Medicii rezidenţi care nu s-au prezentat la examenul de specialist pot fi încadraţi cu contract individual de muncă pe durată determinată de maxim un an. Aceasta începe să curgă de la momentul finalizării stagiului de pregătire, în funcție de fiecare medic. Măsura este prevăzută într-un act normativ, adoptat de Guvern, 2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.
Guvernul condus de Nicolae Ciucă a aprobat joi, 23 iunie, printr-o ordonanţă de urgenţă, noi reglementări care contribuie la reducerea deficitului de personal medical în spitalele publice. De asemenea, se dorește și menţinerea în sistemul medical a medicilor rezidenţi implicaţi în gestionarea pandemiei de COVID-19. Conform unui comunicat de presă transmis de Guvern, a fost aprobată OUG pentru modificarea şi completarea OG nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind unele măsuri din domeniul sănătăţii.
Prin actul normativ adoptat în Guvern se stabileşte că medicii rezidenţi care nu s-au prezentat la examenul de specialist pot fi încadraţi cu contract individual de muncă pe durată determinată de maxim un an. Perioada curge de la finalizarea stagiului de pregătire, în funcţia de medic.
„Salarizarea va fi corespunzătoare ultimului an de pregătire. Aceşti medici rezidenţi pot fi încadraţi în unităţi sanitare publice care înregistrează deficit de personal şi pot profesa sub îndrumarea unui medic cu drept de liberă practică în specialitatea respectivă”, se mai arată în comunicat.
Ordonanța de Urgență clarifică situaţia rezidenţilor care pe perioada stării de urgenţă/stării de alertă ca efect al pandemiei COVID-19 au fost detaşaţi în alte unităţi sanitare. Aceștia au întrerupt modulele de pregătire în care se aflau la momentul respectiv pentru a lucra în spitalele COVID.
Ce mai prevede actul normativ adoptat de guvern
Astfel, a fost introdusă procedura de modificare/adaptare a curriculumului de pregătire până la finalizarea duratei de pregătire. Acestor persoane li se va permite accesul pentru susţinerea examenului de specialist şi, ulterior, obţinerea dreptului de liberă practică în specialitate.
O altă modificare vizează creșterea nivelului de pregătire a rezidenţilor care activează în domeniul medicinii dentare și farmaceutic. Astfel, se dorește reducerea supraaglomerării unităţilor de pregătire şi corelarea numărului de rezidenţi cu numărul de profesori/îndrumători de formare. Se mai dorește și reglementarea situaţiilor privind schimbarea specialităţii pentru rezidenţii pe loc care, din motive obiective, nu pot efectua specialitatea aleasă în urma concursului de rezidenţiat.
Actul normativ prevede şi reglementarea separată a modalităţii de susţinere a examenului de specialist în specialităţile de anestezie şi terapie intensivă şi medicină de urgenţă. Examenul se organizează potrivit metodologiei specifice aprobată prin Ordin al ministrului Sănătăţii. Va fi introdus formatul electronic al Caietului de monitorizare a pregătirii în rezidenţiat, măsură care urmăreşte creşterea capacităţii de urmărire a pregătirii rezidenţilor şi a gradului de digitalizare.