Guvernul Ciolacu. Cine este Florin Barbu, propus ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
- Maria Dima
- 13 iunie 2023, 23:32
Lista cu miniştrii Cabinetului PNL-PSD şi programul de guvernare pentru care premierul desemnat Marcel Ciolacu cere votul de încredere al Legislativului au fost depuse, la 13 iunie 2023, la Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Florin Barbu a fost propus ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Florin - Ionuţ Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980.
A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea Marketing la Universitatea din Craiova, în 2003 şi studii de masterat la Academia de Studii Economice, Bucureşti, în 2007. A obţinut titlul de doctor în economie la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, în 2015, conform CV-ului publicat pe https://www.cdep.ro/.
Cine este Florin-Ionuț Barbu
A deţinut funcţiile de Inspector specialitate (2005-2006), şef Serviciu Constatare, impunere, control persoane fizice şi juridice (2006-2007) şi director (2007-2010) în cadrul Direcţiei Venituri din Primăria Municipiului Slatina, apoi director economic la Primăria Municipiului Slatina (2010-2014), director general la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) (2014-2020) şi director la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară OLT- ECO (2020).
Din decembrie 2020, a fost deputat în Parlamentul României, circumscripţia electorală nr.30 Olt, membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci până în noiembrie 2021 şi preşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, din decembrie 2021.