Guvernul Berlusconi, "dictatură blândă"

Este afirmaţia făcută de liderii partdelor de opoziţie din Italia, prin vocea lui Antonio Di Pietro, liderul Partidului Italia Valorilor, precizează AFP.

"Acţiunile conduse de Guvernele lui Berlusconi au caracteristici tipice ale începuturilor unei dictaturi blânde", a declarat Di Pietro, care a fost ministrul în guvernul de stânga al lui Romano Prodi.

Berlusconi a "profitat după alegeri de primele momente de linişte pentru a adopta măsuri care îi favorizează interesele personale şi pe ale prietenilor săi", a insistat acesta, menţionând în special noua lege care garantează imunitatea celor patru oficiali de rang înalt ai statului.

"Justiţia italiană are nevoie de reforme ample. Or, intenţia Guvernului nu este de a o face să funcţioneze, ci de a o aservi", a adăugat acesta.

Deputaţii au adoptat recent, cu o largă majoritate, un proiect de lege care prevede "suspendarea temporară" a procedurilor judiciare împotriva preşedintelui ţării, cel al Senatului şi al Camerei Deputaţilor şi şefului Guvernului.

Dacă Senatul, care se va pronunţa asupra acestui proiect până la sfârşitul lui iulie, confirmă acest vot, Silvio Berlusconi nu va putea fi anchetat de justiţie până la finalul mandatului său.

Berlusconi, care este anchetat în prezent pentru corupţie, la Milano împreună cu fostul său avocat, britanicul David Mills, acuză în mod regulat judecătorii că doresc să "se substituie votului popular".

Citiţi şi Roma nu-i amprentează pe romi            Berlusconi, sprijinit de Parlament în problema imigraţiei

(19:20)