale pentru aceste persoane se aplică şi alocaţiei de hrană”.