Guvernul a luat cele mai bune decizii. România, lăudată de Comisia Europeană

Ludovic Orban, PNL, primul ministru, premier

Economia României va înregistra o contracţie de 5,2% în acest an, mai puţin severă decât se estima initial.

Potrivit previziunilor economice de toamnă publicate de Comisia Europeană (CE), rezultatele bune din economie se datorează investiţiilor guvernamentale și lucrărilor de construcţii.

„Investiţiile au surprins cu o contribuţie pozitivă la creştere în condiţiile în care activitatea de construcţii a fost, în mare parte, neafectată de măsurile de izolare”, se arată în documentul publicat de Comisia Europeană susţine Executivul comunitar.

Pentru următorii ani, 2021 şi 2022, Comisia Europeană estimează că economia României îşi va reveni, gradual, urmând să înregistreze un avans de 3,3% anul viitor, respectiv 3,8% în 2022. Cu toate acestea, autorii estimărilor atrag atenția că există un nivel de incertitudine foarte ridicată din cauza evoluției pandemiei de coronavirus. Aceștia estimează că economia nu-și va reveni la nivelul de dinaintea crizei mai devreme de sfârșitul anului 2022.

„Incertitudinea prelungită în legătură cu direcţia viitoare a politicilor publice în România ar putea reduce încrederea şi limita fluxurile de creditare, ceea ce ar afecta în mod negativ investiţiile şi creşterea. Pe de altă parte, fondurile alocate României în cadrul Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă sunt aşteptate să ofere un sprijin suplimentar investiţiilor”, subliniază Comisia Europeană.

Estimările publicate acum sunt ceva mai optimiste decât cele din primăvară când Comisia Europeană prognoza că economia României va înregistra în acest an o contracţie de 6%.

Deficitul bugetar va crește

https://www.publicdomainpictures.net/ro/view-image.php?image=150724&picture=bancnote-euro

Conform documentului, este de așteptat ca deficitul bugetar al României să crească semnificativ, în contextul în care efortul necesar pentru combaterea crizei se adaugă derapajelor fiscale din trecut. Potrivit celor mai recente estimări, deficitul guvernamental al României este preconizat să crească până la 10,3% din PIB în 2020.

Comparativ, în primăvară Executivul comunitar estima că România va încheia anul 2020 cu un deficit guvernamental de 9,2% din PIB.

„Trendul expansionist pre-existent, determinat în mare parte de majorarea pensiilor, ar urma să fie agravat de impactul crizei COVID-19. Veniturile din taxe vor fi afectate negativ de recesiune”, apreciază specialiștii Comisiei Europene.

Executivul comunitar prognozează că deficitul guvernamental al României va continua să crească în următorii ani, ajungând la 11,3% din PIB în 2021 şi 12,5% din PIB în 2022. În consecinţă, datoria României  este prognozată să crească de la 35,3% în 2019 până la 63,6% în 2022, raportat la PIB.

Și prognozele FMI sunt optimiste

Previziunile Comisiei Europene vin la o lună după ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a îmbunătăţit, de asemenea, estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2020 şi 2021.

Dacă în luna aprilie, instituția financiară estima că România va înregistra o contracţie de 5%, în acest an, conform noilor previziuni din octombrie, se aşteaptă ca economia  să înregistreze o contracţie de 4,8% în 2020, urmând să îşi revină anul viitor. La acel moment se va înregistra un avans de 4,6%, peste cifra de 3,9% avansată în primăvară.