Guvernul intră în ședință, vineri, 17 septembrie, la ora 16.30, pentru a aproba restricțiile pentru persoanele nevaccinate. Acestea se vor aplica în localitățile unde rata de incidență COVID-19 se va încadra între 3 și 6 la mia de locuitori. Activitatea operatorilor economici din aceste teritorii va fi restricționată, iar localurile vor putea fi frecventate doar de persoane care vor deține certificatul verde.
UPDATE 2: Guvernul a aprobat în ședința de vineri noi măsuri pentru desfășurarea unor activități în condiții de siguranță sanitară. Certificatul verde COVID-19 a fost aprobat pentru teritoriile ce vor prezenta o rată de incidență de peste 3 la mia de locuitori. Accesul copiilor cu vârsta sub 6 ani în diverse localuri nu va fi restricționat, indiferent dacă aceștia sunt vaccinați împotriva coronavirusului sau nu.
„În județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori se instituie o serie de norme pentru desfășurarea activităților, permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:
- vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, - care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, - care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani.
Câte persoane pot participa la evenimente și în ce condiții
1. în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție;
2. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție;
3. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană;
4.organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății;
5. organizarea de conferințe este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății;
6. în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane;
Ce restricții se impun operatorilor economici
7. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;
8. activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;
9. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
10. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;
11. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00;
12. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;
13. activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maximum 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Tineretului și Sportului.
De asemenea, în cazul județelor/localităților cu incidența cuprinsă între 4 și 6 la mia de locuitori, operatorii economici care desfășoară activitatăți cu publicul în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness pot funcționa fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
Organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit Hotărârii Guvernului nr. 932/2021(nn: ref prelungirea stării de alertă) au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea „Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă „Check DCC" pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.
Persoanele fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul unui document, pe suport de hârtie sau în format electronic emis de respectivul stat”, arată comunicatul emis de Guvern.
UPDATE 1: S-a încheiat ședința de guvern. Certificatul verde COVID-19 a fost aprobat. Oficialii nu au oferit declarații până la această oră. Potrivit hotărârilor adoptate, copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani vor trebuie să fie testați împotriva coronavirusului pentru a avea acces în localuri alături de membrii familiei.
Știre inițială: A început ședința de guvern în care autoritățile vor decide și vor aproba restricțiile ce vor fi aplicate persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19. În localitățile unde rata de infectare depășește 3 la mia de locuitori, românii vor avea acces la nunți, botezuri, săli de sport și restaurante doar în condițiile în care prezintă certificat verde COVID-19, care atestă că au fost testați, vaccinați sau au trecut prin boală.
Ce restricții se vor aplica în localitățile cu rata de incidență de peste 3 la mia de locuitori
În zonele în care incidența COVID-19 se situează între 3 și 6 la mia de locuitori, restaurantele, barurile și cafenelele vor funcționa doar până la ora 02.00 și la capacitate de 50%. Clienții care vor să aibă acces în aceste localuri trebuie să fie testați, vaccinați sau să prezinte dovada trecerii prin boală.
În ceea ce privește sălile de jocuri de noroc, acestea vor funcționa la 50% din capacitate și românii trebuie să prezinte dovada vaccinării. Locurile de joacă pentru copii vor funcționa tot la capacitate de 50% cu condiția ca părinții sau însoțitorii să prezinte o dovadă a vaccinării, testării sau trecerii prin boală.
Evenimentele în spații închise, precum nunțile și botezurile, vor putea fi organizate cu participarea a cel mult 200 de persoane și trebuie asigurată o suprafață minimă de 2 metri pătrați pentru fiecare invitat. Toate persoanele trebuie să prezinte certificat verde.
Cinematografele vor funcționa la 50% din capacitate, în timp ce competițiile sportive, la interior sau exterior, pot fi organizate la o capacitate de 30%, doar dacă toți participanții poartă mască.
Evenimentele în aer liber, precum concerte și spectacole, pot fi organizate cu participarea a cel mult 1.000 de persoane. Toate aceste restricții vin în contextul în care numărul de îmbolnăviri cu coronavirus se află în creștere. În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 4.478 noi cazuri de infectare cu COVID-19.