Guvernul bulgar pune gând rău averilor ilicite dobândite de parlamentari şi magistraţi

Grupul parlamentar al partidului de guvernământ din Bulgaria, GERB, a iniţiat un proiect de lege care va permite confiscarea averilor ilicite ale parlamentarilor şi magistraţilor fără să fie necesară ridicarea imunităţii lor, informează astăzi ziarul 24 Ceasa în ediţia sa electronică.

În cazul în care sunt vizaţi de o anchetă penală, deputaţii, judecătorii şi procurorii vor trebui să dovedească originea averilor lor. Proprietăţile lor vor fi verificate chiar dacă urmărirea penală împotriva lor va fi suspendată din cauza imunităţilor lor.

Procesele pentru confiscarea averilor ilicite vor fi unele civile, nu penale, şi de aceea imunitatea nu-i va ajuta pe deputaţi să se sustragă investigaţiilor, deoarece aceasta îi protejează numai de urmăriri penale, precizează publicaţia preluată de Agerpres.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, vor fi confiscate toate averile care depăşesc suma de 250.000 de leva (circa 125.000 de euro) şi a căror provenienţă legală nu poate fi dovedită.

Premierul Boiko Borisov a recomandat parlamentarilor să adopte acest proiect de lege cât mai repede posibil. Prin aceasta, partidul GERB va da încă o dată dovadă de voinţă politică în lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate, a subliniat deputatul Krasimir Velcev.